Teologie

  • Ontologia şi teologia Satanismului Tradiţional

      Natura realităţii conform Satanismului Tradiţional

      Axiomele ontologice fundamentale ale Căii Sinistre a Satanismului Tradiţional sunt: (1) există două tipuri de fiinţe, diferenţiate în funcţie de calitatea de a poseda, sau manifesta, ceea ce se numeşte energie acauzală şi (2) că în prezent putem cunoaşte corect o manifestare a energiei acauzale, o fiinţă acauzală, doar prin intermediul actualelor noastre abilităţi psihice, sub-dezvoltate şi sub-utilizate. Realitatea, pentru Satanismul Tradiţional, este postulată ca fiind Cosmosul, acest Cosmos având o bifurcaţie a existenţei şi anume, Cosmosul există - se manifestă - atât în spaţiu-timp cauzal, cât şi în ceea ce numim spaţiu-timp acauzal. Spaţiul-timp cauzal are trei dimensiuni cauzale spaţiale şi o dimensiune temporală cauzală, iar spaţiul-timp acauzal are n (un număr momentan nedefinit) dimensiuni acauzale (care nu sunt spaţiale) şi o dimensiune temporală acauzala. Spaţiul-timp cauzal poate fi astfel considerat a fi universul fizic, fenomenal de care suntem conştienţi prin intermediul simţurilor noastre şi acest univers e guvernat de legi ale fizicii şi conţine materie/energie fizică, cauzală. Pentru comoditate, spaţiul-timp acauzal, va fi referit deseori pur şi simplu că "acauzalul" şi spaţiul-timp cauzal "cauzalul". De asemenea, cauzalul se referă la Universul cauzal de spaţiu-timp cauzal şi acauzalul la Universul acauzal de spaţiu-timp acauzal, cu ambele Universuri cauzal şi acauzal formând împreună Cosmosul. Universul cauzal este, de asemenea, denumit uneori "continuumul cauzal" şi Universul acauzal că "continuumul acauzal".

      Satanismul Tradiţional postulează şi acceptă că există fiinţe acauzale existente în spaţiul-timp acauzal la fel cum există fiinţe cauzale existente în spaţiul-timp cauzal, care fiinţe cauzale includ şi propria noastră specie umană şi viaţă care împarte această planetă, Pămînt, cu noi. Potrivit Satanismului Tradiţional, toate fiinţele vii cauzale (existente sau care-şi au fiinţă în universul cauzal, fizic), sunt înţelese ca fiind o prezenţă, în cauzal, a unei entităţi (sau energii) acauzale, prin faptul că sunt vii. Astfel, toate fiinţele vii cauzale sunt conexiuni - nexionuri - între cauzalitate şi continuumul acauzal.

      Entitatea Naturii

      Natura poate fi definită ca forţa (sau energia) creativă înnăscută (acauzală), care operează în lumea fizică, pe această planetă şi care provoacă (sau care este geneza) şi care controlează în anumite moduri organismele vii cauzale. Aceste "anumite moduri" sunt Legile Naturii. "Evoluţia speciilor" este un termen utilizat pentru a descrie o teorie despre unul dintre modurile în care se presupune că lucrează Natura, în Universul cauzal (continuumul cauzal).

      Natura poate fi astfel percepută ca un tip de entitate. Acest lucru nu înseamnă că aceasta ar trebui înţeleasă în termeni antropomorfi, ci mai degrabă că Natura este o entitate vie, schimbătoare: ceva care este viu; astfel Natura este un alt exemplu de nexion - în care există o conexiune între continuumul cauzal şi continuumul acauzal. Noi înşine, ca fiinţe umane, suntem pur şi simplu - pe planeta Pământ - o manifestare, o prezenţă a Naturii printre multe altele: în consecinţă suntem supuşi Legilor Naturii, legile care guvernează schimbările organice şi viaţa organică în sine. La fel ca toate formele de viaţă cauzale de pe această planetă, noi ca fiinţe cauzale ne naştem, creştem şi ne schimbăm şi fiinţele noastre cauzale mor, sau cu alte cuvinte încetează să mai fie îmbibate cu - să fie animate de - energie acauzală. Astfel, "noi" încetăm să mai avem o viaţă cauzală.

      Majoritatea culturilor de pe Pământ au avut, sau au, o credinţă că Natura este vie şi e Mama tuturor vieţuitoarelor. În vremurile de demult, Natura însăşi era adesea personificată sub formă de zei şi zeiţe. Astfel am înţeles Natura, ca pe noi înşine - în termeni de fiinţe individuale cauzale cu nume, o istorie şi o personalitate distinctă. Cu toate acestea, acest tip de concepţie nu mai este necesar şi nici nu mai e valid, din moment ce ne-am dezvoltat în ultimele câteva mii de ani, facultatea raţiunii pure şi facultatea empatiei acauzale, şi putem înţelege Natura, pe noi înşine şi cosmosul dincolo de Natură, într-un mod natural, fără astfel de forme abstracte intermediare. Cu alte cuvinte, acum putem percepe Natura exact aşa cum este. Până nu demult, am proiectat forme cauzale de tip uman asupra Naturii într-un efort de a înţelege Natura, căci nu posedam prea multe cunoştiinţe asupra Cosmosului dincolo de Natură şi dincolo de cauzalitate şi de faptul că Natura este doar o parte a acestui Cosmos cauzal şi acauzal.

      Filozofia Satanismului Tradiţional

      Punctul de pornire esenţial pentru o filozofie este de a pune şi de a răspunde, la întrebările despre originea şi sensul vieţii - sau, mai exact, despre vieţile noastre cauzale, ca fiinţe umane, în Universul cauzal pe această planetă pe care o numim Pământ. Satanismul Tradiţional nu crede că noi, fiinţele umane şi viaţa cauzală în sine, au fost create de vreo Fiinţă Supremă, care Fiinţă supremă este denumită în mod obişnuit ca Dumnezeu. Potrivit Satanismului Tradiţional, viaţa a evoluat în mod natural pe această planetă, de la începuturi finite pe care noi încă nu le înţelegem cu exactitate.

      Esenţa perspectivei Satanismului Tradiţional despre originile noastre în Universul cauzal este raţiunea - sau mai degrabă, ceea ce se numea Filozofie Naturală: prin observare, experiment şi folosirea raţiunii, sau a logicii, putem înţelege lumea noastră, Cosmosulul cauzal şi pe noi înşine. Astfel, Satanismul Tradiţional este, într-o privinţă importantă, o Cale de Viaţă raţionalistă :

      (1) Universul Cauzal (sau Realitatea Cauzală) există independent de noi şi de conştiinţa noastră şi astfel, independent de simţurile noastre.
      (2) Înţelegerea noastră limitată a acestei "lumi exterioare" cauzale depinde în cea mai mare parte de simţurile noastre - adică de ceea ce putem vedea, auzi sau atinge - de ceea ce putem observa sau cunoaşte prin intermediul simţurilor noastre.
      (3) Argumentul logic - raţiunea - şi experimentul sunt cele mai bune mijloace către cunoaştere şi înţelegere cu privire la şi despre această "lume externă"
      (4) Universul cauzal este, de la sine, o ordine raţională supusă legilor raţionale.
      (5) Facultatea noastră de empatie acauzală este pentru noi un mijloc de a cunoaşte nexionul ce suntem noi şi cum putem descoperi relaţia noastră corectă cu toate celelalte forme de viaţă.

      Astfel, raţiunea practică - Filozofia Naturală - ne permite să înţelegem Universul extern, fizic, cauzal.



      În plus, Satanismul Tradiţional, de asemenea, afirmă că cunoaşterea şi înţelegerea Universului cauzal - realizată prin mijloace de înţelegere şi observare - nu este singurul tip de cunoaştere şi înţelegere disponibilă nouă, pentru că există o cunoaştere şi o înţelegere a continuumului acauzal şi a fiinţelor acauzale care există (şi "trăiesc") acolo şi că facultăţile noastre psihice ne permit să simţim, să începem să ştim şi sunt un mijloc de a înţelege viaţa acauzală în toate varietăţile şi formele sale. O axiomă a Satanismului Tradiţional este faptul că prin dezvoltarea facultăţilor noastre latente psihice putem dobândi o mai bună înţelegere şi mai multă cunoaştere a Naturii, a acauzalului şi a fiinţelor acauzale şi astfel, despre noi înşine.

      Răspunsurile Satanismului Tradiţional

      Filozofia Satanismului Tradiţional acceptă faptul că scopul vieţilor noastre muritoare, cauzale, în esenţă, are două aspecte. În primul rând, să ne schimbe, să ne dezvolte, să ne facă să evoluăm şi să explorăm şi să ne bucurăm de posibilităţile pe care le oferă viaţa cauzală - căci viaţa noastră muritoare, cauzală este o oportunitate finită, limitată. În al doilea rînd, dacă ne vom dezvolta, dacă vom evolua într-un mod special - şi mai ales dacă ne dezvoltăm facultăţile noastre psihice - există posibilitatea ca noi, ca un nou tip de fiinţă, să trăim dincolo de moartea noastră cauzală, în continuumul acauzal.

      Astfel, Filozofia Satanismului Tradiţional afirmă: (1) Că noi, fiinţele umane, posedăm potenţialul de a participa şi de a ne controla propria noastră evoluţie - altfel spus, avem capacitatea (cea mai mare parte latentă) de a evolua conştient pentru a deveni geneza unei noi specii umane şi că, Artele ezoterice autentice - şi în special, Magia Neagră - sunt una dintre modalităţile cele mai viabile prin care o astfel de evoluţie conştientă poate să se producă.

      (2) Această cunoaştere ezoterică autentică şi înţelegere - şi astfel, autentică înţelegere de sine şi auto-evoluţia - necesită atât o dezvoltare a facultăţilor noastre psihice latente şi o cunoaştere practică a continuumului acauzal ce derivă din contactul cu fiinţele acauzale.

      (3) Că ceea ce până acum a fost cunoscut şi descris ca magie - în special vrăjitorie întunecată, Magie Neagră - este un mijloc eficace de a ajunge să cunoşti anumite fiinţe acauzale şi este astfel un început în a înţelege acauzalul în sine.

      Facultăţile noastre psihice includ ceea ce poate fi numită o empatie acauzală (cunoscută că empatie sinistră, sau empatie ezoterică/magică) şi o gândire acauzală.

      Empatia acauzală este, în principiu, sensibilitatea la şi o conştientizare a energiilor acauzale, căci aceste energii se manifestă în fiinţe vii, în Natură şi / sau sunt manifestate în cauzalitate, fie prin intermediul unor fiinţe acauzale, sau direct, ca energie acauzală "brută" (care este o formă de energie acauzală încercând să găsească forme cauzale în care să sălăşluiască). Diverse mijloace şi tehnici ezoterice (oculte) există pentru a dezvolta această empatie acauzală.

      Gândirea acauzală înseamnă înţelegerea cauzalului şi a energiei acauzale, deoarece aceste "lucruri" sunt dincolo de toate abstracţiunile cauzale şi dincolo de toate simbolurile şi simbolismele cauzale, unde astfel de simboluri cauzale includ limba şi cuvintele şi termenii care fac parte din limba şi ceea ce a fost pînă acum considerată că termenii şi simbolurile Ocultismului convenţional, căci astfel de ocultism convenţional este ineluctabil legat de gândirea cauzală. Diverse mijloace şi tehnici ezoterice (oculte) autentice există pentru a dezvolta o astfel de gândire acauzală. Un aspect important al gândirii acauzale este acela a gândi în termenii timpului acauzal - şi anume nu în termenii linearului "cauză şi efect" al continuumului cauzal, ci mai degrabă în ceea ce poate fi inexact descris în termeni ca simultaneitate, a existenţei "acţiunii la distanţă ", spre deosebire de fizica convenţională (cauzală).

      Fiinţele vii ale Acauzalului

      Potrivit Satanismului Tradiţional, există mai multe tipuri distincte de fiinţe acauzale care există în continuumul acauzal, cunoscute nouă istoric dar şi altfel - de la Adepţii care, având dezvoltată empatia acauzală şi gândirea acauzală, au descoperit sau au ajuns să cunoască astfel de fiinţe. Fiinţele acauzale sunt dincolo de abstracţiuni şi de conceptele noastre cauzale. Unele sălăşluiesc (şi poate există numai în) spaţiile acauzale, în timp ce altele pot locui sau se pot manifesta atât în acauzal cât şi în cauzal, cu menţiunea că există multe tipuri diferite de entităţi acauzale din care fiecare are propria "natură" sau tip de existenţă. În esenţă, ele nu au nici o formă fizică, aşa cum am defini şi am înţelege forma fizică (de exemplu, un corp), deşi unele tipuri de fiinţe acauzale, care pot trăi sau se pot manifesta în spaţiile noastre cauzale, pot locui, sau pot fi aduse în prezenţă în cadrul unei forme cauzale, cum ar fi un organism viu sau o fiinţă (inclusiv o fiinţă umană) şi unele dintre fiinţe acauzale care pot sau care au făcut acest lucru sunt cunoscute sub numele de schimbători-de-formă (sau shapeshifters). Noi nu putem "vedea" sau detecta (prin simţurile noastre fizice limitate sau prin folosirea instrumentelor fizice bazate pe cauzalitate) fiinţe acauzale ne-manifestate fizic care pot tranzita sau sălăşlui în spaţiile noastre cauzale (lumea noastră fizică/Universul), dacă aceste fiinţe nu au accesat, sau şi-au făcut simţită prezenţa, într-o anumită formă cauzală, vie (sau, în majoritatea cazurilor, chiar dacă au făcut acest lucru). Cu toate acestea, unii dintre noi (şi alte câteva vieţuitoare) pot, uneori, "simţi" sau să fie conştienţi de unele astfel de fiinţe acauzale: de exemplu, dacă posedăm un anumit tip de empatie sau dacă avem cunoştinţele ezoterice necesare pentru a detecta astfel de fiinţe acauzale care tranzitează sau sălăşluiesc în cauzalitate.

      Deoarece aceste fiinţe acauzale sunt dincolo de abstracţiile şi conceptele noastre obişnuite, este incorect să judecăm astfel de fiinţe în conformitate cu "moralitatea" noastră limitată, cauzală. Ele nu sunt nici "bune", nici "rele". Ei trăiesc în funcţie de propria lor natură, ca fiinţe acauzale, aşa cum, de exemplu, un animal sălbatic de pradă trăieşte în concordanţă cu natura sa sălbatică, predatorie. Potrivit tradiţiei ezoterice, există unele fiinţe acauzale care sunt atrase sau care au fost în trecut atrase spre spaţiile noastre cauzale (universul nostru fizic), deoarece acestea au sau au dobândit capacitatea de a "se hrăni" cu anumite tipuri de emoţii (sau "stări de a fi"), care emoţii (sau "stări de a fi"), nu sunt decât tipuri de energie.

      Datorită naturii spaţiilor acauzale (şi astfel datorită naturii energiei acauzale) fiinţele acauzale nu "mor", cum murim noi şi nu "îmbătrânesc", aşa cum îmbătrânim noi. Mai mult, conceptul nostru de călătorie fizică (sau de circulaţie/mişcare), care necesită timp cauzal este irelevant şi nu se aplică unor astfel de fiinţe, datorită însăşi naturii lor, ca fiinţe acauzale. Cu toate acestea, majoritatea fiinţelor acauzale nu sunt, după standardele noastre, "atotputernice" şi multe nu pot schimba sau restructura lucrurile temporale, aşa cum unele nu pot tranzita ("să fie manifestate în") spaţiile cauzale, sau să trăiască în fiinţe cauzale, fără vreun ajutor sau asistenţă în deschiderea unu nexion sau nexionuri (care, în multe cazuri este doar o conexiune directă între spaţiile cauzal şi acauzal). Potrivit tradiţiei, printre unele dintre aceste fiinţe acauzale cunoscute au fost descrise colectiv prin termenul Zeii Întunecaţi, sau Cei Întunecaţi (sau Nemuritorii Întunecaţi) şi inclusă în acest tip special de fiinţe acauzale este entitatea mai cunoscută nouă ca Satan şi acea entitate pe care noi, fiinţe limitate cauzale, muritoare, o descriem ca pe omologul feminin al lui Satan, care - potrivit Tradiţiei Întunecate moştenită de ONA - are numele Baphomet şi care este Zeiţa Întunecată, violentă - adevărata Stăpână a Pământului (şi a Naturii). Conform legendei orale, Ea - ca unul dintre Zeii Întunecaţi - este de asemenea un schimbător-de-formă ("shapeshifter") care a pătruns ("vizitat" / a fost adusă în prezenţă sau manifestată), pe Pământ, în trecut şi care se poate manifesta din nou, în cazul în care anumite ritualuri sunt efectuate.

      Foarte important, Satanismul Tradiţional nu-l vede pe Satan - sau pe oricare din Cei Întunecaţi, precum Baphomet - aşa cum "Zeii" şi "Zeiţele" sunt înţeleşi în mod convenţional şi astfel, ca fiinţe care trebuie venerate, temute şi ascultate într-un sens religios, convenţional. În schimb, ele sunt considerate ca fiind prieteni siniştri, ca noi tovarăşi şi pot fi comparaţi cu fraţi şi surori sau alte rude pierdute şi regăsite după mult timp şi în cazul lui Satan şi Baphomet - asemănători unei mame/tată necunoscuţi până în prezent, pentru a fi astfel admiraţi şi respectaţi, dar niciodată "veneraţi". În plus şi în cazul unora dintre aceste entităţi întunecate, ele sunt, sau pot fi considerate, iubiţii noştri. Astfel, relaţia noastră cu aceste entităţi acauzale nu este în nici un caz una de frică, sau de subordonare.

      În plus, termenul "Zeii Întunecaţi" trebuie înţeles doar ca unul util, oarecum al Vechiului Eon (acel bazat pe gândirea cauzală), un termen exoteric moştenit pentru a descrie o anumită specie acauzală dintre care multe sunt cunoscute şi numite de Tradiţia Întunecată, specii care, atunci când se manifestă în cauzalitate, sunt cu siguranţă mult mai puternice decât fiinţele umane. Astfel, numele convenţionale date unor asemenea fiinţe acauzale cunoscute de fiinţele umane de acum sau din veacurile trecute, sunt doar nume exoterice; doar termeni imperfecţi, cauzali, care sunt totuşi simboluri utile.

      În concluzie, un astfel de nume ca "Satan" nu descrie cu totul adevărata natură acauzală sau caracterul acelei fiinţe acauzale specifice, care entitate acauzală are un nume ezoteric - un nume acauzal care decurge din gândirea şi cunoaşterea acauzală - care descrie mai bine o astfel de entitate.

      Problema lui Dumnezeu

      Filozofia Satanismului Tradiţional nu îşi asumă şi nici nu acceptă că există o Fiinţă sau Zeitate supremă. Altfel spus, o Fiinţă Creatoare Supremă nu există şi niciodată nu a existat, iar o astfel de figură este privită ca un om, o abstracţie cauzală, un produs fabricat de oameni, un mit, pe care fiinţele umane şi prin urmare, anumite religii şi teologii şi filozofii, au încercat în mod incorect să-l impună asupra realităţii Cosmosului într-o încercare zadarnică de a-l înţelege pe acesta şi pe ei înşişi. Astfel, Satan al nostru - Cel Întunecat - nu este subordonat vreunui Dumnezeu atotputernic, ci este în schimb o formă de viaţă acauzala, fiind supus doar legilor naturale ale continuumului acauzal.

      Problema Răului şi Existenţa lui Satan

      Ceea ce a fost în mod convenţional numită "Chestiunea (sau Problema) Răului" - de către alte filozofii şi religii şi Căi de Viaţă - nu există pentru Satanismul Tradiţional, căci Satanismul Tradiţional consideră că moralitatea convenţională este o abstracţie cauzală: o oarecare formă cauzală, o dogmă, care este proiectată incorect asupra naturii, realităţii, continuumului cauzal şi care abstracţie obscurează conexiunea noastră reală şi obligatoriu individuală, către Cosmos. Altfel spus, moralitatea convenţională - ca toate dogmele religioase şi ca toate legile - restrânge, înlătură sau restricţionează inalienabila libertate individuală a unei fiinţe umane de a fi un individ: de a fi acel nexion unic, singular, către acauzal.

      Pentru Satanismul Tradiţional, numai individul care-şi dezvoltă empatia acauzală şi gândirea acauzală poate înţelege în mod direct şi în punerea în aplicare a înţelesului, fie că acest "înţeles" este descris de astfel de termeni limitaţi, cauzali precum "moralitate", rău şi lege - bazate precum aceşti termeni cauzali privind limitarea, opresiunea, gândirii cauzale. Astfel, Satanismul Tradiţional este o eliberare reală şi o evoluţie reală a individului, căci Satanismul Tradiţional oferă acces indivizilor la însăşi esenţa propriei lor fiinţe: care este energia acauzală care îi animă, făcându-i vii şi care este, de asemenea, înţelegerea lor ca un nexion unic, al continuului acauzal în sine şi a vieţii acauzale care există acolo şi care poate - în anumite condiţii - să se manifeste în continuumul nostru cauzal.

      Prin urmare, cunoaşterea fiinţelor acauzale, cum ar fi Satan şi Baphomet este un mijloc prin care noi, ca indivizi, putem ajunge să ne cunoaştem, să evoluăm şi să ajungem să înţelegem sensul şi scopul vieţii noastre cauzale, muritoare: care este de a trăi dincolo de moartea noastră cauzală, în continuumul acauzal ca un tip nou, o nouă specie, de fiinţe acauzale nemuritoare. Această descoperire unică şi individuală a înţelesului de către indivizi, această cunoaştere a unor astfel de fiinţe acauzale - această înţelegere a modului în care şi de ce fiinţele precum Satan există - este o învăţare a Artei Vrăjitoriei Întunecate, din care o parte a învăţării constă în dezvoltarea empatiei acauzale şi a gândirii acauzale. Transmiterea acestei Arte vechi şi Întunecate, precum şi utilizarea sa de către oameni, este raţiunea de a fi a acelei asociaţii sinistre cunoscută sub numele de Ordinul celor Nouă Unghiuri.



      Ultima actualizare: 15.11.2011

  • Satanismul - O scurtă introducere

      Satanismul este perceput de către adepţii autentici drept o anume cale ocultă. Într-adevăr, este un drum spre un anumit scop, a cărui urmărire presupune un anumit stil de viaţă. Această cale este întunecată, este o cale a mâinii stângi (CMS/LHP) şi acel scop specific este creerea unui nou tip de individ. La nivel generalizat, Satanismul se preocupă de schimbarea evoluţiei noastre şi a societăţilor în care trăim - creând, de fapt o nouă specie umană şi o civilizaţie care să corespundă acestui nou tip de fiinţă umană.

      Totuşi, Satanismul este deseori văzut de către oponenţi sau cei slab informaţi, ca fiind una din următoarele: (a) venerarea Diavolului (b) un cult religios care practică Magia Neagră (c) o inversiune a riturilor şi a religiei Nazariteanului (d) o sectă care predică şi practică perversiuni sexuale etc.

      Mai mult şi de asemenea incorect, figura lui Satan se crede că derivă din religia descrisă în 'Vechiul Testament', în care cuvântul "Satan" este văzut ca un derivat al cuvântului ebraic pentru "acuzator". În realitate, cuvântul ebraic el însuşi derivă din alt cuvânt - un cuvânt antic grecesc. Acest cuvânt grecesc înseamnă atât "o acuzaţie" [Vedeţi, de exemplu, folosirea acestuia de către Eschil - aitiau ekho], dar de asemenea înseamnă şi "cauză" sau "fundaţie" sau "origine" a unui lucru. În esenţă, cuvântul 'Satan' reprezintă: (a) prima cauză a schimbării, a evoluţiei umane (b) 'Adversar' în sensul termenului de opoziţie, cel acceptat şi acest sens este încă reţinut în folosirea 'Diavolului' (de ex: Avocatul Diavolului). Cuvântul "Diavol" este derivat din cuvântul grecesc via latinescul "diabolus". În sanscrită, cuvântul "Satana" सतन înseamnă ceva ce provoacă căderea; mai înseamnă trântire, distrugere sau mijloc de înlăturare. Un cuvânt asemănător, "dosatana" दोसतन înseamnă nocturn; aparţinând nopţii. De asemenea putem considera cuvântul Satan ca fiind format din particulele SAT şi TAN. Sat este un cuvânt sanscrit care înseamnă pur, adevărat în esenţă. La modul simplu este participiul prezent al verbului "a fi". Sat a fost adaptat ca: sattva "puritate" şi satya "adevăr". Asat (negaţia a+sat) înseamnă non-existenţă, falsitate, iar din punct de vedere ezoteric este principiul pasiv, făcând referire la "unirea cu unul". Sat este principiul activ şi înseamnă existenţă, realitate. Tan în sanscrită înseamnă a se întinde, a extinde. Este o acţiune sau forţă eliberatoare. Din punct de vedere ezoteric înseamnă şi 'devenire'.
      Astfel, figura lui Satan nu ar mai trebui văzută drept o invenţie evreiască, aşa cum se presupune, ci este cu adevărat o reprezentare a opoziţiei, a Ereziei şi în acelaşi timp un simbol al schimbării creative.

      Prin opoziţie se produce sinteza - procesul schimbării dialectice care guvernează evoluţia.

      În mod fundamental, Satanismul se împotriveşte supunerii din cadrul religiei convenţionale. Religia convenţională înseamnă supunere - faţă de o zeitate şi faţă de autoritatea/biserica ce o reprezintă, ori faţă de o dogmă ce derivă din cuvintele unui 'profet'/'mântuitor'. De asemenea, religia convenţională înseamnă un anume fel de a 'privi lumea' - o anume perspectivă. Această cale religioasă este calea dogmei, a revelaţiei şi în cele din urmă, a fricii. Este şi trebuie să existe credinţă - credinţa este pusă înaintea înţelepciunii individului, provenită din experienţa de viaţă.

      Calea Satanismului este total opusă acesteia - este calea liberării, atât internă cât şi externă. Este o dorinţă de a cunoaşte bazată pe experienţa personală. Este o dorinţă de a fi mândru - a exulta şi a te bucura de viaţă şi astfel a-ţi îndeplini posibilităţile pe care viaţa ţi le oferă. Cu alte cuvinte, este o explorare a frontierelor - sau o extindere a acestor frontiere. Este o dorinţă de a excela, de a reuşi, de a seta standardele pe care alţii să le urmeze, mai degrabă decât a urma normele fixate de altcineva.

      Bineînţeles, această cale nu este uşoară - necesită un anumit tip de persoană: cineva care este plin de spirit, cu o dorinţă de cucerire şi de sfidare. O persoană cu caracter. De aceea, din cauza 'firii umane' Satanismul nu este potrivit decât pentru o minoritate - acei puţini care pot sfida cu adevărat şi care pot porni împotriva normelor acceptate. Asta deoarece este un principiu fundamental al Satanismului autentic conform căruia fiecare individ îşi găseşte propropriile limite şi astfel trăieşte, sau moare, după propria morală şi etică. Un Satanist nu acceptă alte restricţii decât cele impuse de el/ea însuşi. Aceştia acceptă că ei şi numai ei sunt cei care trebuie să-şi găsească răspunsurile la întrebări - şi acestea derivă din experienţele personale directe, prin stilul de a trăi viaţa din plin. Acestea nu pot deriva din credinţă, dogmă sau din 'învăţăturile' altcuiva - sau dintr-o teorie propusă de o anume organizaţie, grup etc.

      Aceasta înseamnă că Sataniştii sunt amorali în sens convenţional: nu există, n-a existat şi nu va fi niciodată vreun astfel de lucru ca 'etică Satanică' sau o 'autoritate Satanică' faţă de care Sataniştii să se supună - căci astfel de lucruri contravin Satanismului Tradiţional; ele sunt contrare scopului fundamental al Satanismului - creerea unor indivizi evoluaţi. Satanismul - la nivel personal - este o aventură individuală, care presupune ca fiecare să se străduiască să-şi experimenteze limitele şi să meargă mai departe de aceste limite.

      Totuşi, aceasta nu înseamnă ceea ce majoritatea oamenilor presupun - o licenţă pentru auto-indulgenţă anarhică şi desfătare în carnalitate/depravare/exces s.a.m.d. Un Satanist are un scop - un motiv ulterior, mai presus de satisfacerea ego-ului personal şi a impulsurilor inconştiente. Acest scop este acela de a excela - a merge mai departe de limitele proprii. Pentru a face aceasta e nevoie de auto-cunoaştere şi disciplină de sine. Acestea pot fi obţinute doar prin experinţă personală: experienţa vieţii adevărate. Ceea ce face un Satanist adevărat, în viaţa de zi cu zi sau în experienţele magice (ritualuri) este să exploreze - să-şi găsească limitele proprii şi ale lumii experimentează şi astfel creşte, şi-şi îndeplineşte potenţialul latent, diabolic. Tot ce ne înconjoară reprezintă un mijloc pentru aceasta - ritualuri, alţi oameni, societatea însăşi.

      Deoarece există un motiv ulterior, un scop bine ştiut, există perspectivă - o înţelegere mai presus de impulsurile/emoţiile/dorinţele de moment. Pe scurt, se dezvoltă inţelegerea, judecata reală şi cunoaşterea de sine. Evident, acest lucru este dificil - şi deseori periculos. Cei care dau greş rămân blocaţi înăuntru - sau niciodată nu mai trec - de moment sau de dorinţele/impulsurile/emoţiile de moment. În termeni simpli, rebuturile se complac în 'partea lor întunecată' sau în 'partea întunecată' a naturii/societăţii fără să o înţeleagă, controleze sau transceadă vreodată. Un Satanist ştie şi înţelege încotro se îndreaptă şi ce face/de ce face un anumit lucru. Un Satanist este puternic, mândru, sfidător şi se află în controlul experienţelor şi a propriei persoane.


      Calea Satanismului nu e uşoară - metodele, experienţele care sunt necesare şi pe care Satanistul le foloseşte în urmărirea scopurilor sunt riscante şi periculoase. Este uşor să dai greş, să fii prins etc. Nu este nimic - şi nimeni - care să-l ajute pe Satanist în aventura sa. Nu există nimic care s-o facă mai uşoară, mai puţin dificilă, mai puţin periculoasă. Există numai determinarea lui/ei şi învăţarea din experienţă: dezvoltarea graduală a caracterului prin intermediul experienţelor personale. Numai aşa are loc o evoluţie reală, autentică a individului.



      Ultima actualizare: 15.01.2013

  • (CMS) Calea mâinii stângi

      Introducere

      Calea mâinii stângi se bazează pe o filozofie care defineşte două căi spirituale principale. Una din ele este calea mâinii drepte. Aceasta a influenţat majoritatea religiilor şi mişcărilor de masă. Metoda acesteia este magia luminii albe, iar scopul ei este anihilarea individului şi de a deveni una cu Dumnezeu. Cealaltă cale este calea mâinii stângi. Aceasta denotă unicul, deviantul şi exclusivul. Metoda sa este magia întunecată şi antinomianismul (a merge împotriva curentului). Scopul întunecat şi magic este acela de a deveni un zeu.


      Calea mâinii stângi şi magia întunecată nu sunt căi de mântuire pe care oricine le poate urma; pentru majoritatea oamenilor religiile organizate sunt mai potrivite. Calea mâinii stângi este o cale dificilă care presupune aprioric că adeptul este pregătit să fie disciplinat, răbdător, responsabil şi curajos. Descurajăm ferm persoanele instabile psihic în a urma această cale. Acelaşi lucru este valabil şi pentru persoanele care interpretează filozofia ca şi cum am fi deja zei şi în măsură să ne împlinim liber voinţa. A ajunge la o voinţă liberă şi a deveni precum zeii este un obiectiv. Noi nu suntem zei, dar putem deveni. Noi credem că posedăm divinul din noi ca un potenţial, pe care-l putem eleva şi dezvolta numai printr-un sistem dificil de antrenament iniţiatic.

      Omul poate trece prin două naşteri. În legătură cu prima naştere, devenim indivizi în relaţie cu mama - suntem născuţi fizic. Religiile luminii albe predică o revenire la starea de copil în care individul renunţă la libertate, voinţă şi responsabilitate pentru a beneficia de siguranţă. Omul poate trece şi printr-o altă naştere. În legătură cu aceasta, putem deveni indivizi în relaţie cu existenţa. Lăsăm în urmă o viaţă predeterminată de condiţiile exterioare şi dobândim voinţă liberă. În loc să fim creaţii, devenim creatori. Ritualurile de iniţiere printre şamani, vrăjitoare şi societăţile oculte de-a lungul secolelor au fost o cale de a prezenta această a doua naştere.

      Calea mâinii stângi şi Satanismul se leagă prin faptul că Satanismul este o cale MS particulară. CMS este numele folosit pentru a descrie un sistem de cunoştiinţe ezoterice şi tehnici practice - acest sistem mai este cunoscut şi ca 'Artele Negre'.

      Diferenţa dintre CMS (Calea Mâinii Stângi) şi CMD (Calea Mâinii Drepte)

      Scopul tuturor căilor sau sistemelor Oculte, fie că vorbim de CMS sau CMD, este acela de a îndeplini un anumit scop, precum şi împărtăşirea unor cunoştiinţe şi abilităţi ezoterice. Tinţa este descrisă sub diverse forme ('Gnoză', 'Piatră Filozofală', 'Iluminare').

      În mod eronat oamenii etichetează căile MD drept altruiste şi pe cele MS, egoiste. O altă concepţie greşită stă în modul absolut de a prezenta diferenţa dintre cele două (ex: Căile MD ca reprezentante ale 'binelui' şi cele MS ca reprezentante ale 'răului'). Realitatea este cu totul alta. Căile MS şi căile MD (de aici încolo vom folosi singularul 'Cale', înţelegând totuşi şi pluralul) sunt destul de diferite şi diferă atât prin mijloace, cât şi prin scopuri.

      Diferenţa fundamentală este aceea că CMD este colectivă şi restrictivă - unele lucruri sunt interzise sau denigrate. CMD preia o parte din responsabilitatea individuală prin intermediul unei dogme formale, un cod de etică şi comportament şi prin intermediul unui grup organizat. Pe scurt, identitatea individului este 'înlăturată' într-o anumită măsură de sistemele de constinta pe care individul trebuie să le accepte şi prin acceptarea unei 'autorităţi' superioare, fie aceasta o persoană, un grup sau o 'ideologie' (sau uneori o fiinţă supra-personală - un 'zeu' sau mai mulţi 'zei').

      În schimb, CMS în metodele acesteia este ne-structurată. În CMS autentică nu există nimic care să nu fie permis, nimic nu este interzis sau restricţionat. De aceea, CMS înseamnă că individul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale. Aceasta face ca CMS să fie atât dificilă cât şi periculoasă - metodele sale pot fi folosite drept scuză/paravan pentru comportamente anti-sociale, etc. De accea CMS este prin propria natură crudă, nemiloasă - caracterele puternice înving, iar cele slabe se duc la fund. Nu există 'plase de siguranţă' de nici un fel în CMS - nu există nici o dogmă sau idelogie pe care să te bazezi, nu există nici o persoană care să te ajute şi să-ţi atenueze loviturile, nici o organizaţie, individ sau 'Entitate' la care să apelezi atunci când lucrurile iau o întorsătură neaşteptată. CMS promovează reuşita şi excelenţa de sine - sau distruge, fie literal, ori fie prin deziluzie şi nebunie.

      Prin natura sa CMS presupune că Iniţiaţii lucrează cel mai mult pe cont propriu. Ei pot accepta sfaturi şi îndrumări, eschivându-se de orice formă de servilism: ei învaţă singuri, prin propria experienţă şi prin efort personal. Acesta este punctul crucial în înţelegerea CMS. CMS înseamnă încredere în forţele proprii, efort personal, lupta interioară pentru realizare. CMD înseamnă 'altcineva' - un individ, o autoritate sau o ierarhie - care conferă Iniţiatului CMD un semn al progresului acestuia. Iniţiatul CMD îşi asumă rolul de student, sau chiar acela de 'lingău'. Ei se bazează pe altcineva, în timp ce un Iniţiat CMS se bazează numai pe el însuşi: pe isteţime, îndemânare, caracter, dorinţă, inteligenţă etc. Un Iniţiat CMS de succes este acela care învaţă din propriile experienţe şi greşeli. Iniţiatul CMD încearcă să înveţe din teorie - din ce au făcut alţii.

      În mod esenţial, Iniţiatul CMS este un spirit liber, posesor al unui caracter puternic, în timp ce Iniţiatul CMD este înrobit de ideile altora şi modul lor de a-şi rezolva problemele.

      Pe scurt, CMD este uşoară. CMS este dificilă. CMD este ca un joc plăcut care poate fi jucat, lăsat la o parte pentru o vreme şi apoi luat de la capăt. CMS este un efort care durează ani de zile. CMD prescrie norme de comportament şi limitează răspunderea individuală. CMS înseamnă asumarea unor responsabilităţi şi efort personal. CMD cere ca individul să conformeze într-un anumit fel. CMS este non-restrictivă. Organizaţiile şi 'învăţătorii' CMD cer Iniţiatului să se conformeze şi să accepte autoritatea organizaţiei/'învăţătorului'. Maeştrii/Maestrele CMS oferă doar îndrumare şi sfaturi, bazate pe experienţă proprie.

      Satanismul este chintesenţa Căii Mâinii Stângi

      După cum am menţionat mai sus, Satanismul este o CMS particulară. Convenţional, dar incorect, Satanismul este descris ca 'venerarea Diavolului'. Cuvântul 'Satan' provine din greaca veche (preluat ulterior de limba ebraică) şi înseamnă 'acuzaţie'. Astfel, Satan este un arhetip al dezagregării - Adversarul care provoacă ceea ce este de comun acceptat, cel care sfidează - care doreşte să cunoască. În esenţă, Satan este un simbol al mişcării dinamice: forţa generatoare din spatele evoluţiei, schimbarea.

      În Realitate, Satan este atât simbolic sau arhetipal, cât şi real. El există în psihicul indivizilor şi dincolo de indivizi. Satanismul reprezintă, într-o anumită măsură, acceptarea necesităţii schimbării - a realităţii lucrurilor precum străduinţa, lupta, războiul, creativitatea, geniul individual, sfidarea. A naturii evoluţionare şi puritive a acestor lucruri. Dar Satanismul înseamnă mult mai mult decât acceptarea realităţii acestor lucruri drept necesităţi. Este vorba şi de individul care încearcă să fie ca Satan, să devină Satanic. Un Satanist adevărat nu venerează o oarecare Entitate numită Satan. Mai degrabă, un Satanist acceptă realitatea lui Satan [pe toate planurile] şi începe un drum (iniţiatic) spre a deveni, pe parcursul vieţii şi mai departe, un tip de Fiinţă de aceeaşi natură ca Satan - să evolueze spre o nouă formă a existenţei. Acest drum este unul dinamic şi real şi presupune ca cei care aspiră să urmeze calea Satanismului să meargă mai departe decât alţii. Astfel, Satanismul conduce către noi dimensiuni ale fiinţei: ajunge mai departe de 'Artele Negre', având totuşi bazele în aceste Arte. O parte din acestea reprezintă o cunoaştere ezoterică mai profundă şi o altă parte se află în tehnicile, metodele sau modul de a crea un nou individ. Satanistul învaţă efectiv să joace rolul unui zeu.

      Cât timp Satanismul, din ce am spus mai sus, implică că individul să urmeze un drum spre a ajunge ca Satan, este relevant să reflectăm asupra a cine şi ce este Satan. Satan este Prinţul Întunericului - Maestrul tuturor lucrurilor ascunse sau secrete, atât în noi înşine cât şi din afara noastră. El este forţa din spatele schimbărilor evolutive; 'focul' vieţii. El este Stăpânul Vieţii - al tuturor deliciilor senzuale şi al plăcerilor.

      El este de asemenea 'rău', 'întunecat' sau 'sinistru' - nemilos, crud, Stăpân al Morţii. El poate şi încurajează suferinţa, mizeria, moartea. Dar toate aceste lucruri sunt impersonale - sunt consecinţe naturale ale vieţii, schimbării şi evoluţiei.

      Satan, prin natura Lui, nu poate fi 'mituit' sau 'îmbunat' - şi nici serviciile Sale nu pot fi cumpărate, printr-un 'pact' sau orice altceva. El nu este interesat de astfel de mărunţişuri. Astfel, nu poate fi vorba de un Satanism 'religios' - oferirea de rugăciuni, ofrande sau promisiuni sau orice altceva în schimbul unor favoruri. Astfel de practici implică frică, supunere şi alte trăsături de caracter pe care Satan le dispreţuieşte.

      Prin trăirea vieţii, prin fapte, astfel ajunge un Satanist să devină precum Satan şi să evolueze şi să ia parte la o existenţă nouă şi superioară. Astfel de fapte sunt cele care aduc înţelegere, cunoaştere ezoterică, atingerea scopurilor, experienţa 'interzisului', a plăcerilor vieţii - şi mai sunt şi acelea care îi schimbă pe alţii şi lumea înconjurătoare şi care pot aduce suferinţă, mizerie, moarte: care sunt, pe scurt, rele.

      Mai mult, Satan este o Entitate reală - El nu este doar un simbol al anumitor forţe şi energii naturale. El are viaţă, există - cauzează schimbări - în afara psihicului nostru. Dorinţele noatre individuale sau chiar magia noastră individuală nu-L pot controla în nici un fel (aşa cum îi place să creadă unui 'satanist de duminică'). Totuşi, această 'viaţă' nu este de natură 'umană' - nu este legată în nici un fel de un corp şi nici de spaţiul şi timpul nostru cauzal. Ezoteric vorbind, este acauzală.

      Satan, însă, nu este singur - El nu este doar fiinţa Întunecată care ne influenţează lumea (şi deci, existenţa). El are şi o 'contra-parte' feminină - o Amantă, Iubită, Soţie. Numele ei ezoteric este Baphomet. Ea este Zeiţa Întunecată.

      Astfel, un Iniţiat este deseori descris drept iubitul/iubita uneia sau ambelor acestor entităţi - şi o Iniţiere Satanică tradiţională poate să fie asemănată cu un ritual de copulare fie cu Satan, ori Baphomet [unde Preotul/Preoteasa îşi asumă forma entităţii]. În Satanismul Tradiţional nu există o 'venerare' a lui Satan (sau Baphomet) - ci mai degrabă o acceptare a Lor ca prieteni, iubiţi (sau în fazele de început, uneori că 'mamă' şi 'tată' sau ca frate şi soră).

      Un Satanist evoluează spre o formă superioară - exprimând evoluţia conştientă în acţiune.
      În concluzie, Satanismul este chintesenţa Căii Mâinii Stângi.



      Ultima actualizare: 22.02.2014
  • Răul, idealul Satanic

      În multe din textele, ritualurile şi invocaţiile folosite în tradiţia satanică, Satan este apreciat ca fiind "Stăpânul Răului", iar răul pare a fi descris drept un lucru "bun". Pentru a înţelege această exaltare a "răului" trebuie mai întâi să determinăm ce înţelegem, în cadrul tradiţiei întunecate, prin cuvântul "rău" în cazul în care termenul este folosit în sens pozitiv.

      Ca Satanişti, ne plasăm deasupra tuturor iluziilor morale şi dincolo de toate valorile etice restrictive, pe care sistemul global le utilizează în scopul de a înrobi şi de a ţine turma subumană sub control. Astfel, cuvinte precum "bun" şi "rău" nu au nici un înţeles static pentru noi şi trebuie văzute drept termeni total relativi care pot exprima doar noţiuni subiective.

      Din acest motiv am ales ca, în anumite contexte, să ne aliniem ideii şi să oferim tribut "răului" în scopul de a ne face clară poziţia, ca adversari şi oponenţi, precum şi critici ai status quo-ului conducător şi faţă de tot ce este considerat "bun" şi "pur" de către sistemul tiranic.

      Tot ceea ce stăpânii tiranici ai acestei lumi au stabilit ca fiind un ideal al "binelui superior" este, de fapt, anti-evolutiv şi înrobitor. De exemplu, mentalitatea de turmă şi moralitatea, ignoranţa crudului adevăr, slăbiciunea spiritului şi a minţii, pasivitatea, masochismul, apatia, auto negarea şi voinţa slabă, conformistă sunt toate atribute considerate "bune" de către adepţii caii mâinii drepte. Prin urmare, această "cale dreaptă a binelui", poate doar să consolideze înrobirea sclavilor fără suflet ai tiranului şef.

      Astfel, Satan, ca Stăpân al Răului, reprezintă tot ce este mai presus şi dincolo de iluziile morale şi de limitările ataşate cuvintelor "bun" sau "bunătate". Prin urmare, El se opune idealurilor opresive şi înrobitoare care sunt proclamate de conducătorii lumii. Când idealurile "bune" duc la represia potenţialului acauzal interior şi au ca funcţie aceea de a întemniţa Flacăra Neagră şi esenţa demonică dinăuntru, Principiul Răului devine un ideal Prometeic.

      Prin prisma ideilor menţionate mai sus, Satanistul se va referi mereu la Zeii Întunecaţi drept principalii adversari ai tuturor religiilor caii mâinii drepte. Aceşti Zei Întunecaţi, de cele mai multe ori, reprezintă "Impulsul Rău" de a merge împotriva valorilor morale acceptate, care au ca scop înrobirea şi controlul marii majorităţi a mieilor naivi şi uşor de controlat din cadrul societăţii în care aceste "valori bune" sunt prezente .


      În concluzie, Calea Mâinii Stângi este cea care îi conduce pe cei puternici în spirit spre adevăratul bine superior şi anume libertatea totală şi neîngrădită de nici o restricţie.




      Ultima actualizare: 22.02.2014
  • Zeii Întunecați



      S-au spus multe cu privire la entitățile/energiile cunoscute drept Zeii Întunecați. De-a lungul timpului, mare parte din informațiile despre aceștia au fost distorsionate, constând în interpretări greșite ș.a.m.d. Pentru aceia care-și doresc să-i cunoască pe Zeii Întunecați este necesar să pășească în Abis, "experiența transcederii extremelor", să înțeleagă ce sunt aceste energii în esență și să rămână întregi din punct de vedere psihic și fizic.

      Din punctul de vedere al unui neinițiat, Zeii Întunecați sunt într-adevăr cele mai hidoase și mai terifiante manifestări ale acauzalului în acest plan cauzal. Din cauza tiraniei religiilor organizate și pe fondul regresiei evoluționare provocată de acestea, foarte puțini pot înțelege, sau își pot face până și cea mai vagă idee despre Haos (sau despre Zeii Întunecați) în formă să primară, ei nu percep esența ascunsă de aparență: sunt înlănțuiți de "proiecții morale".

      În timp ce Zeii Întunecați pot fi percepuți drept "abstracții convenabile" sau Energie Arhetipală, ei pot fi de asemenea considerați că având o reală existență (și depinde de individ să decidă care din aceste definiții sunt mai corecte pentru el/ea). Tradiția Întunecată, continuată de un număr mic de inițiați începând cu Eonul Hiperborean până în ziua de față, conține multe mituri ale originilor Zeilor Întunecați. Dacă alegeți să-I vedeți doar ca pe niște mituri, până la urmă, este o chestiune personală, în funcție de ce perspectivă vă este mai folositoare din punct de vedere magic.

      Zeii Întunecați există în tărâmul acauzal, iar acest tărâm este unit de universul nostru material, cauzal în două moduri: primul, prin intermediul "Porților Stelare" care sunt regiuni în spațiu-timp unde cele două universuri se intersectează și al doilea, în mediul minților noastre, având în vedere că unele nivele ale conștiintei noastre sunt prin ele însele porți. Arhetipurile sunt pentru percepția noastră cauzala doar niște elemente ale unei părți a energiei prezente în diverse forme în universul acauzal. Însuși universul acauzal poate fi descris ca acel aspect al cosmosului "legat" de un timp acauzal și care posedă mai mult de trei dimensiuni spațiale; universul cauzal poate fi descris ca acel aspect al cosmosului "legat" de timpul cauzal, sau linear și care posedă trei dimensiuni spațiale, perpendiculare două câte două.

      Entitățile cunoscute tradiției ezoterice drept "Zeii Întunecați" sunt ființe care există în universul acauzal. Este posibil să mai existe și alte entități în tărâmul acauzal, dar Zeii Întunecați ne sunt cunoscuți pentru faptul că, în diferite momente ale evoluției noastre, au pătruns în universul nostru spațial. Prin diverse metode, este posibil pentru indivizi, în virtutea naturii constiinței, să deschidă căi spre acauzal și astfel să aducă în lumea noastră diverse energii sau forțe acauzale. Aceste forțe, datorită naturii acauzalului, sunt de multe ori văzute din punctul nostru de vedere drept "rele" sau negative.

      Sunt posibile trei tipuri de atragere a acestor forțe:

      a) Localizate la nivelul unui individ, la o scală energetică redusă.
      b) Atragerea unor anumite forțe sau entități puternice spre a se manifesta fizic în universul nostru.
      c) Reîntoarcerea pe planetă și în universul nostru a rasei de ființe cunoscute ca Zeii Întunecați, tradiția cunoscând câteva dintre aceste ființe prin nume ca Atazoth, Shugara, Athushir, Budsturga și Gaubni.

      Prima și a doua formă de atragere, implică acele căi care rezidă (majoritatea într-o stare latentă) în mintea noastră, în timp ce a treia implică Porțile Stelare însele, dintre care trei dintre ele ne sunt cunoscute drept zone din spațiu în apropierea stelelor Dabih, Naos și Algol. Călătoria fizică către acauzal este posibilă prin aceste Porți, dar este la fel de posibil să se aducă prin ele chiar Zeii Întunecați prin diverse ritualuri puternice, momentul și poziția stetelor fiind corelate perfect.

      Pe vremuri, deschiderea unei Porți Stelare (sau nexion, o legătură fizică între cauzal și acauzal) și aducerea Zeilor presupunea ritualuri morbide de sacrificiu și suferință, iar în ceea ce privește rezultatele, acestea erau nesigure, îndoielnice. Tehnici magice rafinate au înlocuit aceste ritualuri sângeroase (sângele rămâne, în majoritatea cazurlor, în formă menstruală) și Reîntoarcerea Zeilor Întunecați este acum mai ușor de realizat, atât în termenii a ce se poate face ceremonial, hermetic și cum conștiința de masă poate fi influențată prin schimbări Eonice.

      Cu toate acestea, unele cazuri implicându-i pe cei nepregătiți într-un fel sau altul, care au încercat să-I aducă pe Zeii Întunecați, au rezultat în nebunie și/sau moarte. Astfel de evenimente sunt mereu urmate de vărsare de sânge la o scară largă. Cea mai Întunecate dintre negații trebuie să aibă sustenanță. Mai este oare această vărsare de sânge necesară?

      Reîntoarcerea Zeilor Întunecați va împlini destinul (în formă să muribundă) a acestui Eon Occidental, având încă 350 de ani în față, prin începerea unui nou Eon, o nouă Eră, care nu are nici un nume căci este însuși Haosul. Această progresie Eonică a reprezentat o deschidere graduală a unor diverse centre acauzale, sau magice pe acest plan terestru.

      Este important să reținem că niciodată nu a existat o "epocă de aur" în care rasa umană "să fii fost pe culmi", pentru că apoi să fii tot încercat să atingă nivelul acela, înarmați cu indicii ale unei "cunoașteri pierdute" constiuind diversele "mistere" (nu în sensul grecesc al cuvântului) pe care le avem astăzi. Într-o sferă a evoluției, noi am atins o etapă intuitivă, punctul de maxim actual al progresiei Eonice, de unde ne vom putea decide propriul destin. Din acest motiv, este general acceptat că centrele terestre sunt acum epuizate. Noul Eon poate fi foarte bine unul "Galactic" ca formă (fie simbolic, reprezentând o nouă orientare a civilizației, fie literal, ca o consecință a acestei orientări).

      Întemeierea unei civilizații orientate spre evoluție, spre măreție, revelează natura și scopul Satanismului. Acei (de ex.) magicieni cabaliști care-și închipuie că aduc o contribuție acestei progresii ar trebui să se mai gândească încă odată.

      Reîntoarcerea Zeilor Întunecați va aduce suferință, Întuneric și Moarte unora și belșug altora. Cei puternici vor supraviețui, iar cei slabi vor pieri, o afirmație evidentă, deși dificilă pentru acei prea înrobiți de moralitatea Nazariteană pentru a o accepta.

      Opoziția față de "establishment" este doar un punct de plecare, un mijloc pentru atingerea scopului final. Pentru majoritatea, acea etapă ulterioară va fi realizată în timp. Dar pentru moment, este suficient să începem.



      Ultima actualizare: 27.04.2013

  • Satan-Lucifer




      Lucifer este Satan

      În multe tradiții satanice se precizează faptul că Lucifer și Satan sunt două forțe separate, ale căror nume sunt folosite pentru principii, elemente și concepte diferite. În conformitate cu multe din aceste tradiții, punctul cardinal asociat lui Satan este de Sudul (elementul foc), în timp ce lui Lucifer îi este atribuit Estul (elementul aer).

      Prin acest eseu ne-am propus să ne exprimăm punctului de vedere cu privire la acest subiect și să explicăm de ce, în conformitate cu propria noastră tradiție, ideile menționate mai sus despre Lucifer și Satan ca fiind două entități separate sunt greșite!

      În cadrul tradiției noastre, atât Lucifer cât și Satan, sunt nume folosite pentru forme, descrieri și reprezentări ale uneia și aceeași esențe. Din punctul nostru de vedere, există o diferență între folosirea cuvintelor 'Lucifer' și 'Satan' ca forme și descrieri și credința conform căreia acestea sunt 'adevăratele nume' a ceea ce reprezintă.

      Aceasta se datorează faptului că tradiția noastră afirmă că Anticii Zei Întunecați nu au nume și sunt mai presus de înțelegerea noastră cauzală și că toate formele atribuite lor de către oameni sunt nimic mai mult decât simple forme și nu ceva ce ar trebui privit drept static în esență și sens.

      Pentru a ne acorda conștiința și pentru a stabili o legătură între mințile noastre inconștiente și esența acestor Zei Întunecați și pentru a stabili un contact cu ei, trebuie să pătrundem în inima ascunsă a întunericului și explorăm efectele concrete pe care aceste forțe ale Luminii Negre le au asupra noastră și asupra lumii, la scară largă.

      După ce am identificat, experimentat și la un nivel mai profund, am înțeles intuitiv relevanța efectelor pe care aceste puteri acosmice o au pe planurile de existență spiritual, mental, astral și fizic, putem încerca să folosim cuvinte și simboluri pentru o mai bună și mai facilă înțelegere a nucleului lor transcedental. Numai în această etapă le putem da nume Celor-Fără-De-Nume.

      Cu cât este mai puternică forța/entitatea pe care încercăm să o înțelegem cu mintea noastră cauzală, cu atât vom avea nevoie de mai multe cuvinte, nume și simboluri pentru a o descrie. În același fel în care numele acționează ca legături între mintea noastră conștientă și forțele pe care sunt menite să le descrie, cu atât vom avea nevoie de mai multe simboluri abstracte care să acționeze drept chei pentru deschiderea porților minții inconștiente pentru a înțelege mai bine esența acestor forțe tainice.

      "Lucifer" și "Satan" sunt două cuvinte care pentru noi descriu aspecte diferite ale aceleiași forțe spirituale. Cuvântul Lucifer înseamnă purtătorul luminii, descriind funcția și efectul acestei puteri acosmice care ne oferă darul interzis al înțelepciunii, iluminarea, inteligența, imaginația și cunoașterea.

      Lucifer este în contextul ezoteric Focul Negru și tainic care sfărâmă toate iluziile și care în același timp, trezește și fortifică Flacăra Neagră interioară și deschide ochiul atotvăzător al Sinelui.

      Lucifer este antiteza minciunii demiurgice și este forța care, conform tradiției, le-a oferit bărbatului și femeii fructul pomului Daath (pomul cunoașterii) și le-a dat posibilitatea de a-și întoarce spatele zeului tiran, spre a urma calea auto-divinității și a libertății.

      Pentru ca Lucifer să lumineze, trebuie în primul rând să acționeze ca forța vie a întunericului și pentru a ne oferi adevărul, el trebuie mai întâi să risipească minciuna. Astfel, însăși natura și efectul unui Lucifer îl transformă într-un Satan al lucrurilor față de care el se află în antiteză.

      Satan înseamnă 'adversar', 'opozant' și 'acuzator'. Satan și Lucifer, prin urmare, nu sunt două entități / zei / principii / puteri separate, ci una și aceași esență a Focului spiritual (Tronul de Sud)

      Cuvântul Lucifer descrie efectul Tatălui nostru asupra celor care urmează Calea Mâinii Stângi și care sunt în armonie cu gnoza lui întunecată, în timp ce Satan este cuvântul care descrie efectul/reacția Tatălui nostru față de tot ce întinează adevărul acosmic și față de credincioșii și sclavii orbi ai demiurgului tiran, care urmează Calea Mâinii Drepte a Luminii Albe.

      Datorită acestor cunoștințe cu privire la adevărata natură a lui Lucifer-Satan, numele / cuvântul Lucifer este adesea utilizat în timpul acelor ritualuri care au ca scop de a aduce binecuvântarea și iluminarea Luminii Negre, în timp ce cuvântul / numele Satan, cel mai adesea este folosit și chemat în contextul adversial și distructiv. Dar ambele nume reprezintă exact aceeași esență, văzută doar din două perspective diferite.

      Lucifer-Satan este Focul Negru, extern, a cărei reflecție în microcosmos arde în noi sub forma Flăcării Negre a Duhului.


      Lucifer și Satan sunt doar două din multele cuvinte / nume care sunt utilizate în cadrul tradiției satanice / Luciferiene legată de Întâiul Fiu al Luminii Negre. Câteva exemple de alte forme utilizate în cadrul panteonurilor tradițiilor întunecate care reprezintă aceeași puterea iluminatoare și adversială pe care am legat-o de Lucifer-Satan sunt: Kingu, Apop, Set, Typhon, Ahriman, Angra Mainyu, Shaitan, Surt, Loke, Exu Maioral, Samael, Lotan, Diabolus, Prometeu și Azerate, care este un cuvânt legat de plenitudinea puterii anti-cosmice (*) a Abisului.

      Înainte ca oricare din cuvintele/numele menționate mai sus să poată fi folosit în scopul de a stabili un contact cu esența pe care tradiția noastră o leagă de formele Lucifer-Satan, sensurile lor ascunse trebuie mai întâi să fie înțelese și însușite de inițiat. Adevărul este că toate numele menționate în acest text reprezintă, pe diferite niveluri, una și aceeași putere a Dumnezeului și modelul nostru, Întâiul Fiu al Luminii Negre.

      Salve Lucifer-Satan!


      * Aici trebuie făcută o distincție clară între sistemul septenar al Satanismului Tradițional practicat de ONA, care recunoaște Cosmosul ca fiind reuniunea dintre universul cauzal și cel acauzal, și sistemul haos-gnostic al Satanismului Tradițional practicat de TOTBL, care vede Cosmosul ca fiind strict Universul cauzal.



      Ultima actualizare: 20.06.2013
  • Haosul



      Haosul a fost, este, și va fi în continuare. Reprezintă totul și în același timp nu reprezintă nimic. Spre deosebire de Universul fizic, cauzal, supus legii cauză-efect (Karma), Haosul este acauzal și se află în afara acestei legi. Haosul este nelimitat din punct de vedere al spațiului, așadar este lipsit de formă, spre deosebire de Cosmos (*), care are trei dimensiuni.

      În Haos nu există timp, deoarece acesta este unul dintre constrângerile cosmosului. Cosmosul este înconjurat de Haos, acesta din urmă devenind Anti-cosmic, pentru că este în antiteză cu ordinea și legile cauzale ale existenței cosmice. Așadar, Haosul este esența a tot ceea ce ne înconjoară, lumea care nu poate fi percepută cu cele cinci simțuri, ea aflându-se dincolo de lumea fizică și a structurilor finite, supuse cauzalității. De asemenea, Haosul este libertatea absolută dincolo de lanțurile existenței fizice; formele, ordinea reprezintă stagnare.

      Raportând la societatea actuală, dar și la societățile din veacurile trecute, se observă că oamenii au fost mai mult mânați de spiritul de turmă decât de cunoașterea individuală. De fapt, acest lucru face societatea să existe: un grup de oameni să lucreze ca o unitate, fără să existe o mare diferențiere între aceștia. Un alt exemplu al corespondenței constrângerilor cosmosului cu lumea terestră este reprezentată de religie. Nu contează epoca sau religia în sine. Ea întotdeauna a fost o instituție. Indiferent de loc sau de epocă, oamenii au trebuit să adopte același sistem de credințe ca cel de lângă ei. De asemenea, există ocultismul și numeroase practici ezoterice, care, prin mijloacele sale, poate arăta omului adevărata față a Universului, deci inițiază individul pentru lunga călătorie spre Gnoză și Adevăr. Așadar, Haosul se manifestă atât exterior cât și interior.

      Revenind la planul Universului, Haosul este văzut din perspectivă cosmică, ca fiind o forță distructivă aceasta deoarece are ca scop eliberarea de sub cătușele reprezentate de materie. Ego-ul nostru este format de limitările existenței cosmice, fiind orbit de acestea; pe când Sinele este reprezentat de esența din spatele tuturor formelor limitatoare, fiind cheia către Haos (Flacăra Neagră).

      Cifra 0 reprezintă Haosul primordial, iar cifra 1 reprezintă cosmosul cu toate constrangerile sale. De asemenea, numerele de la 1 la 10 sunt pentru ordine, coagulare, restricții etc. și reprezintă diferite etape ale manifestării cauzalului și a creației cosmice. 11, care este numărul Haosului Anti-cosmic, se află dincolo de cele 10 numere, deci dincolo de legile și ordinea cauzală. El este caracterizat prin libertate, lipsă de legi și de formă, este cel care rupe cercul închis al cauzalității. Mai simbolizează evoluția anti-cosmică și descoperirea Sinelui Acauzal.

      Dragonul este un simbol antic al Haosului, Haosul primordial (pre-cosmic) (0) este reprezentat de Dragonul Mamă Tiamat, în timp ce Haosul post-cosmic (11) este reprezentat de Hubur, umbra lui Tiamat.



      De asemenea, sigiliul lui Azerate are 11 unghiuri și este un portal care deschide calea spre infinit, dincolo de limitările și legile cosmice. Acest lucru se realizează prin dominarea Ego-ului de către Sine, deoarece, cheia spre cunoaștere se află în interior, iar cu aceasta putem distruge toate iluziile existenței efemere ale cosmosului.




      * Aici trebuie făcută o distincție clară între sistemul septenar al Satanismului Tradițional practicat de ONA, care recunoaște Cosmosul ca fiind reuniunea dintre universul cauzal și cel acauzal, și sistemul haos-gnostic al Satanismului Tradițional practicat de TOTBL, care vede Cosmosul ca fiind strict Universul cauzal.



      Ultima actualizare: 08.06.2013

  • Simboluri sinistre



      Introducere

      Ritualul ocult, redus la cele mai elementare componente, nu este defapt nimic mai mult sau mai putin decat o serie de simboluri care servesc pentru a trezi puterile latente ale Magului si pentru a-l ajuta sa-si concentreze intreaga atentie spre un singur scop. Numai cand aceasta conditie este indeplinita, demonii pot fi chemati si adusi spre manifestare, mari bogatii pot fi aduse in posesie, oamenii pot fi influentati in ciuda dorintei lor si orice alte situatii de viata pot fi aduse sub controlulul Magului Negru.

      Oamenii sunt foarte limitati in capacitatea lor de a intelege necunoscutul. Ceea ce nu poate fi accesat cu cele cinci simturi intr-o anumita masura nu exista; iar daca exista, nu trebuie sa aiba nici o legatura cu viata noastra cotidiana. Pana si descoperirile si adevarurile stiintelor cosmice si moleculare trebuie explicate in parabole pentru ca majoritatea turmei sa inceapa sa inteleaga ceva din ele. Deseori, decat sa se explice ce este o molecula, intr-o maniera cat mai detaliata, omul de stiinta va prezenta un model sau o reprezentare pictoriala.

      Simbolurile servesc ca legaturi intre intelegerea limitata a mintii si nelimitarea a ceea ce nu poate fi vazut, auzit, atins, mirosit sau gustat. Numerele, literele si cuvintele sunt simboluri pentru lucruri care nu au o existenta concreta, dar cu toate acestea sunt foarte reale.

      Aici nu avem de-a face cu simboluri matematice abstracte, ci cu simboluri sinistre. Simbolurile prezentate in acest material nu se folosesc in comunicarea dintre Magi si nici pentru a-l ajuta pe Vrajitor sa inteleaga teoria stringurilor. Aceste simboluri servesc pentru a crea o legatura intre mintea Magicianului si fortele sau energiile ce trebuie chemate. Fiecare din aceste simboluri va fi folosit la un moment dat, incarcand atat ritualistul cat si acest taram cu cele mai misterioare puteri care exista.

      Mai jos sunt date, alaturi de explicatii complete, cele mai elementare si mai importante simboluri folosite in Lucrarile Intunericului. Acestea ar trebui sa faca parte din majoritatea ritualurilor prezentate pe acest sait pentru a fi folosite ca baza a Lucrarii. In afara de sigiliile demonilor care vor fi chemati, sau anumite materiale fetis ce pot fi folosite pentru a stimula simturile spre un anumit tel, orice altceva este inutil. Tot ceea ce are nevoie Magul Negru este el insusi. Acum, simbolurile il vor ajuta sa-si aminteasca.

      Pentagrama intoarsa

      Pentagrama intoarsa este cel mai recunoscut "simbol satanic". Multi nestiutori o numesc "steaua diavolului" sau semnul lui Satan, neavand in spate nimic mai mult decat o slaba educatie religioasa iudeo-crestina pe care sa se poata baza.

      Pentagrama traditionala a Luminii Albe, cu varful orientat in sus, este considerata de catre neopagani ca reprezentand elementele focului, apei, pamantului si aerului(cele patru puncte) dominate de Spirit sau de Divin(reprezentat de varf). Prin urmare, se presupune ca pentagrama intoarsa simbolizeaza ca lumea fizica si omul obisnuit are o mai mare importanta decat orice fel de spiritualitate. Aceasta explicatie tine cont doar de un punct de vedere recent asupra valorii metafizice a pentagramei, atat cu varful in sus, cat si intoarsa.
      Primii evrei au acceptat simbolismul pentagramei ca referindu-se la Pentateuch, primele cinci carti din Vechiul Testament, presupuse a fi fost scrise de profetul Moise. In acest caz, intoarcerea simbolului nu ar avea nici un efect asupra observatorului si nu ar fi mai blasfemiatoare pentru un evreu ca intoarcerea unei hexagrame cu varful in jos.

      Inaintea Cruciadelor si mai ales inainte de Cavalerii Templieri, pentagrama cu varful in sus a fost folosita de crestini ca o rememorare a celor cinci rani ale lui Isus. Inca odata, cat timp valoarea imaginii se lega de calitatea ei numerica si nu de orientarea ei specifica, nu avea importanta in ce directie era orientat varful.

      Pentru majoritatea triburilor Pagane existente inainte de Cruciade, pentagrama era folosita ca un talisman impotriva raului, o amuleta care-l proteja pe purtator. Se pare ca Crucea Bisericii Catolice a facut mult mai mult rau acestor religii decat vreun demonolatru care-si purta pentagrama cu varful in jos. Desi istoria pentagramei, steaua in cinci colturi, porneste din jurul datei de 3500 i.e.n. in Mesopotamia si-si gaseste radacinile istorice in metafizica odata cu scoala lui Pitagora, prima ei recunoastere majora in forma ei intoarsa ca un simbol al Magiei Negre incepe cu autorul si ritualistul Eliphas Levi. In cartea lui, "Dogme et Rituel de la Haute Magic", tradusa ulterior de Arthur Edward Waite si republicata sub tilul "Magie Transcedentala", se mentioneaza:

      Pentagrama, care in scoala gnostica este numita Steaua arzatoare, este semnul omnipotentei intelectuale si a autocratiei. Este steaua Magilor; este semnul Cuvantului materializat; si in functie de directia punctelor ei, acest simbol magic absolut reprezinta ordine sau confuzie, mielul sfant sau berbecul lui Mendes. Este initiere sau profanatie; este Lucifer sau Vesper, steaua diminetii sau noptii. Este Maria sau Lilith, victorie sau moarte, zi sau noapte. Pentagrama cu doua varfuri in sus il reprezinta pe Satan ca tapul Sabatic, iar atunci cand este cu un varf in sus este semnul Salvatorului. Plasand-o intr-o asemenea maniera incat doua din varfurile sale sunt in pozitie ascendenta si unul jos, putem vedea coarnele, urechile si barba Berbecului lui Mendes, devenind semnul evocarilor infernale.

      Acest pasaj este primul in literatura tiparita in care simbolul pentagramei intoarse este direct identificat cu Lucrarile Intunericului. Provenind dintr-un mediu crestin, caci se spune ca Levi a fost un preot laicizat, conexiunea dintre personajul mitologic crestin "Satan" si pentagrama intoarsa este inca tipatoare.

      O alta legatura mai putin evidenta dar poate mai semnificativa fata de folosirea in trecut a pentagramei intoarse in Magia Neagra e facuta de Eliphas Levi intre simbol si idolul demonic Baphomet, presupus a fi venerat de Cavalerii Templieri, un grup de calugari razboinici avand sarcina de a proteja biserica si oamenii ei. Pe parcursul timpului, au inceput sa apara tot felul de suspiciuni cu privire la adevaratele motive si credinte ale Templierilor. Regele Philip al IV-lea si Papa Clement al V-lea i-au judecat si torturat pe cavalerii templieri, obtinand diverse si bogate confesiuni despre venerarea lui Baphomet si despre lucrarile de Magie Neagra pe care le-ar fi savarsit.

      S-a spus de multe ori ca Cavalerii Templieri erau stiuti si recunoscuti pentru simbolul pentagramei intoarse, legendele ajungand sa spuna ca liderul ordinului, Marele Maestru Jaques de Molai, strangea in mana sa o pentagrama intoarsa in timp ce era ars pe rug, folosind amuleta pentru a-i blestema pe rege si pe papa. Atat regele cat si papa au murit la scurt timp dupa acest eveniment.
      Presupunand ca marturisirile templierilor erau adevarate si nu erau spuse doar pentru a scapa de durere si de moarte si de asemenea presupunand ca realitatea cavalerilor templieri nu a fost cu totul invaluita de mit si legenda urbana, putem plasa folosirea pentagramei intoarse in contextul Magiei Negre incepand cu secolul al XIII-lea. Cel putin, istoria si sfarsitul tragic al cavalerilor templieri ne ofera dovezi scrise cu privire la venerarea lui Baphomet in perioada Cruciadelor si ideea ca pentagrama intoarsa are cumva o legatura cu raul.

      Trecand de la cruciade la anii 60, pentagrama intoarsa isi face o noua aparitie, care de acum incolo o va identifica mereu cu Satanismul. In 1966, un om purtand pseudonimul Anton LaVey a publicat o carte care-i va infuria deopotriva pe adevaratii Magi Negri si pe adevaratii Pagani de Lumina Alba: Biblia Satanica. Pe coperta era imprimata o pentagrama intoarsa inconjurata de doua cercuri concentrice si cinci litere evreiesti indicand numele "Leviathan".

      In Biblia lui, o carte care denunta caracterul distructiv si nefast al Diavolului, inlocuindu-l cu unul al animalismului egoist, LaVey numeste in mod interesant pentagrama intoarsa ca fiind "Sigiliul lui Baphomet".
      S-ar parea ca de-a lungul istoriei, acolo unde apare numele Baphomet, urmeaza semnul pentagramei intoarse. Eliphas Levi ofera un desen detaliat a lui Baphomet, dar aproape fara nici o explicatie pentru aceasta imagine si nici despre reala existenta a lui Baphomet ca un arhetip. LaVey nu ofera nici o explicatie pentru asocierea pentagramei intoarse cu Baphomet, sau cu valoarea oculta sau istorica a acestei entitati.

      Pentru a studia lucrurile Intunecate, trebuie sa ne debarasam de orice fel de imitatii sau cenzura. La inceputul anilor 1980 un mic grup de Satanisti a iesit la iveala in Marea Britanie, pretinzand o istorie a Satanismului derivat din cultele solare ale Albionului. Scopul lor era acela de a scoate la suprafata adevaratul Intuneric, tiparind ritualurile, initierile si invatamintele celei mai sininistre cai care a fost vreodata trecuta prin viu grai. In manuscrisul lor, "Baphomet: o nota asupra numelui", Ordinul celor Noua Unghiuri dezvaluie o mare cantitate de informatii istorice si oculte cu privire la Baphomet:
      Numele Baphomet este perceput de Satanistii traditionali ca insemnand "Stapana/ Mama sangelui"- stapana care uneori isi spala mainile in sangele dusmanilor ei si ale carui maini sunt astfel patate de sange. Forma presupus derivata este din limba greaca si nu asa cum se spune, din forma atica pentru "intelept"(baphe-metis). O astfel de folosire a termenului de "mama/stapana" era destul de comuna in scrierile grecesti din perioada tarzie, de exemplu, folosirea lui Iamblichus in "De mysteriis", pentru a semnifica posedarea de catre mama zeilor. Asocierea lui Baphomet cu Satan deriva probabil din secolul al X-lea. Infatisarea traditionala a lui Baphomet, o femeie matura (deseori infatisata goala stand deasupra unei gramezi de cranii) tinand in mana capul taiat al preotului sacrificat este cu siguranta mult mai veche.

      Intr-o anumita masura templierii au reinviat o parte a acestui cult, dar fara nici un inteles ezoteric si pentru propriile lor scopuri. Ei au adoptat-o pe Baphomet ca pe un fel de Isus feminin, dar cu cateva aspecte sangeroase/sinistre si contrar ideii general acceptate, ei nu erau in mod special "satanici". Mai degraba, ei se vedeau ca pe niste razboinici sfinti si au devenit un cult razboinic cu angajamente de onoare, desi conceptul lor de "sfintenie" era diferit de cel al bisericii de la acea data, incluzand aspecte intunecate/Gnostice. Sacrificiile lor se faceau in lupta si nu in cadrul unui ritual specific.
      Paralela Baphomet (ONA) - Kali
      Kali Dakshineswar 3.JPG Kali - Baphomet statue

      Ordinul celor Noua Unghiuri ofera o imagine diferita fata de schita prezentata de Levi, a carui Baphomet este o fiinta antropomorfa cu cap de tap, sani de femeie, copite despartite si un mare falus de otel. Capul de tap este fara indoiala o anumita reprezentare a fortelor diabolice, dar totusi pe fruntea lui este gravat simbolul caruia Eliphas Levi i da un sens de unitate a tuturor lucrurilor, combinarea aspectelor masculine si feminine ale magiei, omul si bestia, pamantescul si divinul, in timp ce stapana sangelui este cu siguranta o reprezentare a vicleniei, seductiei si intunericului. Ea este Zeita raului. Simbolul ei, pentagrama intoarsa, este simbolul pentru tot ce este rau.

      Nu exista nici un dubiu ca semnul pentagramei intoarse este, sau cel putin a devenit, sinonim cu energia si signatura lui Baphomet. Mama Sangeroasa sau Tapul Sabatic, dar inca mai este ceva de descoperit, un lucru pe care nici un document nu il poate descrie. Doar in cele mai Intunecate ritualuri, cand Baphomet se manifesta pentru a se scalda in sangele celui ales si simbolul ei este scris pe fruntea magului negru, va fi ea cunoscuta.

      Pentagrama intoarsa este mult mai mult decat o simpla inversare a lucrurilor dreptatii, este imbratisarea a ceea ce este interzis, intunecat si cu adevarat periculos. Reprezinta devenirea propriului tau maestru, sa nu te inchini in fata nimanui si sa distrugi tot ce nu conduce spre Ascensiune. LaVey a inscris in jurul Sigiliului lui Baphomet numele evreiesc Leviathan. Poate ca ar fi fost mai potrivit sa scrie numele altui Print al Iadului, Belial, "Cel Fara de Stapan".

      Magul Negru traieste dupa motto-ul: "Nimic nu este mai mare decat ceea ce pot eu deveni". Toti demonii, ingerii, toate spiritele, toti oamenii, toate animalele si mineralele, chiar si Zeii insisi exista pentru a-l servi pe Maestrul Magiei Negre. Aceasta autonomie interzisa este ascunsa intre unghiurile pentagramei intoarse. Inaltarea iadului pentru a pravali raiul.

      In pentagrama intoarsa vibranda si plina de viata este vazuta adevarata forma a lui Baphomet, odata ce ochii au incetat sa mai caute iar mintea a fost cucerita de ceea ce nu poate fi inteles. Odata ce Lucrarile Intunericului au inceput si puterile negre se revarsa din Vrajitor in sigiliu si inapoi, simbolul pentagramei intoarse isi va spune propriul adevar.

      Crucea cu doua brate

      Crucea cu doua brate este atat opusul, cat si completarea Pentagramei Intoarse. Ambele simboluri au radacini in cele mai vechi religii, predatand cateva din primele mari civilizatii. Intelesul amandurora s-a pierdut sub secole de confuzie crestina si abia acum acestea sunt reintroduse ca simboluri puternice si indispensabile ale Magiei Negre. In culturi antice, cu mult inainte de venirea lui Constantin, crucea a reprezentat un simbol spiritual al dualitatii.

      Bratul orizontal reprezenta carnea, cea care este aici si acum si care va muri in cele din urma. Reprezenta puterile distructive din univers, moartea, decadenta si intunericul. Bratul vertical reprezinta spiritul, speranta omului ca si el se poate ridica deasupra ramasitelor materiei. In el se vede aspectul creativ al existentei, prospetimea vietii si frumusetea lumii.
      Crucea traditionala cu patru brate era simbolica pentru cele patru elemente componente ale pamantului, apei, aerului si focului, precum si axul metafizic al dimensiunilor spatiale de inaltime, lungime, latime si durata si punctele cardinale nord, est, sud, vest. Intregul simbol al crucii infatiseaza uniunea tuturor fortelor pamantesti existente in aceasta lume. In ciuda conotatiilor spirituale ale bratului vertical al crucii, intreaga imagine este inca legata de acest plan al carnii si al substantei.

      Exista un inteles superior de gasit in cruce, totusi si este un inteles care a fost uitat sau eronat si acela este adus de al doilea brat orizontal. Uitand de templele lui Marte si Apolo, Constantin nu avea cum sa intuiasca importanta ezoterica a simbolului pe care domnia lui l-a facut atat de popular.

      Pana si in vechiul Sumer, crucea era un simbol solar reprezentand salvarea de la foamete, inundatii si razboaie si se folosea pentru exaltarea conducatorilor sumerieni si fenicieni din palatele Zeilor. Crucea sumeriana consista din doua linii paralele, perpendiculare pe un ax central, asa cum se poate vedea in incrucisarea bratelor verticale si cel orizonatal mai mic din crucea cu doua brate. O legatura similara este gasita in Egipt cu Ankh-ul, presupus a fi primul simbol asemanator unei cruci, predatat numia de sumer, care simbolizeaza fertilitatea si astfel reprezinta viata eterna, ca marea fertilizare este cea a lui Isis care l-a nascut pe Horus prin fertilizarea semintei ei nemuritoare cu ajutorul ramasitelor lui Osiris care erau plasate in Nil.

      Conexiunea idntre cruce si acest tip de moarte si renastere mitologica a cuprins lumea odata cu viziunea lui Constantin si odata cu insertia cuvantului "cruce" in cronicile biblice ale crucificarii rabinului Isus. Ishtar, Venus, Janus, Isus si multe alte arhetipuri ale invierii au folosit semnul solar al crucii pentru a reprezenta nemurirea pe care au atins-o si ca ei pot trece la Maestrul tainelor lor.

      Crucea cu doua brate, model care ne duce inapoi la Magii Negri din Sumeria, uneste cerul cu pamantul, superiorul cu inferiorul, carnalul si eternul. Elementele fizice, directiile si dualitatea lor sunt toate aparente in intalnirea bratelor vertical si orizontal de jos, in timp ce carnea este adusa in suprematie eterma prin bratul lung de sus al exaltarii fata de moarte. Varful de sus indica spre cer, iar cel de jos indica spre pamant. Partea dreapta a bratului orizontal mic indica spre mantuire, iar bratul stang deschide portile damnarii. Bratele de sus indica spre o directie necunoscuta, ceva neatins de religie sau stiinta. Unul indica eternitatea, celalalt uitarea. Acest simbol este centrul a tot ce este si a tot ce n-ar trebui sa fie.

      In Babilon, era folosit numai de catre regalitate si de catre cei mai mari initiati in ordinele preotimii. De catre triburile nomade ale deserului Gobi era numita Crucea Scorpion, care ucide si te face invincibil. Pentru Magul Negru, Crucea cu Doua Brate simbolizeaza procesul si rezultatul Ascensiunii. Imortalitatea acum.

      Sulful negru

      Alchimistii sustin ca trei elemente sunt responsabile pentru crearea, sustenarea si distrugerea si recrearea tuturor lucrurilor, acestea trei creand balansul care pentru eternitate anima existenta. Mercurul este primul element al trinitatii alchimice. Este deseori identificat cu apa si este fluidul creator al tuturor lucrurilor, desi uneori elementul este considerat aerian in ce priveste spiritul, vantul atot-prezent care trezeste la viata fiecare particula a existentei. Mercurul este Brahma, Creatorul din traditia hindusa.

      Un aspect interesant al mercurului este ca acesta este polaritatea tuturor lucrurilor. Zeul Mercur apare in imaginile alchmice ca un barbat tanar si batran in acelasi timp, sau chiar ca o femeie sau ca un hermafrodit. In aceasta maniera mercurul devine esenta genezei, lucrand numai cu sulful alb al soarelui pentru a crea.

      Sarea este elementul sustenant al alchimiei. Este forma acelor lucruri care s-au miscat de la cer la pamant prin virtutea mercurului. Sarea conserva esenta tuturor lucrurilor, nici ridicand la ceruri, nici coborand la pamant, dar ramanand in toate lucrurile ca axa balansului existentei. Sarea este Vishnu, pastratorul.

      Sulful poate lua doua manifestari diferite, sulful alb si sulful rosu. Sulful alb este ceea ce se crede ca exista in soare. Combinatia dintre sulful alb si mercur se crede ca este parintele-element al tuturor metalelor. Sulful alb reprezinta spiritul vietii, scanteia Divina din om.

      Sulful rosu este aspectul violent si diabolic al elementului. Este distrugerea prin foc a tuturor lucrurilor si in acelasi timp este caldura incontrolabila din care toate lucrurile sunt forjate. Alchimistii afirma ca sulful rosu este inceputul Marii Lucrari, in timp ce sulful alb este forma purificata care este rezultatul final al Marii Lucrari.

      Atunci sulful negru este intregul proces, casatoria alchimica dintre creatie si distrugere, distrugerea finitului si renasterea Eternului. Este sacrificiul a tuturor lucrurilor pentru ceea ce nu poate muri. Este Shiva, Distrugatorul.

      In timp ce pentagrama intoarsa este deseori desenata pe pamant sau pe un drapel care este agatat in zona ritualica, sau gravat in uneltele ritualice folosite, simbolul sulfului negru este mult mai putin general si este folosit de regula numai in cele mai distructive ritualuri. Sulful este agentul purificator, Shiva deschizandu-si ce-al de-al treilea ochi pentru a descatusa this element incontrolabil in creatie, pravalind pilonii unui univers care a luat-o intr-o directie foarte gresita.


      Culorile

      Cea mai importanta culoare folosita in Lucrarile Intunericului este negrul. Opus presupunerii ca negrul este absenta culorii, el este de fapt colaborarea tuturor culorilor, o unificare completa a tuturor aspectelor care-l aduc pe Magul Negru inapoi la zero absolut, singurul adevar intr-o lume de minciuni.Negrul este marele balans, forta neutralizanta din univers. Este receptorul pasiv al Puterilor Intunericului. Este calmul care precede razboiul si linistea care anunta moartea.

      Lumanarile negre se folosesc pentru a absorbi emergia ritualului, arzand odata cu dorinta frenetica a Magului in flacarile lor. Ele atrag mereu, nu imping in afara. Lumanarea neagra atrage succesul catre Vrajitor, aduce servitori in cerc si aduna Puterile Intunericului in jurul Magului Negru. Daca cativa initiati inteprind un ritual de grup, toti cu exceptia a trei dintre ei trebuie sa fie imbracati in robe negre. Acestia sunt baza intregii Operatiuni. Ei sunt recipientele binecuvantarilor intunecate care se revarsa din altar. Din robele lor negre, ei sunt emisarii abisului, portalurile prin care raul poate trece in acest plan.

      Rosul este culoarea violentei. Este pasiune si furie, crima si sex. Rosul este sangele datator de viata si sangele care se varsa pe campul de lupta. Este actiunea care a facut pentru prima oara ca abisul sa se starneasca.

      Lumanarile rosii se folosesc pentru a cauza actiuni ferme, pentru a te razboi cu o situatie care nu poate fi rezolvata, de a lua taurul de coarne. Puterea lor ii face lascivi pe pedanti si aduce agonie la dusmanilor Vrajitorului. Din ele emana o vibratie mortala. Flacara lumanarii rosii este focul Zeilor, potentialul sau prometeic fiind capabil de a muta nu muntii, ci stelele.Niciodata nu va fi un singur ritualist imbracat in rosu, ci doi; un barbat si o femeie. Barbatul reprezinta forta devastariii, a anihilarii galaxiilor si incinerarea dusmanilor. Femeia reprezinta forta schimbarii si cresterii, starnirea cazanului vulcanic al creatiei.

      Violetul este culoarea Ascensiunii. Nu este atasat si este nepasator fata de suferinta sau succesul omului. Violetul are un singur scop, acela de a ridica deasupra dualitatii lumilor inferioare si de a-i propulsa pe aderentii acestuia in planurile Eterne. Stapaneste fara sa graiasca, actioneaza fara sa se miste. Este ultima flacara glorioasa a stelei pe masura ce trece din acest taram spre eternitate.

      Lumanari violete nu servesc in nici un fel, nici nu comanda. Ele sunt si permit sa se intample. Arderea lumanarii violet nu produce actiuni sau schimbari, nici nu cheama ceea ce este dorit. Mai degraba, flacara ei trezeste suprafata ritualica si pe Magul Negru din somnul sau, eliberandu-l pas cu pas din sicriul sau carnal. Nu-l modifica pe Vrajitor, ci ii aduce in fata ceea ce a fost dintotdeauna si ce nu va muri niciodata.

      Doar Maestrul Templului va fi vazut in roba violet. El nu va vorbi si rareori va gesticula atunci cand participa la un ritual de grup. Servitorii lui, cei imbracati in rosu, ii implinesc vointa, deseori nefiind constienti de sarcinile lor specifice inainte de actiona. El este marele Nexion dintre lumi, purtatorul viu al Puterilor Intunericului.

      Sarpele

      "Fie ca ei sa blesteme zilele, cei ce sunt iscusiti sa-l trezeasca pe Leviathan". (Iov 3:8)

      Crezul marii si teribilei noastre Lucrari este tocmai acesta: acela de a destepta Sarpele antic. Odata ce Leviathan este trezit din somnul lui eonic, el ii va devora pe cei Slabi si apoi lumea. Astfel, ne autoincendiem pe malul apei, doar pentru a reinvia ca Horus si Quetzacoatl.Fiecare ritual negru si fiecare picatura de sange pe care o varsam este pentru a hrani Sarpele cu ajutorul caruia calatorim in Abis si dincolo de Eternitate. Suntem nemuritori, dar nu prin puterea acestor corpuri care ne leaga, ci prin acel Sarpe Intelept care ne poarta deasupra mortii.

      Vedele invata principiul si practica ridicarii Sarpelui Kundalini si astfel conectand si activand chakrele la potentialul maxim. Acest lucru se face de regula prin ani de disciplina yoghinica, culminarea finala a puterii Kundalini propulsand Sufletul din corp prin Chakra Coroana. Sufletul astfel eliberat se spune ca trece peste cel mai inalt cer, intalnindu-se cu Krishna si intrand intr-un taram al extazului divin.

      Acest tip de calatorie spirituala este de asemenea vazuat in practica spirituala cabalistica. Aspirantul isi va devota intreaga atentie spirituala spre un anumit Sefiroth, sau sfera, precum Geburah, pentru inceput. El i va diseca toate secretele pana atinge Maestria, in mare masura la fel cum un yoghin va trata fiecare Chakra. Cabalistul "urca" Pomul Vietii(un pom, interesant de notat, care nu ar fi cunoscut daca nu era fratele sau Pomul Cunoasterii, aratat Evei de catre un Sarpe, dupa propria lor mitologie) pana cand atinge Kether, o sfera sefirotica care are legatura directa cu chakra coroana. Odata ce kether a fost maestrit, initiatul mai are o singura sarcina finala: Ascensiunea.

      Fiecare sistem spiritual incearca sa atinga cerurile. Dar numai cativa, cei blestemati, au indraznit sa aduca cerurile la pamant intr-o coliziune arzatoare. Doar cativa au varsat suficient sange in apele negre nu numai pentru a starni, dar pentru a trezi cu totul Sarpele si a-i aduce mania pe fata pamantului.Sarpele nu este Calea si nici Palatul de la finalul drumului, ci este miscarea si puterea fiecarui pas facut. Nu este Magia in toate formele si religiile, ci este curentul energetic care roieste sub fatada tuturor lucrurilor.

      Sangele

      Probabil ca cea mai potenta substanta magica este sangele. Invataturile a aproape tuturor religiilor afirma ca: " Sangele este viata". Este subinteles aici si este mentionat si in alte parti in cuvinte mai putin obscure, ca spiritul omului rezida in sange. Cativa invatati iezuiti, cat si grupuri fundamentaliste crestine, cred in acest lucru la modul literal, condamnand transfuziile de sange doar pe aceasta presupunere.

      O importanta scoala a filozofiei oculte admite faptul ca exista o substanta eterica numita ectoplasma care se presupune ca este secretata din orificiile anumitor mediumi spirituali in timp ce comunica cu mortii. Ectoplasma a fost fotografiata si observata ca o ceata alba si groasa in imediata apropiere a fenomenelor poltergeist. O astfel de substanta misterioasa, care nu pare nici cu totul fizica nici cu totul astrala ci fix intre, se spune ca este prezenta in sangele anumitor indivizi in cantitati mai mari sau mai mici. Sangele proaspat actioneaza ca un purtator pentru aceasta substanta subtila dar fizica care este chintesenta vietii. Indiferent daca aceasta este norul laptos pe care atat de multi mediumi l-au experimentat si inca si mai multi l-au fabricat, sau este ceva inca necunoscut si incognoscibil acest lucru nu-l intereseaza catusi de putin pe Magul Negru care este in cautarea progresului si Ascensiunii.

      Sangele este prezent intr-o forma sau alta intr-un numar mare de ceremonii religioase si ritualuri spirituale. Ce ar fi euharistia fara sangele lui Cristos, asta pentru a da un exemplu dintr-o religie populara bazata pe varsarea acestei esente spirituale sanguine? Desi la liturghie nu se folosesc flacoane cu sange, vinul este consacrat de Preot, care de fapt produce sau incearca sa produca o alchimie spirituala, nealterand compozitia moleculara a lichidului, ci modificand semnficiatia acestuia prin rugaciune. Rezultatul final ar trebui sa fie un pocal plin cu vin care a fost infuzat cu sangele lui Cristos. Congregatia apoi bea si este izbavita de pacate. Desi ritualul euharistiei a devenit o rutina, pierzandu-si semnificatia initiala, acesta serveste ca un excelent exemplu a presupusei utilizari magice si spirituale a sangelui in ritual. Cand este folosit in aceasta maniera, elixirul serveste ca o reprezentare a sangelui, care serveste ca o reprezentare a esentei spirituale a omului.

      Magul Negru isi va stropi zona ritualica cu sange proaspat, inca radiind de calitatea vibranda a Vietii, permitand vaporului vitalizant sa se inalte pana la narile lui, permeand aerul din jurul lui. El va bea sangele ca si cum ar bea chiar sangele varsat din venele Zeilor Intunecati, luand asupra sa puterea Lor si inaltandu-se la Gloria Lor. El va atrage asupra sa din toate lucrurile inconjuratoare esenta spirituala a sangelui, insasi calitatea vietii si va radia cu aura sa verde din ochii lui. Sangele, fie ca provine dintr-o fiinta vie sau dintr-un pocal a carui substanta a fost infuzata cu Puterile Intunericului, va inlatura ultimul cui care tine incatusat Zeul interior.Sangele simbolizeaza viata, moartea si eventuala liberare spirituala a omului. Atunci cand este folosit si experimentat in aceasta maniera, sangele sau contrapartea sa simbolica devine nexionul dintre ceea ce este si ceea ce ar putea fi.