Principii

  • Codul de Onoare

      [HTML]

      Un om este cu adevărat onorabil dacă este dispus să fie mereu expus judecății din partea oamenilor onorabili.
      François de la Rochefoucauld


      Introducere

      Codul impune anumite standarde pentru propriul comportament şi cum relaţionăm cu cei ca noi şi cu ceilalţi. Codul nostru, fiind bazat pe onoare, se preocupă de cunoaşterea personală şi prin urmare cere ca noi să-i judecăm pe ceilalţi strict pe baza interacţiunii noastre directe cu ei – după faptele lor şi după comportamentul lor faţă de noi şi faţă de cei cărora le-am făcut un jurământ de loialitate.

      Îi recunoaştem pe cei ca noi după faptele lor şi după stilul lor de viaţă ; altfel spus, printr-o cunoaştere personală.


      Codul de Onoare-Sinistră

      Onoarea noastră sinistră presupune că suntem cu înverșunare loiali doar celor precum noi. Onoarea noastră sinistră presupune că suntem suspicioși și nu avem încredere - și de multe ori îi disprețuim – pe toți cei care nu sunt ca noi, în special mundanii.

      Datoria noastră - ca indivizi care trăiesc dupa Codul de Onoare-Sinistră - este de a fi gata, dornici și capabili să ne apărăm, în orice situație și să fim pregătiți să folosim forță letală pentru a ne apăra.

      Datoria noastră - ca indivizi care trăiesc după Codul de Onoare-Sinistră - este de a fi loiali și a-i apăra pe cei ca noi: să ne facem datoria, chiar până la moarte, față de acei frați și acele surori cărora le-am jurat un legământ personal de loialitate.

      Obligația noastră - ca indivizi care trăiesc dupa Codul de Onoare-Sinistră - este de a căuta răzbunare, dacă este necesar până la moarte, împotriva oricui acționează dezonorabil față de noi sau care acționează dezonorabil față de cei cărora le-am jurat un jurământ personal de loialitate.

      Obligația noastră - ca indivizi care trăiesc dupa Codul de Onoare-Sinistră - este de a nu ne supune niciodată de bună voie vreunui mundan; să murim luptând, decât se ne predăm lor; să murim (dacă este necesar de propriile noastre mâini) decât să ne lăsăm dezonorabil umiliți de ei.

      Obligația noastră - ca indivizi care trăiesc dupa Codul de Onoare-Sinistră - este de a nu avea încredere în nici un jurământ și în nici un angajament de loialitate dat, sau orice promisiune făcută, de orice mundan și de a fi mereu reținuti si suspicioși față de ei.

      Datoria noastră - ca indivizi care trăiesc după Codul de Onoare-Sinistră - este de a ne soluționa litigiile grave între noi, fie prin luptă, sau printr-un duel care implică arme mortale; și de a provoca la duel pe oricine – fie mundan, sau unul de-al nostru - care ne întinează onoarea sinistră sau care lansează acuzații mundane împotriva noastră.



      Datoria noastră - ca indivizi care trăiesc dupa Codul de Onoare-Sinistră - este de a ne soluționa litigiile mai puțin grave între noi, punând un bărbat sau o femeie dintre noi (un frate sau o soră care este respectat/ă datorită faptelor sale sinistre), pentru a arbitra și a decide problema pentru noi și a accepta fără discuții și a respecta decizia lor, datorită respectului pe care i l-am acordat ca judecător în respectiva privință.

      Datoria noastră - ca indivizi siniștri care trăiesc dupa Codul de Onoare-Sinistră - este de a ne păstra întotdeauna cuvântul față de cei ca noi, căci odată ce ne-am dat cuvântul de onoare, a ne încălca cuvântul față de cei ca noi este un act de lașitate, mundan etc.

      Datoria noastră - ca indivizi care trăiesc dupa Codul de Onoare-Sinistră - este de a acționa cu onoare sinistră în toate relațiile noastre cu cei ca noi.

      Obligația noastră - ca indivizi care trăiesc dupa Codul de Onoare-Sinistră - este să ne căsătorim doar cu cei ca noi, care astfel, ca și noi, trăiesc dupa Codul nostru și sunt pregătiți să moară pentru a-și salva propria onoare și pe cea a fraților și a surorilor lor.

      Datoria noastră - ca indivizi care trăiesc dupa Codul de Onoare-Sinistră - presupune că un jurământ de loialitate sau credință, o dată făcut de un barbat sau o femeie de onoare sinistră ("Jur pe onoarea mea sinistră că ...") poate fi încheiat numai: (1) de către bărbatul sau femeia de onoare sinistră cerând în mod oficial persoanei căreia jurământul i-a fost facut să-i elibereze din acel jurământ, iar acea persoană să fie de acord să îl/o elibereze; sau (2), prin decesul persoanei căreia i-a fost făcut jurământul. Orice altceva este nedemn de noi și este actul unui mundan.



      Ultima actualizare: 18.11.2015

  • Crezul satanic

      Cele 21 de principii satanice

      Baphomet ONA 2 1) Nu respecta mila sau slăbiciunea, căci ele sunt bolile ce slăbesc puterea.
      2) Testează-ți întotdeauna puterea, pentru că în aceasta se află izbânda.
      3) Caută-ți fericirea în victorie, dar niciodată în pace.
      4) Bucură-te mai degrabă de o pauză scurtă decât de una lungă.
      5) Fii precum un secerător, pentru că astfel vei semăna.
      6) Niciodată să nu iubești pe cineva atât de mult încât să nu-l poți vedea murind.
      7) Construiește nu pe nisip, ci pe piatră și nu clădi pentru ziua de azi sau de ieri, ci pentru totdeauna.
      8) Străduiește-te mereu pentru mai mult, căci cucerirea nu se termină niciodată.
      9) Și mori mai degrabă decât să te supui.
      10) Nu forja opere de artă, ci săbii ale morții, pentru că în acestea se află marea operă.
      11) Învață să te depășești pe tine, căci astfel poți stăpâni peste toți.
      12) Sângele celor vii face pământul fertil pentru semințele celor noi.
      13) Cel care stă în vârful celei mai mari grămezi de cranii poate vedea mai departe decât toți.
      14) Nu renunța la dragoste, ci trateaz-o ca pe o impostoare, dar fii mereu just.
      15) Tot ce este măreț se clădește prin suferință.
      16) Mergi nu numai înainte, dar și în sus, pentru că măreția se află la înălțimea cea mai mare.
      17) Fii precum un vânt puternic și răcoritor, care distruge, dar și plămădește.
      18) Fie ca dragostea de viață să fie un scop, dar fă-ți din măreție scopul suprem.
      19) Nimic nu este frumos cu excepția omului, dar cea mai frumoasă dintre toate este femeia.
      20) Respinge toate iluziile și minciunile, pentru că ele îți limitează puterea.
      21) Ce nu te distruge te face mai puternic.




      Ultima actualizare: 26.04.2013

  • Forțele întunecate

      De prea mult timp dușmanii noștrii mint în legătură cu noi. Dar pe măsură ce fluxurile cosmice pregătesc o nouă schimbare eonică și Era Zeilor Întunecați începe, ne proclamăm deschis sfidarea și crezul. De acum încolo, minciunile nu vor mai trece necontestate. Prin urmare, noi – ca reprezentanți ai acestor forțe întunecate care mereu ne-au modelat evoluția - proclamăm următoarele despre Calea noastră:

      1) Forțele întunecate sunt mijloace spre împlinirea personală, spre înțelegerea de sine și spre auto-divinizare.
      2) Noi credem că doar prin explorarea întunericului din înăuntrul și din afara noastră, prin pășirea în Abis, poate fi obținută adevărata cunoaștere de sine.
      3) Toate riturile, ceremoniile și magia noastră afirmă viața, prezentând și oferindu-ne extazul existenței, bucuria de viață și auto-depășirea adevăratului Inițiat.
      4) Suntem temuți pentru că înțelegem și ne trăim viața – în plăcerile ei dar cel mai important, în posibilitățile acesteia. Noi extindem frontierele evoluției în timp ce alții dorm și plâng.
      5) Noi disprețuim tot ce moleșește: nu avem nimic de-a face cu cei fricoși și slabi care sunt înrobiți de propriile eșecuri. Noi respectăm onoarea deoarece aceasta reprezintă excelența de sine și o recunoaștere a balansului cosmic atins de Inițiat.
      6) Sentimentele noastre sunt sincere și puternice. Atunci când urâm, urâm deschis și cu mândrie, iar atunci când iubim, iubim cu o pasiune care să ne egaleze aroganța: având mereu grijă să nu iubim pe cineva atât de mult încât să nu-l/n-o putem vedea murind, căci moartea este doar un schimb natural între forțe.
      7) Mai degrabă murim decât să ne supunem cuiva și această mândrie este mândria lui Satan, acest simbol al sfidării și un semn al energiei noastre vitale.
      8) Ne pregătim – prin magia, faptele și stilul nostru de viață – pentru Epoca Focului (Eonul Zeilor Întunecați) care va veni, când vom răzbate spre stele și spre noile provocări ce le vom întâmpina.
      9) Calea noastră este dificilă și periculoasă și este doar pentru acei câțiva care îndrăznesc cu adevărat să sfideze matrița formalităților (precum creștinismul), care sufocă potențialul ființei noastre.

      Ultima actualizare: 30.11.2015