Întrebări frecvente


Ce este Satanismul?
Cum înţelegeţi magia?
De ce vă interesează forţele întunecate din diverse religii, culturi şi tradiţii? Nu sunt aceste forţe asociate cu răul şi nu există deja suficient de mult rău în lume?
Satanismul înseamnă doar venerarea diavolului?
Voi veneraţi o entitate numită Satan?
Cine este Satan? Există El cu adevărat? Și dacă da, cum vă raportaţi la El?
Întorcându-ne acum la concepţia populară a Satanismului, ce puteţi spune despre sacrificii, şantajul membrilor, crime sexuale ş.a.m.d.?
Ce puteţi spune despre copii? Îşi au ei vreun loc în Satanism? În ritualuri, de exemplu?
Dar în mod sigur Sataniştii îi controlează şi-i manipulează pe alţii, nu-i aşa?
Am întâlnit recent pe cineva care pretindea a fi un „Maestru”. Am avut dubii în privinţa lui. Există vreun mijloc de a identifica un Maestru adevărat?
Dar ce puteţi spune despre bogăţie şi putere? În mod sigur toţi Maeştrii Satanici le posedă, nu?
Dacă mi-aş dori să devin Satanist(ă), ce anume ar trebui să fac?



Ce este Satanismul?

Pe scurt, Satanismul este un mod de viaţă – o filozofie practică de viaţă. Esenţa acestei căi este credinţa că noi toţi, ca indivizi, putem reuşi în timpul vieţilor noastre mult mai mult decât ne dăm seama. Majoritatea oamenilor irosesc oportunităţile pe care viaţa le face, sau le poate face posibile. Suntem zei doar abia atunci când ne trezim.

Realitatea dură a Satanismului este că acesta diferă mult de imaginea creată de media şi de imaginea recentă pompată de pseudo-sataniştii din Europa şi America. Concret, trebuie răspuns la următoarele două întrebări:
Ce este Satanismul?
Ce Nu este Satanismul?
a) Satanismul este o căutare a excelenţei de sine, implicând pericole reale, provocări reale şi care necesită un real curaj. Implică să-ţi duci corpul la şi dincolo de limitele rezistenţei. Implică acţiuni reale, pe cont propriu: fără sprijinul prietenilor, camarazilor, persoanei iubite, relaţiilor sau oricui altcuiva. Implică acceptarea provocărilor - fizice, psihice şi intelectuale, triumfând strict prin propriile eforturi. Implică triumful voinţei si a dorinţei pure şi individuale.

b) Satanismul este, în parte, o căutare Interioară, o explorare a aspectelor 'ascunse' (şi cunoscute) ale conştiintei: o descoperire a întunericului din şi dincolo de psihicul individual. Asta implică 'acte magice' - precum ritualuri. Această magie, totuşi, este un mijloc, nu un scop în sine.
a) Satanismul nu este şi nici nu va fi vreodată o religie şi nici 'doar o filozofie'. O religie presupune acceptarea autorităţii şi structura rigidă a unei 'Biserici' sau 'Templu' şi o dogmă unificată (împreună cu schismele inevitabile şi pretinderea "autenticităţii"). Atitudinea religioasă este antiteza a ceea ce este Satanismul cu adevărat - căci Satanismul este un mod de a trăi, o cale de a experimenta - brut şi concret, în timp ce religia abstractizează, limitează explorările, domesticeşte şi moralizează. Pe scurt, un Satanist plonjează în realitate, fără nici un suport (moral, psihic sau uman) în timp ce o persoană religioasă are acea realitate prescrisă de dogmă, autoritate şi alte asemenea şi este susţinut de o 'Biserică', de membrii ei şi atitudinile acestora. Satanismul este o afirmare extatică a existenţei - o transpunere a existenţei în noi şi înalte tărâmuri, precum şi o scufundare în întunericul existent şi o creare a unui nou întuneric.
c) Satanismul implică încercări, atât fizice cât şi magice. Cei care sunt apţi triumfă; ceilalţi dau greş. [O astfel de încercare este Ritualul de Grad al Adeptului Intern - în care candidatul trăieşte singur şi izolat, fără să aibă asupra sa nimic altceva în afară de strictul necesar pentru supravieţuire, pentru o perioadă de trei luni.]

d) Satanismul necesită experienţa practică a tuturor limitelor morale, iar apoi o măestrie, o auto-monitorizare şi un auto-control desăvârşit al sentimentelor, dorinţelor, plăcerilor, temerilor, durerilor ş.a.m.d. pe care acestea le implică.

e) Satanismul presupune sfidarea individuală a tuturor formelor de supunere : un Satanist acceptă doar îndrumare şi refuză să fie dominat sau intimidat de cineva. Această îndrumare este către experienţă personală şi prin această experienţă novicele învaţă şi îşi dezvoltă un caracter Satanic autentic.

f) Satanismul implică teste de caracter în situaţii limită. [O parte se găsesc în materialele de studiu, iar restul pot fi oferite de Maestrul sau Maestra Templului.]

g) Satanismul este un mijloc - o metodă, sau cale, iar ţelul acestei căi, metode sau mijloc este de a produce un anumit tip de individ: următoarea etapă în evoluţia noastră ca specie. Satanismul este astfel o expresie a schimbării evolutive - atât la nivel individual cât şi cu privire la `societăţi' şi 'istorie'. Indivizii astfel creaţi deseori înspiră în majoritatea indolentă o anumită teroare/şoc/admiraţie/frică/invidie.

h) Satanismul este elitist. Nu face compromisuri - testele lui, încercările, metodele şi experienţele creatoare de caracter sunt severe şi niciodată nu vor fi făcute mai uşoare pentru a le face mai acceptabile mai multor oameni sau mai uşor de întreprins.

i) Satanismul este esoteric prin natură şi intenţie: este atât o cale 'secretă', în virtutea metodelor acestuia etc., şi nici nu este potrivit pentru majoritatea oamenilor, nici acum şi poate nici peste multe, multe secole.
b) Satanismului nu i se poate impune nici o structură, autoritate sau instituţie de orice fel prin revendicarea unui 'mandat intunecat' sau vreunui tip de 'revelaţie'. Nu poate exista nici un astfel de lucru precum un 'mandat infernal' de orice fel deoarece unicul lucru care contează cu adevarat în Satanism este experienţa, acumularea ei şi procesul de învăţare puternic individualizat care rezultă din această experienţă. Un satanist autentic, de exemplu, confruntat cu o entitate care denotă toate puterile atribuite lui Satan nici nu va accepta măcar ce-a zis respectiva 'entitate' şi cu siguranţă n-ar arăta nici un fel de supunere - în schimb, va afişa o sfidare, o judecată raţională a ceea ce s-a spus şi apoi o judecată facută pe baza experienţei. Un Satanist nu se supune niciodată nimănui - şi ar prefera să moară, mândru şi sfidator, decât să se supună. Asta se aplică chiar şi lui 'Satan'. Dar şi atunci când un Satanist acceptă îndrumare, este de la cineva cu experienţă care a explicat Satanismul prin viaţa lui şi care poate astfel să ofere sfaturi pe baza acelei experienţe. Scopul Satanismului este de a crea indivizi unici, plini de voinţă, de caracter, sfidători care-şi pot împlini potenţialul ca zei - nu acela de a crea simpatizanţi sau slugi. Un `mandat infernal' implică slugărnicie.

c) Satanismul nu implică discuţii, întâlniri, dezbateri. În schimb, implică acţiuni, fapte. Cuvintele - scrise sau vorbite - uneori urmează, dar nu neapărat. Candidatul ideal pentru Satanism este omul de acţiune, mai degrabă decât 'intelectualul'.

Prin natura majorităţii acţiunilor Satanice, ele rareori pot fi menţionate şi astfel rămân esoterice. Esenţa spre care Satanismul conduce individul, prin acţiuni, nu este relevată decât prin participarea la ceea ce este acţiunea. Cuvintele, fie ele scrise sau vorbite, nu vor putea descrie niciodată acea esenţă - ele o pot doar sugera, o pot indica şi cel mai adesea servesc pentru a obscura esenţa.

Satanismul dezbracă de aparenţa 'lucrurilor' - trăind - ocult şi în alte moduri prin această insistenţă asupra experienţei, fără nici un ajutor. Ceea ce e astfel înţeles printr-o astfel de experienţă este unic pentru fiecare individ şi astfel este creativ şi evoluţionar. Discuţiile, întâlnirile, vorbele, chiar şi cărţile şi altele asemenea de-vitalizează: ele sunt o scuză pentru a nu acţiona.

Cum înţelegeţi magia?

Magia este, esenţialmente, activarea acelor zone ale conştiintei, latente, la fiecare din noi – un mijloc de a schimba individul şi lumea. Tehnicile de magie (de exemplu, ritualurile) sunt doar nişte simple mjloace de a reuşi acest lucru. Timp de prea multă vreme magia a fost prost-înţeleasă, ca fiind doar drept "vrăji, conjuraţii" ş.a.m.d., şi deşi aceste lucruri sunt magie, sunt doar începutul, o simplă sugestie a ceea ce este de fapt adevărata magie.

De ce vă interesează forţele întunecate din diverse religii, culturi şi tradiţii? Nu sunt aceste forţe asociate cu răul şi nu există deja suficient de mult rău în lume?

Este foarte important să conştientizăm încă de la bun început faptul că răul şi forţele întunericului descrise în mituri nu trebuie amestecate cu răul gri care ne izbeşte imediat cum citim un ziar sau urmărim un buletin de ştiri la televizor.

Acest rău gri care ne înconjoară în lumea cotidiană este în principal comis de indivizi frustraţi şi confuzi, politicieni nebuni după putere sau criminali, incapabili să-şi controleze dorinţele meschine. În realitate, acest rău nu are nimic de-a face cu răul metafizic pe care îl întâlnim în documentele religioase. Omul are, de fapt, o predilecţie unică pentru brutalitate şi violenţă excesivă care îl deosebeşte de alte animale. Omul pare a fi unicul creator al lagărelor de exterminare, al fabricilor de carne şi al uciderii pe scară largă în scop recreativ. Răul gri este uman, mult prea uman, în timp ce răul metafizic este negru ca noaptea şi complet inuman.

Acest aspect al umanităţii nu este rareori justificat cu bunătatea. Cât de des nu vedem cruzimi teribile săvârşite în numele bunătăţii? Sute de mii de femei au fost executate în timpul vânătorii de vrăjitoare când clericii creştini încercau să lupte cu Satana şi cu puterile răului. Biblia încurajează genocidul şi o serie de alte acte de cruzime, care-l fac pe un cititor critic să reflecte cine este de fapt bun şi cine este cu adevărat rău. Deja vechii gnostici din sec III e.n. au ajuns la concluzia că Dumnezeu este rău şi nu bun. Grupuri gnostice precum Cainiţii şi Ofidienii i-au venerat pe duşmanii lui Dumnezeu precum Cain, şarpele din Grădina Edenului şi Îngerii Căzuţi.

Forţele răului care apar în mituri se revoltă, îşi pun întrebări, sunt rebeli şi pionieri. Răul metafizic este dur şi sclipitor ca un diamant negru. Este în acelaşi timp ascuţit ca un brici şi moale ca mătasea. Ceea ce este cel mai înspăimântător la forţele întunericului este vârsta lor şi faptul că par a stăpâni o cunoaştere mult prea mare pentru ca omenirea s-o poată privi. Cunoaşterea este într-adevăr, o sabie cu două tăişuri, care-l face în mod constant pe om să călătorească mai departe, dar care, de asemenea, poate distruge omul dacă merge prea departe. O temă recurentă în mituri şi în documentele religioase este faptul că forţele răului sunt în posesia înţelepciunii profunde pentru care omul şi chiar şi zeii, sunt pregătiţi să facă totul pentru a o poseda. Din Cartea Apocrifă a lui Enoh putem observa că cea mai mare vină a îngerilor căzuţi este aceea că au predat oamenilor ştiinţele oculte, iar în prima carte a lui Moise şarpele viclean este cel care-i oferă omului fructul cunoaşterii care-l poate transforma în zeu. În miturile greceşti, titanul Prometeu fură focul de la zei şi-l dă oamenilor şi în consecinţă, este pedepsit de marele zeu Zeus. În mitologia nordică puterile haosului şi giganţii primordiali posedă cea mai mare înţelepciune. Dublul aspect al cunoaşterii este personificat de omul faustian care caută adevărul cu orice preţ, indiferent dacă aceasta îl duce direct la pierzanie. Conform legendei, eruditul magician renascentist Dr. Faust a făcut un pact cu diavolul pentru a obţine toate cunoştinţele din lume, în schimb pentru sufletul său. Dilema faustiană constă în faptul că cunoaşterea vine la un preţ mare, mai ales dacă n-o putem utiliza corect. Legenda lui Dr. Faust relevă faptul că aspirantul spiritual este forţat să apeleze la forţele întunericului pentru a-şi potoli setea de înţelepciune. Mefisto, şarpele din Grădină Edenului sau îngerii căzuţi sfărâmă limitele şi sunt mediatori ai cunoaşterii interzise. În vechile cărţi ale Artelor Întunecate, putem citi despre un număr mare de demoni pe care magicianul îi poate evoca pentru diverse scopuri. Deşi unii demoni pot ajuta cu lucruri practice, precum obţinerea unor foloase materiale, cei mai mulţi demoni predau ştiinţele şi răspund la întrebări. Cuvântul "demon" provine din cuvântul elen daimon, care denumeşte entităţi care există între lumea oamenilor şi lumea zeilor. Ei erau consideraţi mediatori ai mesajelor dintre lumi iar pentru Socrate daimon-ul semnifica sinele superior al spiritului păzitor al omului. Numai atunci când demonii au fost identificaţi cu îngerii căzuţi au dobândit reputaţia de a fi extrem de răi. Partea luminoasă reprezintă o ordine ideală în religie şi în mituri, în timp ce partea întunecată reprezintă sălbatica infinitate care se ascunde dincolo de limitele ordinii.

În cultură, polaritatea dintre lumină şi întuneric se reflectă în conflictul dintre idealurile clasicismului şi ale goticismului. Idealurile clasice sunt fondate pe raţiune, claritate, scop, lumină şi reguli. Idealurile gotice sunt metafizice şi se bazează pe viziuni arhaice, vise, întunericul şi obscurul, inspiraţia şi dragostea nebună. Gânditorii din Renaştere priveau goticismul ca pe un semn al distrugerii culturii. Goticul a fost considerat a fi cel mai mare antipol al civilizaţiei clasice şi al idealurilor clasice de frumuseţe. Potrivit gustului clasic, goticul reprezenta ceva insipid, ameninţător şi terifiant. La sfârşitul secolului al 18-lea, goticul va fi reevaluat, iar arhitectura gotică a fost din nou apreciată. Intelectuali germani că Herder şi Goethe au îmbrăţişat goticul ca un ideal estetic. Atât în Anglia cât şi în restul continentului artişti şi scriitori au fost fascinaţi de goticism. Ceea ce fusese asociat cu întunericul şi cu barbaria în timpul Renaşterii era acum o mare sursă de inspiraţie. Romanticii englezi au găsit în gotic un sentiment de teroare entuziastă în locul idealurilor pure, luminoase şi structurate ale clasicismului. Într-un text din secolul 18 se poate găsi o listă de lucruri care ar putea provoca acest sentiment de teroare. Această listă amintea de "zei, demoni, iad, spirite, fantome, vrăjitoria, magia, trăsnetul, inundaţiile, monştrii, incendii, războaie,ciumă, foamete etc.". Explorarea întunericului a devenit o modalitate de a creşte în cunoştinţe despre natura ascunsă a omului, iar goticismul a devenit o formă de exprimare a laturii întunecate a omului.


În tradiţia monoteistă occidentală, întoarcerea la partea întunecată pentru a găsi experienţe spirituale este echivalentă cu damnarea, dar dacă ne uităm la religii cu o diviziune mai puţin clară între lumină şi întuneric vom constata că întunericul, de asemenea, a fost privit ca o sursă de iluminare. Zeiţa Kali este una dintre cele mai importante zeităţi în tantrismul indian. Religii monoteiste, cum ar fi iudaismul, creştinismul şi islamismul au subliniat că zeul masculin al cerului, cât şi alte fiinţe supranaturale sunt asociate cu Diavolul. Forţa divină feminină a fost în mod special asociată cu partea întunecată. Aspectul luminos caracterizează majoritatea mişcărilor de masă şi cele mai multe religii exoterice, în timp ce partea întunecată pune accent pe unic, deviant şi exclusiv.

Multe religii încearcă să se autoproclame drept o cale de viaţă pentru toată lumea, care poate duce rapid şi uşor la mântuire. Formele întunecate ale spiritualităţii nu pot fi prezentate la fel ca un şampon sau ca un nou produs de curăţare revoluţionar. Calea întunecată nu pretinde a fi pentru toţi. Pentru a merge pe calea întunericului e nevoie de capacitatea de a penetra suprafaţa cuvintelor, simbolurilor şi imaginilor. Inversarea conceptelor de bine şi de rău nu este lipsită de pericol, iar conjurarea unor entităţi care au fost temute timp de mii de ani ar putea fi devastatoare.

Deşi cineva ar putea pretinde că nu e religios, vechile structuri religioase nu cedează aşa uşor. Se poate vedea în mod constant dovada faptului că religia continuă să aibă un impact important asupra concepţiilor despre lume ale omenirii, chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna conştientizat. Pericolul în a urma calea întunericului nu este riscul de a fi condamnat de puriştii religioşi, ci de fi personal în imposibilitatea de a vedea printre clişeele şi descrierile false care sunt asociate simbolurilor întunecate. Calea întunecată este un proces spiritual şi existenţial în care omul deschide poarta spre cele mai întunecate colţuri ale sufletului.

Întunericul reflectă ceea ce este ascuns în interiorul nostru. Uitându-ne în abis, sufletul nostru se va dezvălui în toată goliciunea sa şi ne va face să ţipăm şi să râdem. Când ţipetele şi râsul vor înceta, vom descoperi că cea mai puternică iluminare şi cea mai puternică lumină pot fi găsite doar în cele mai întunecate adâncimi.

Satanismul înseamnă doar venerarea diavolului?

Termenul "venerarea diavolului" este folosit în mai multe feluri - de regulă pentru a descrie "Magia Neagră" şi practicile "Sataniştilor": de exemplu, ritualuri sexuale sau sacrificii de animale. Acest termen descrie în cele mai multe cazuri activităţile ocultiştilor amatori care habar n-au ce înseamnă Satanismul cu adevărat şi pozează în Satanişti - invocând Diavolul ş.a.m.d.

Deseori, termenul de "venerare a diavolului" este folosit în sensul moral pentru a descrie comportamente "perverse" din cadrul ocult. În sens literal, venerarea diavolului înseamnă o venerare religioasă a Diavolului. În toate sensurile de mai sus, Satanismul *NU* înseamnă "venerarea diavolului": Sataniştii nu venerează nimic şi practicile şi ritualurile Satanismului diferă mult de imaginea creată de media.

În timp ce unele rituri necesită anumite formalităţi precum robe, un Templu ş.a.m.d. - majoritatea nu se folosesc de aceste mijloace. Adevărata magie a Sataniştilor are loc prin stilul lor de a trăi - ce fac şi ce realizează în situaţii reale, încercând să-şi îndeplinească destinul. Ei îşi trăiesc viaţa într-un mod Satanic, mai degrabă decât să se joace de-a ocultismul.

Voi veneraţi o entitate numită Satan?

Sataniştii autentici nu venerează nimic – nici măcar pe ei înşişi. Fundamentală în Satanism este dorinţa de a învinge, de a accepta provocări şi de a căuta să cunoşti şi să înţelegi. Un Satanist adevărat mai degrabă ar muri – râzând şi sfidător – decât să se supună cuiva. Majoritatea oamenilor îşi irosesc vieţile şi mor bătrâni şi nefericiţi: Satanistul îşi trăieşte viaţa, iubeşte aventura şi cunoaşte momentul potrivit pentru a muri, căci provocările nu se termină niciodată. Acest mod de viaţă este greu şi acest mod de a muri naşte frică printre mulţimea plăpândă care preferă confortul şi siguranţa, extazului trăirii pe muchie de cuţit ca zei. În legătură cu Satan – fiecare Iniţiat descoperă realitatea pentru el însuşi. Tot ceea ce trebuie spus este că există forţe externe dincolo de psihicul individului. În magia Satanistă autentică are loc o identificare cu aceste forţe externe întunecate, nu o frică faţă de ele şi cu siguranţă nu o supunere. Acest lucru, bineînţeles, este oarecum periculos – dar cei puternici supravieţuiesc şi cei slabi pier. „Călătorie sprâncenată” celor slabi.

Cine este Satan? Există El cu adevărat? Și dacă da, cum vă raportați la El?

El există, dar nu în felul în care majoritatea oamenilor îl percep (ex: o ființă cu coarne și cu copite). Mai degrabă, El nu este legat de dimensiunile spațio-temporale de zi cu zi, dar în schimb există în ceea ce tradiția ezoterică numește "Acazualul". Descrierile 'convenționale' ale Diavolului sau ale lui Satan sunt în mare parte închipuiri copilărești ale creștinismului.

Sataniștii tradiționali nu-l văd pe Satan doar ca pe un simplu simbol al conștiinței de sine, ci mai degrabă ca pe un reprezentant al acelor forțe supra-personale aflate dincolo de psihicul individual. A-l vedea pe 'Satan' doar ca pe un simplu simbol personal - așa cum o fac unele grupuri 'Sataniste' recente - înseamnă în primul rând a te induce în eroare în legătură cu natura forțelor cosmice, iar în al doilea înseamnă să faci (sau să încerci să faci) Magia Neagră 'moale', pasivă, sigură și lipsită de riscuri. A avea de-a face cu forțe mai puternice înseamnă a cocheta cu pericolul - psihologic și fizic. Sataniștii tradiționali văd în acest pericol un mijloc: cei puternici supraviețuiesc și cei slabi pier; aceasta este o simplă reflecție asupra filozofiei Sataniste autentice, în contrast cu viziunea 'moale' aruncată în față de 'Sataniștii de duminică', care abundă în zilele noastre.

Satan - în Satanismul Tradițional - nu este niciodată reprezentat pictorial și modul de a percepe manifestările fizice (cauzale) ale Prințului nostru este o experiență pe care fiecare Satanist o dobândește prin mijloace proprii, întreprinzând ritualuri de Magie Neagră, în concordanță cu tradiția întunecată.

Este important să realizăm că numele de 'Satan' nu este numele Lui adevărat. Acesta e un epitet convenabil, deoarece este folosit pentru a numi o parte a naturii Lui. În realitate, nu există nici un 'nume' real, din perspectiva prin care privim numele - poate doar o vibrație sonoră (care nu poate fi menționată aici) care-L cheamă spre lumea și conștiința noastră. Într-un sens pe care puțini oameni îl vor înțelege, Satan este esența acauzalului: forța cosmică a Haosului a cărei intruziune în dimensiunile noastre cauzale sfărâmă entropia produsă de timpul liniar. Specia noastră are și a avut nevoie de simboluri pentru a facilita înțelegerea și evoluția. Abisul distruge - sau crează o nouă specie, o nouă 'minte' capabilă de a funcționa la nivele inaccesibile în mod normal acelora aflați pe o treaptă inferioară. Și cel mai potent simbol al anumitor forțe cosmice a fost și încă este Satan.

Satanismul se preocupă – la începuturile sale – cu trezirea la conştiinţă (sau eliberarea) umbrei, sau naturii noastre întunecate. În trecut, unele experienţe erau deseori îndurate pentru a reuşi acest lucru şi unele din aceste experienţe erau deseori dezaprobate de lumea obişnuită. Unele se poate să fi fost de asemenea „ilegale” la timpul lor. Dar gradual (cel puţin în Satanismul tradiţional) s-a găsit o cale pentru a scurtcircuita aceste experienţe evoluţionare care sporesc gradul de conştiinţă şi înţelepciunea celor ce le întreprindeau– dacă supravieţuiau, bineînţeles. Aşa s-a dezvoltat Magia Internă. Aceasta a permis experienţa părţii întunecate şi integrarea acesteia, precum a făcut posibil să atingem ceea ce este dincolo. Acest sistem a fost gradual rafinat şi îmbunătăţit şi în timp ce evită nisipurile mişcătoare ale criminalităţii, totuşi nu-i lipseşte pericolul sau dificultatea. Acesta oferă, pe scurt, esenţa distilată a mii de ani de înţelegere evoluţionară – şi face posibilă următoarea etapă a evoluţiei noastre că specie: Homo Galactica.

Ce puteți spune despre copii? Își au ei vreun loc în Satanism? În ritualuri, de exemplu?

Unul din scopurile fundamentale ale Satanismului este acela de a dezvolta individul: dezvoltarea unui caracter matur, pătrunzător, un spirit Satanic. Antrenarea unui novice are ca țel construirea unui caracter, dezvoltarea unui individ unic, conștient de potențialul și destinul lui. Acest antrenament poate începe doar când individul poate să înțeleagă, sau să înceapă să înțeleagă lucrurile din jurul lui. Aceasta are loc, în general, în jurul vârstei de 16 ani.

Înainte de această vârstă nu poate exista o participare în Satanism, fie că este vorba de ritualuri sau de alte activități, deoarece Satanismul presupune că fiecare individ trebuie să facă o alegere, să decidă pentru el dacă vrea să întreprindă un antrenament Satanic sau să urmeze modul de viață Satanist. În unele circumstanțe, de exemplu, pentru un copil ai cărui părinți sunt Sataniști, are loc o simplă ceremonie care presupune dedicarea nou-născutului forțelor întunecate. Dar până când copilul nu se maturizează și nu ia singur decizii, nu mai poate fi vorba de altceva. Procedarea într-o altă manieră înseamnă contrazicerea esenței Satanismului. Satanismul nu e preocupat de "coruperea" altora fără consimțământul lor, ci este interesat de crearea unor indivizi puternici, cu caracter unic, care pot gândi pentru ei înșiși. Orice altceva nu e Satanism.

Dar în mod sigur Sataniștii îi controlează și-i manipulează pe alții, nu-i așa?

Bineînțeles! Unii oameni sunt sclavi din naștere. Sataniștii sunt lideri înnăscuți. Dar fiecare persoană are dreptul de a alege - dacă simt nevoia să urmeze, să fie conduși, dacă le place să fie manipulați, sau dacă sunt slabi și nu au un caracter propriu înseamnă că asta e natura lor. Viața este de multe ori crudă: cei puternici urcă, în timp ce caracterele slabe se duc la fund. Astfel se obține evoluția. Oamenii nu fac excepție, deși mulți, în ignoranța lor, își închipuie că lucrurile stau altfel. Un Satanist este om care trăiește după un motto care azi nu mai este înțeles decât de foarte puțini: "Moarte înaintea Dezonoarei". A te pleca, a te supune, a renunța, a nu încerca este dezonorabil.

Un Satanist cunoaște cu o mândră și arogantă siguranță că spiritul uman poate triumfa asupra oricărui lucru ori persoană - ei refuză să admită înfrângerea, refuză să capituleze și dacă e necesar sunt pregătiți să moară, mai bine decât să acționeze într-un mod dezonorabil, împotriva principiilor lor Satanice. Din această cauză, ei sunt puternici și inspiră și altora o anumită doză de respect. Și datorită acestei pregătiri ei exultă în viață - au poftă de viață și-și trăiesc viața din plin.

Am întâlnit recent pe cineva care pretindea a fi un „Maestru”. Am avut dubii în privinţa lui. Există vreun mijloc de a identifica un Maestru adevărat?

Răspunsul ar trebui să fie evident. Un Maestru este cineva care a trecut dincolo de Abis, etapa dincolo de Iniţiat. În consecinţă el va fi oarecum detaşat: intens şi serios, dar şi natural, spontan şi destul de jovial (aproape glumeţ, uneori). Dar probabil că mai ales nu se va lua prea mult în serios şi în mod sigur nu va juca un „rol” şi nu va corespunde aşteptărilor novicilor (de exemplu, prin stilul vestimentar, cultivând o privire „demonică” şi răspunzând misterios la întrebări). Va deţine acea calitate evazivă – carismă naturală.

Dar ce puteţi spune despre bogăţie şi putere? În mod sigur toţi Maeştrii Satanici le posedă, nu?

Unii da, unii nu. Semnul Maestrului nu e nici bogăţia, nici puterea, ci realizarea – înţelepciunii, talentul în artele ezoterice şi creaţie originală (ex. extinderea cunoaşterii umane, creativitatea artistică).

Destinul fiecărui Mestru este diferit, aşa cum este şi stilul de viaţă ce reflectă acel Destin. De exemplu, din cei patru Maeştri care există în Occident în acest moment, unul duce o existenţă izolată, cu foarte puţine bunuri materiale, în timp ce altul trăieşte în lux şi splendoare. Primul se preocupă în primul rând cu magia eonică, în timp ce al doilea predă unor neofiţi.

Maeştrii autentici nu se conformează aşteptărilor sau ideilor altuia: sunt individuali şi unici.

Daca mi-aş dori să devin Satanist(ă), ce anume ar trebui să fac?

Mai întâi trebuie să te asiguri că înțelegi ce este Satanismul și ce presupune acesta, luând contact cu alți Sataniști, de exemplu, sau citind documente ale unor ordine Sataniste tradiționale.

Apoi, după ce ai înțeles despre ce-i vorba, poți lua decizia de a-ți porni drumul de-a lungul "Căii Mâinii Stângi" începând să te manifești Satanic. Această decizie este de regulă formalizată printr-un simplu ritual de Inițiere - înțelegând astfel că tu, ca individ, îți afirmi dorința de a urma calea lui Satan.
Acest ritual poate fi ori unul ceremonial, prin intermediul unui Ordin sau grup Satanic existent, ori o 'auto-Inițiere' hermetică. Exemple ale ambelor ritualuri se găsesc la îndemâna celor suficient de curioși ca să le găsească.

În continuare, va trebui să întreprinzi diverse sarcini, tehnici și metode pe parcursul unei perioade de câteva luni, scopul acestora fiind de a-ți construi o puternică fundație Satanică, în ceea ce privește caracterul. Toate acestea sunt accesibile în diverse manuscrise
Satanice. Un număr destul de mare din aceste sarcini presupun acumularea de experiență în lumea reală, în timp ce altele presupun în mod direct lucrări magice/Oculte, de exemplu ritualuri.

În tot acest timp se pune accent pe efortul și realizarea personală. Această perioadă de noviciat durează în jur de un an, poate doi. Există apoi și alte provocări de întrecut, mai multe încercări grele care să-ți dezvolte caracterul și care să-ți îmbunătățească judecata și disciplina de sine.


Bineînțeles, există de asemenea și multe recompense, unele din ele sunt carnale, unele materiale, altele spirituale. Se dezvoltă o conștiință a destinului personal și o înțelegere a ceea ce este ascuns majorității în virtutea nivelului rudimentar al acesteia în ce privește conștiința și cunoștința. Pe parcursul tuturor acestor etape, tu sprijini forțele întunecate prin simplul fapt că întreprinzi fapte Satanice. Astfel, sprijini evoluția ta și a existenței în general. Dacă ești suficient de norocos/norocoasă poți primi asistență și sfaturi din partea cuiva care mai demult a umblat pe aceleași cărări ca și tine. Poți fii ajutat(ă) de un Maestru sau de o Maestră. Ceea ce este important este că tu trăiești cu adevărat, îți atingi anumite scopuri, lucrezi în lumea reală și o modifici; și pe măsură ce înveți, te dezvolți - în caracter, profunzime, cunoaștere ș.a.m.d.
Mulți oameni își irosesc viețile. Un Satanist vrea să devină zeu - și este pregătit să schimbe lumea astfel încât să-și transforme visele în realitate. Majoritatea oamenilor visează, dar le lipsește curajul de a acționa. Ceea ce contează este să faci ceva! Dacă un anume lucru nu-ți iese conform dorințelor, sunt și alte locuri, alte timpuri, alte circumstanțe, alte posibilități. Noi vise de visat și de îndeplinit. Și viața nici nu se termină odată cu moartea cauzală - poți deveni un Nemuritor! Pur și simplu se schimbă forma vieții. Dar această imortalitate nu este o gratuitate, nu este nici o recompensă. Se obține, este un act conștient: a deveni una cu însăși forța întunecată, cu Satan.

Dintre toate formele de viață noi suntem singurii care, ca indivizi, posedăm cel mai mare potențial: avem însuși "focul creator" al vieții. Satanismul nu numai că permite înțelegerea acestui fapt, dar permite și implementarea acestuia - de a ne împlini potențialul divin (și diabolic). A trăi viața din plin. A participa la evoluție.

Dar Satanismul este periculos - te testează. Necesită o dorință demonică, o tărie de caracter. Este o adevărată Erezie. Este doar pentru cei puțini care pot sfida cu adevărat, care își doresc cu adevărat să devină zei și sunt pregătiți să se confrunte cu riscurile pe care și le-au asumat.

Păreri preconcepute despre Satanism şi Satanişti


"Sataniştii sunt obsedați de jocuri RPG şi de muzică heavy metal. "
"Copiii și Satanismul"



"Sataniştii sunt obsedați de jocuri RPG şi de muzică heavy metal. "

Studiile asupra jucătorilor de RPG indică o inteligenţă şi o creativitate peste medie. Muzica heavy metal este foarte populară în rândul tinerilor şi nu numai. Deşi există mulţi satanişti care ascultă această muzică nu înseamnă că toţi au aceleaşi gusturi. Rock-ul este un fenomen, o formă de artă complexă, un gen de muzică care, decenii de-a rândul, a schimbat percepţii, a dărâmat bariere şi a influenţat vieţile a milioane de oameni de pretutindeni. În general rockerii, punkerii şi metaliştii sunt marginalizaţi fie pentru înfăţişarea adoptată, fie pentru că gândesc şi trăiesc altfel decât restul "turmei".


Muzica rock are atâtea valenţe, încât ar fi o greşeală judecarea întregul gen după o singură ramificaţie. Există trupe care cântă numai despre trăiri, sentimente, despre fericire, dragoste şi uitare, altele descriu locuri sau întâmplări fantastice din trecutul îndepărtat sau din viitor, preluând chiar şi teme S.F., în timp ce formaţiile cu un sound mai greu de digerat fac referiri la religie, mitologie, ocultism, satanism, istorie, naţionalism, idei filozofice, la idealuri măreţe şi judecă, în termeni duri, problemele societăţii moderne, precum poluarea, distrugerea mediului, proliferarea armelor nucleare, dominaţia corporatistă, regimurile autoritare, pierderea libertăţilor individuale, propaganda politică sau religioasă, corupţia şi scăderea nivelului de trai. Altele pot avea un mesaj mult mai pesimist, negativist, referindu-se în mod direct la depresie, ignoranţă, ură, violenţă şi la moarte.

Stephanie Pinder-Amaker, un psiholog renumit din Durham (SUA), a demonstrat că muzica poate influenţa starea psihică, deci că are un caracter terapeutic.

Mai mult, ea afirmă că, ascultând o muzică mai rapidă decât intensitatea normală cu care ne bate inima, cum ar fi heavy metal-ul, mărim intensitatea bătăilor inimii şi astfel se creează un consum de energie.

Rezultate asemănătoare s-au constatat şi pe plante, experimentele arătând faptul că plantele cresc mult mai mari şi dau roade mai bogate dacă li pe pune muzică rock. Atfel putem afirma că muzica muzica heavy metal are un efect pozitiv pentru persoanele furioase sau cu prea multă energie, dar şi pentru cei ce suferă de depresii, acţionând ca un catharsis.
Aşadar, rock-ul trebuie văzut ca o terapie pentru oamenii furioşi sau trişti şi nu ca factorul care le provoacă aceste stări, aşa cum susţin, incorect, unii psihologi.

În loc de concluzie dorim să facem o constatare: deşi unii oameni afirmă că muzica rock ar fi un factor distructiv, un element periculos pentru stat şi societate, acesta prosperă mai ales în ţările occidentale, în statele civilizate şi bogate, devenind astfel un fel de barometru al stadiului de dezvoltare al unui stat. Comparaţi, de exemplu, scena metal din Germania cu cea din România, iar apoi comparaţi nivelul de trai, cultură şi nivelul mediu de educaţie din cele două ţări.

Muzica rock (incluzând metal-ul şi punk-ul) are, într-adevăr un caracter violent, însă această violenţă nu este una gratuită; ea are un scop, acela de a atrage atenţia asupra unor probleme sociale, culturale sau politice.

In concluzie, rockul este la ora actuală printre ultimele bastioane ale libertăţii, un punct de întâlnire pentru toate ideile şi concepţiile, un mijloc de refulare, o modalitate de exprimare a gândurilor şi a sentimentelor de orice natură.

Este un gen muzical care trage nişte semnale de alarmă ferme, care spune lucrurilor pe nume şi care va exista mereu în ţările libere şi va fi folosit în continuare ca o armă în statele cu regimuri opresive şi autoritare.


"Copiii şi Satanismul"

Pe parcursul timpului s-au tot făcut şi încă se fac numeroase afirmaţii conform cărora abuzul sexual al minorilor este o parte integrantă a ritualurilor, credinţelor şi practicilor satanice.

Satanismul adevărat este o cale, un drum sau metodă pentru dezvoltarea individului. Ritualurile pot fi şi deseori sunt o parte a acestuia, dar toate aceste ritualuri se conformează unor tipare bine-definite: scopul lor este acela de a dezvolta cunoaşterea de sine şi de a facilita însuşirea unor anumite abilităţi "oculte". În mod firesc, unele metode şi ritualuri se leagă de individul care trăieşte anumite senzaţii şi bucurându-se de anumite plăceri.

Totuşi, luând în considerare scopul Satanismului (acela de a permite obţinerea de către individ a înţelegerii magice şi personale, promovând astfel evoluţia şi disciplina de sine), aceste experienţe presupun o alegere sau decizie conştientă din partea individului.

Aceasta face ca Satanismul să fie o cale a adultului - pentru Satanismul autentic, tradiţional, care nu se preocupă nici de prozelitism, nici de "coruperea" altora fără consimţământul lor.

Încă odată trebuie spus că ţelul e ascensiunea individuală, pornind de la o decizie conştientă şi liberă a individului - orice altceva nu este nici Satanic, nici magic.

Liberul arbitru este o parte integrantă a tuturor căilor oculte autentice.


Satanismul adevărat este o cale, un drum sau metodă pentru dezvoltarea individului.

Iniţierea înseamnă libertatea de a alege, decizia de a începe o căutare interioară. În lipsa libertăţii de alegere nu se poate vorbi de o Iniţiere autentică - indiferent ce cale este urmată. În concluzie, nu se poate pune problema unei "Iniţieri a copiilor" - şi nici a participării minorilor sub o anumită vârstă (de regulă aceasta este vârsta de 16 ani) la ritualurile de magie. Se poate vorbi însă, în cadrul Satanismului Tradiţional, despre o simplă dedicare a nou-născuţilor pe calea întunericului, făcută de părinţii acestora. Aceasta presupune numirea unor demoni păzitori care să aibă grijă de copii.

Prin urmare, nu există şi nu pot exista asemena lucruri precum abuzul "Satanic" al minorilor: nu există nici o iniţiere a copiilor şi nu este permisă participarea la ritualuri a minorilor sub o anumită vârstă şi nu există nici un abuz, nici al adulţilor, nici al minorilor.

După cum am mai spus, Satanismul se preocupă de obţinerea de către individ a auto-controlului, a disciplinei şi a cunoaşterii de sine.


Cel care comite abuzuri este îndeosebi purtat de impulsuri inconştiente. Aceştia pot încerca să-i manipuleze şi să-i controleze pe cei mai susceptibili, dar nu se pot controla pe ei înşişi.

Pe scurt, sunt slabi, nişte indivizi patetici care se ascund în spatele unei "măşti" sau a unui "rol". Aceşti oameni nu sunt Satanişti, ci mai degrabă rebuturi. Satanistul aspiră la auto-perfecţionare: la cunoaştere...

Imaginea Satanismului creată de mass-media este o minciună - un mit inventat şi alimentat de cei care au interes în menţinerea acestuia.

Religiile organizate şi indivizii sub-dezvoltaţi au nevoie de astfel de mituri, la fel cum au nevoie de duşmani stereotipici: numai prin astfel de metode pot astfel de oameni şi de religii să supravieţuiască şi să prospere.

Mulţi cred, cu certitudinea pe care o aduc credinţa oarbă şi fanatismul, în astfel de mituri legate de Satanism şi despre abuzul ritual al copiilor.

Toate cele prezentate mai sus demonstrează căabuzul "satanic" al copiilor este un mit. Însă adevărată întrebare se leagă de atitudinea oamenilor (faţă de necunoscut) şi de încrederea lor în ideile raţionale, logică şi dezbatere.