Articole

Magie şi lacrimi

O preconcepţie greşită comună pentru acei câţiva care urmează Calea Sinistră este că aceasta le va face cumva vieţile mai uşoare, de exemplu prin faptul că atrag anumite forţe asupra lor, ei cred că prin ‘măiestrie satanică’ vor evita traumele vieţii. Simpla realizare a faptului că lucrurile nu se întâmplă astfel este suficientă pentru a-l face pe practicant (sau în unele cazuri, chiar pe iniţiat) să renunţe cu totul la drumul lui magic. Aceasta se poate întâmpla din două motive:

1) individul devine posedat şi apoi deziluzionat de un ‘rol satanic’ (rolurile sunt folositoare doar dacă sunt percepute ca mijloace pentru a atinge un anumit scop)
2) prin această realizare, energiile Sinistre sunt revelate într-o formă mult mai potentă decât o poate invoca jocul unui rol (aceste energii sunt totuşi o culminare a acelui rol).

Simplu spus, Satanismul nu este o evadare din viaţă, ci o participare la ea. Provocarea de a trăi viaţa ca o entitate autonomă, creerea unui stil de viaţă care să urmeze intuitiv calea Destinului individual (prin acest proces Destinul devine, gradual, perceptibil la nivel conştient) este prea tulburătoare pentru ca majoritatea rasei umane să accepte acest lucru.

Şi astfel rataţii se târăsc înapoi în mediocritate, absolviţi de orice responsabilitate faţă de propriile lor vieţi. Degenerarea mentală şi fizică urmează ca o modalitate de a uşura vina pe care noul/vechiul lor stil de viaţă o încurajează în ei. Pentru cei/cele ce-şi continuă căutarea, ridicarea la nivelul provocărilor Caii Sinistre creează Adeptul şi etapele următoare. Iar aceasta necesită o înţelegere a forţelor care sunt în joc şi cum ele toate contribuie la evoluţia de sine.
Înţelegerea este aceea care previne ca astfel de experienţe să fie în detrimentul progresiei. Traumele nu vor fi niciodată eliminate de vreun sistem magic. Pentru aceia care lucrează în vederea iniţierii, este înţelept să vedeţi cum traumele de fapt hrănesc (printre alte lucruri) creativitatea şi cum această creativitate s-ar diminua dacă o siguranţă confortabilă – materială şi psihică – este asigurată unui alt individ.

Această situaţie ar reduce obstacolele create din încrederea de sine; aceste obstacole fiind catalizatori ai expresiei creative individuale. Este suficient să va gândiţi la conţinutul neinspirat al pieselor celor mai mulţi artişti odată ce sunt ‘patronaţi’. Viaţa devine prea uşoară. Această situaţie în sine creează conflict, dar mulţi eşuează în a înţelege asta şi alunecă într-un hău al abuzului de sine. Aceasta creează concepţia greşită a “artistului suferind”.

Suferinţa trebuie înţeleasă, căci în asta constă înţelepciunea. Aceasta necesită un anumit tip de sinceritate pe care mulţi nu au curajul să o exprime. A fi o victimă sau un martir al suferinţei va încetini, inversa şi distruge procesul evoluţiei de sine. De ce atât de mulţi dau greş în a înţelege acest lucru evident?
Nimic din toate acestea nu înseamnă că un individ trebuie în mod deliberat să distrugă şi să creeze astfel de situaţii – decât dacă astfel de lucruri sunt văzute ca fiind benefice pe moment. Astfel de evenimente apar natural în virtutea traiului cu onestitate de sine şi străduinţă pentru excelenţa de sine. Fiecare act va fi spontan şi ‘sincer’ faţă de propriul Destin.

A atinge cel mai mare succes posibil ar trebui să fie mereu total dezirabil, însă individul trebuie să ajungă la propriul concept al succesului şi nu la cel general acceptat.



Ultima actualizare: 07.11.2015