Articole

  • Iniţierea satanică

      [HTML]

      Pe parcursul lungului drumului de la neofit la iniţiat, practicantul sincer va trebui să treacă prin mai multe forme de iniţiere.
      Acestea sunt trei la număr:

      Calea: Prima iniţiere este chiar auto-iniţierea în Satanism ca şi cale ocultă, sau dedicarea faţă de Satan. Pe internet se găsesc numeroase modele pentru Dedicare, însă e important ca şi neofitul să adauge ceva din personalitatea sa în ritual. Este ideal ca acest ritual să fie făcut pe cont propriu.
      Începătorul care încă nu a trecut prin această formă de iniţiere este neofitul de grad I.

      Poarta: Cea de-a doua formă de iniţiere este iniţierea într-o anumită tradiţie şi într-un anumit sistem ezoteric. O tradiţie cuprinde totalitatea practicilor, a ritualurilor, a principiilor, a filozofiei, a metodelor, cât şi un sistem ezoteric propriu, sau unul preluat din alte tradiţii. Sistemul ezoteric trebuie văzut iniţial ca o hartă, ca o reprezentare a forţelor nevăzute cu care lucrăm şi ca un ghid al muncii spirituale şi al iniţierilor viitoare. Fiecare tradiţie are unul sau câteva ritualuri de iniţiere, care pot fi făcute fie pe cont propriu, fie alături de alţi ocultişti, cu un anumit grad de libertate în privinţa ritualului în sine, însă mai strict decât Dedicarea.
      Practicantul care încă nu a trecut prin această formă de iniţiere este neofitul de grad II.

      Cheia: Cea de-a treia formă de iniţiere este iniţierea într-un anumit nexion/ordin/templu/lojă/grup ezoteric, care practică sistemul ezoteric în care practicantul a fost iniţiat. Aceste ritualuri sunt în general secrete şi sunt create de ordinele/grupurile în cauză, neofitul urmând să le descopere pe măsură ce le întreprinde. Ele au o formă fixă şi sunt stricte în ceea ce priveşte eventualele modificări. Neofitul ajunge să fie iniţiat într-un grup ocult abia după câteva luni sau chiar ani în care este supus unor teste de caracter, cunoştiinţe şi loialitate. Acest ritual este mereu unul de grup.
      Practicantul care încă nu a trecut prin această formă de iniţiere este neofitul de grad III.



      Odată depăşite aceste trei trepte, practicantul sincer îşi poate depăşi condiţia de neofit şi se poate considera un proaspăt iniţiat. Însă şi iniţierea este la rândul ei un proces de lungă durata, cu propriile ei etape, teste şi ritualuri, ele depinzând de tradiţia şi de sistemul ezoteric urmat.

      Ultima actualizare: 10.10.2016

  • Ordinul celor Nouă Unghiuri

      [HTML]


      La o inspecţie apropiată, Ordinul celor Nouă Unghiuri (ONA) este un mixaj fascinant de hermetism şi spiritualitate antinomiană cu elemente păgâne. Avându-şi rădăcinile în câteva covenuri britanice care au dispărut de atunci, ONA a crescut ca şi mărime astfel că celulele membre se găsesc pe toate continentele şi au o prezenţă considerabilă în zona ocultă a internetului. Şi deşi credinţele, principiile şi practicile sale sunt reminescente ale cultelor întunecate medievale sau chiar preromane, ONA astăzi îmbrăţişează tehnologia contemporană în răspândirea filozofiei sale. Având cuvintele de căpătâi pathei-mathos (‘a învăţa prin adversitate’), ONA este unică prin faptul că oferă o spiritualitate agresivă şi elitistă, care îi împinge pe membri să-şi găsească şi să-şi depăşească limitele mentale, fizice şi psihice în căutarea ascensiunii spirituale. În paralel cu provocările foarte grele de ordin atletic şi mental, ONA recunoaşte un panteon de ‘zei întunecaţi’, împreună cu un sistem esoteric menit a introduce iniţiatul acauzalului sau lumii supranaturale a misticului. Într-adevăr, dacă misticismul ONA este transgresiv, acelaşi lucru e valabil şi pentru politicile acestuia, întrucât Ordinul îşi provoacă membrii să depăşească nu numai limitările personale, dar şi pe cele sociale şi etice. În unele texte, în fapt, ONA se defineşte ca pe o cale dură de condiţionare socială, criminală şi supranaturală care e necesară pentru a rupe lanţurile condiţionării culturale şi politice în rândurile membrilor. Şi cu toate că sugerează rebeliunea împotriva autorităţii, ONA de asemenea pretinde un simţ al onoarei şi al solidarităţii din partea acelor mistici care urmează acest drum întunecat.

      ORIGINILE ONA



      Fondatorul grupului, Anton Long, este un mister pentru mulţi membrii ai mişcării, precum şi pentru academicieni. În timp ce câţiva indivizi au fost identificaţi în timp ca şi posibili candidaţi, identitatea reală a persoanei rămâne un mister. Long afirmă în notele sale biografice că s-a născut ca şi cetăţean britanic, care în tinereţe a călătorit foarte mult în locuri precum Africa, Asia şi Orientul Mijlociu. Cel mai probabil, aşa cum reiese din ultimele scrieri ale sale, a întâlnit un spectru larg de tradiţii mistice şi folclorice în toate aceste zone pe care le-a vizitat. La întoarcerea în Anglia, tânărul a urmat studii academice (fizică dar şi istoria religiilor) şi se pare că a ajuns la o fluenţă în limbile clasice (greacă, latină) la fel şi în arabă şi posibil în persană. Totuşi ca şi student, Long era mai atras de elementele mai întunecate ale societăţii şi prin propria voinţă s-a implicat în activităţi infracţionale. În acelaşi timp, poate şi datorită experienţei de peste mări, Long şi-a început studiile în ocult şi paranormal.


      Anton Long


      După ce a cunoscut câteva societăţi oculte britanice pe care le-a găsit ca fiind fie pretenţioase, fie lipsite de substanţă, a început să caute grupuri care erau mult mai potrivite înţelegerii lui personale asupra a cum ar trebui să arate o societate ocultă. Notabilă printre ele a fost un grup satanic din Manchester cunoscut drept ‘Templul ortodox al Prinţului’, precum şi ‘Templul Soarelui’, în care ulterior a avut un rol de conducere. Puţin mai târziu, eforturile lui l-au adus în contact cu o tradiţie păgână subterană, atât matriarhală cât şi sinistră în caracter, referită lui ca tradiţia Camlad. Long a fost iniţiat în tradiţia Camlad şi în cele din urmă a devenit capul acestei tradiţii. Sub supervizarea sa undeva la începutul anilor 1970 covenul Camlad s-a unit cu alte câteva societăţi similare (Noctulienii şi Templul Soarelui), reformându-se sub numele de Ordinul Celor Nouă Unghiuri (Order of Nine Angles – ONA). Deşi se ştiu puţine despre cele trei grupuri separate care au fuzionat devenind Ordinul, este cunoscut că ei aveau în comun o sinteză a mai multor elemente: hermetice, păgâne şi satanice. Iar Ordinul s-a folosit în mod evident de toate aceste trei elemente în textele de început cu scopul de a atrage un spectru larg de potenţiali membri. Cu toate acestea, o examinare critică a textelor de bază ONA sugerează că primele nuanţe satanice erau mai mult cosmetice şi că mitologia şi cosmologia de bază era cu adevărat hermetică, cu influenţe păgâne şi antinomiale. Din 1970 şi până la sfârşitul anilor 1990, Ordinul a trecut printr-o perioadă de creştere rapidă, în mare parte prin promovarea în mass-media scrisă legată de mistic şi ocult. În acest timp, Long a dezvoltat şi a rafinat principiile de bază ale ONA, împreună cu miturile sale, structura, scopurile strategice şi modurile de acţiune.

      În timp ce ONA prin definiţie nu are un “lider” efectiv, Anton Long a continuat să fie forţa motoare din spatele ONA şi principalul autor al majorităţii textelor ordinului. Posedând un intelect deosebit şi fiind o persoană enciclopedică, lucrările lui includ nu numai învăţăturile mistice publice ale Ordinului, dar şi câteva mii de pagini despre etică, onoare şi câteva nuvele de ‘ficţiune sinistră’. Deşi Long scrie în principiu numai în engleză, este clar că îşi trage inspiraţia nu numai din surse britanice, dar şi internaţionale; nu rar textele lui includ pasaje din greacă veche, precum şi termeni spirituali din sanscrită sau arabă. În ciuda rolului său motor în Ordin pe parcursul ultimelor trei decade, în martie 2012 Anton Long şi-a anunţat retragerea din viaţa publică, spunând că ONA este bine poziţionat pentru a avansa în secolul 21 cu noi mâini la manşă. Totuşi actualizări recente ale siteurilor oficiale ONA sugerează că Long rămâne activ, deşi într-o manieră mai subtilă faţă de anii precedenţi.

      STRUCTURA SI DATE DEMOGRAFICE



      In timp ce originile ONA sunt inradacinate mai ales in paganismul britanic, de atunci si pana acum s-a extins ajungand o entitate globala, cu ‘nexionuri’ (celule) sau grupuri asociate in America, Australia, Brazilia, Egipt, Germania, Italia, Irlanda, Portugalia, Polonia, Rusia, Serbia, Romania, Spania si Africa de Sud. Majoritatea nexionurilor traditionale sunt localizate in insulele britanice, Irlanda si Germania, iar celula originala, cunoscuta drept ‘Nexion Zero’ este de mult localizata in Shropshire, Anglia. Insasi natura ONA face dificila culegerea de date intrucat miscarea este discreta prin definitie. Mai mult, ONA a evitat cu grija o administratie centrala cu date concrete despre membrii sai, preferand in schimb sa opereze ca o retea sau un ‘kolectiv’ de nexionuri. La fel, ONA nu cere din partea membrilor plata unor taxe sau se inregistreze local sau central. Nu exista nici un card de membru, nici cerinte pentru admitere – nu este o loja sau un templu structurat, ci mai degraba o miscare, o subcultura sau mai corect o metacultura pe care aderentii acesteia prefera sa o intrupeze sau sa se identifice cu ea. Dar ONA nu e cu totul anonima intrucat are o puternica prezenta online in lumea virtuala. O simpla cautare pe Google arata cat de departe de Anglia rurala a evolat ONA dintr-un mic grup de pagani si hermetisti ascunsi pana la o comunitate globala.

      Mai mult, Ordinul ofera exemple multiple a ceea ce ‘membrii’ ONA pot fi. La inceputul anului 2012, Anton Long a afirmat ca exista:

      * Oameni asociati cu nexionuri traditionale (care urmeaza drumul initiatoric numit Calea Inseptita)
      * Nineri / Dreccs
      * Balobieni (sau Balo-Boemi) – de regula muzicieni si artisti
      * Membri ai unor gasti/clanuri/triburi inspirati de etosul nostru – precum o gasca de motociclisti din Florida sau un grup Hispanic din New York
      * Empati care urmeaza traditia Rounwytha si care lucreaza si traiesc in pustiu sau fac parte din grupuri mici (de regula cuprinse numai din femei)
      * Oameni asociati cu grupuri oculte inspirate de ONA

      Prin Calea Inseptita (in engleza, Seven Fold Way), Long se refera la traditia sinistra hermetica originala ONA; prin Nineri se refera la un tip modern de cultura etnica sau de strada care sustin ONA prin mijloace mai mult practice decat esoterice; prin Balobieni ONA se refera la artisti si muzicieni care contribuie la miscare prin artele frumoase; prin Rounwytha se intelege un grup rar de indivizi dotati similar misticilor din popor sau celor cu puteri psihice deosebite.

      Ultima categorie (grupuri inspirate de ONA) este cel mai dificil de descries intrucat pe masura ce vocabularul esoteric specific ordinului a ajuns sa fie preluat de mai multe grupuri care sunt sau nu constiente de legatura lor cu ONA, prin textele lor demonstreaza influente clare – cel mai proeminent exemplu fiind ‘Temple of Blood’ din Statele Unite.


      Practici spirituale cu sfere de cristal


      Avand in vedere spectrul larg de posibilitati, Ordinul nu foloseste termenul ‘membru’, ci prefera in schimb sa foloseasca termenul de ‘asociat’ intrucat reprezinta mai bine afilierea pe care un individ, nexion sau grup o poate avea fata de Ordin.

      Avand in vedere complexitatile, incercand sa determinam cine este ‘membru’ al Ordinului, este posibil ca in 2013 numarul sa fi ajuns la putin peste 2000 de asociati ai ordinului, asta permitand cele mai largi definitii a cine ‘apartine’ de ONA. In termeni de membri activi din nexionuri, conducerea ordinului estimeaza ca in prezent peste 300 de membri s-au identificat ca facand parte din nexionurile primare. Mai mult, site-urile templului si rapoartele facute de lideri raporteaza ca raportul dintre genuri este impartit aproape egal, desi asta variaza de la o regiune la alta. In Regatul Unit, de exemplu, nexionurile traditionale se spune ca au continuat traditia conducerii matriarhale; unele din nexionurile originale din anii 1970 fiind formate exclusiv numai din femei. Aceste exemple nu trebuie intelese ca fiind exemplare, ci drept pozitia semioficiala a Ordinului.

      O PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA CONDUCERII



      Inca de la inceputurile sale, ONA a respins ideea unei organizatii centrale (biserica, loja sau templu) care sa aiba autoritate asupra restului membrilor. Partial acesta este si un mecanism de supravietuire, intrucat nu exista nici o figura autoritara principala prin care miscarea traieste sau moare. Astfel, desi Anton Long este creditat cu crearea Ordinului, este larg inteles ca Long insusi este o figura a fondatorului necunoscut. Mai mult, e la fel de posibil ca ‘Anton Long’ sa fii servit ca masca pentru mai multi indivizi in ultimele decade si astfel poate continua sa apara in viitor pentru a oferi ghidare Ordinului daca este nevoie. Astfel Long ajuta la validarea curentelor si ideilor din ONA, oferind sfaturi si sugestii colectivului, dar niciodata nu dicteaza sau da ordine. Natura difuza a ONA de asemenea face o deturnare imposibila, intrucat nu exista nici un scaun sau pozitie centrala pe care un individ s-o ocupe. Astfel, o schisma (asa cum sufera multe societati oculte) este teoretic imposibila, intrucat o persoana poate conduce cel mult un nexion, dar niciodata intregul Ordin.

      CREDINTE SI PRACTICI ALE ONA



      Ordinul celor Noua Unghiuri are cinci principii fundamentale, acestea fiind:

      1) Calea Actiunilor Practice. Aceasta se refera la convingerea ca ONA este un colectiv de actiune, nu doar de reflectie. Se asteapta ca Initiatii sa traiasca o viata ‘exeatica’, insemnand o viata care sfideaza conventiile sociale (si uneori legile). Un initiat ONA poate decide sa devina, spre exemplu, fie un justitiar, fie un soldat, un politist sau un infractor in drumul spre a intelege viata prin actiune.
      2) Calea Selectiei. Cea mai controversata din principiile ONA, acest canon are doua aspecte. Pe de o parte, se refera la convingerea ONA ca unele ‘gunoaie’ umane nu-si au locul in societate si ca merita sa fie indepartati. Astfel un membru ONA poate decide sa se alature armatei sau politiei pentru a obtine antrenament de lupta si apoi sa-si foloseasca pozitia de autoritate pentru a ucide criminali, in loc sa-i aresteze. Pe de alta parte, aceasta practica se refera de asemenea la sacrifiicile de sange catre zeii intunecati, intr-o maniera similara cu cea descrisa in Europa precrestina printre celti, triburile germanice si daci, sau printre unele secte shaivite din India perioadei clasice, sau ceva mai noi, precum societatea Thuggee.
      3) Calea Onoarei de Sange. Acest principiu pune emfaza pe nevoia de solidaritate si incredere mutuala, onoare si respect intre diversele nexionuri si membri ai ONA. Ordinul isi vede membri ca o familie extinsa si in cazurile rare in care apar dispute exista un ghid foarte clar care trateaza cum pot fi tinute aceste dispute. Pe scurt, ONA isi protejeaza oamenii.
      4) Calea Sfidarii si a Opozitiei Practice fata de Abstractiile Magiene. Acest principiu se refera la opozitia ONA fata de ceea ce percepe ca fiind controlul Magian (Occidentul Iudeo-Crestin) ilegitim asupra culturii si economiei globale. Ordinul insista ca membrii sai sa lupte impotriva fortelor precum globalismul sau capitalismul feroce, intr-un efort de a reveni (cel putin partial) la o forma anterioara a societatii, mai putin sclavagista.
      5) Calea Traditiei Rounwytha. ONA explica cum cultura Magiana a redus foarte mult rolul femeii in societate si in spiritualitate. Astfel incurajeaza reintoarcerea la traditia Rounwytha, care este traditia populara mistica, empatica care imbratiseaza si venereaza eternul feminin. Traditia Rounwytha incurajeaza aparitia unor conducatoare puternice, precum si confruntarea normelor patriarhale care sunt deseori evidente in grupurle esoterice sau politico-religioase. Termenul insusi este mai mult ca sigur derivat din engleza veche, runwita, insemnand ‘cel ce intelege’ sau poate ‘cel ce stie secrete’.

      CALEA INSEPTITA



      Paradigma spirituala a Ordinului Celor Noua Unghiuri este complexa, fiind atat sincretica, cat si intr-o continua evolutie. Asa cum s-a mentionat mai devreme, inceputurile ONA au constat in fuziunea a trei traditii diferite (Camlad, Noctulienii, Templul Soarelui) si poate fi cel mai bine descrisa ca un paganism Anglo-Celtic intunecat, cu nuante sinistre. Dar pe parcursul ultimelor trei decade ONA a incorporat din ce in ce mai multi termeni hermetici, texte alchimice si terminologii care sunt derivate din esoterismul medieval Indian si Islamic. In timp ce Ordinul este foarte divers in ceea ce priveste tipurile de practicanti pe care-i atrage, traditia mistica centrala a ONA este Calea Inseptita, cunoscuta si sub numele de Hebdomadrie. Calea Inseptita este in esenta un sistem hermetic care se defineste ca fiind adanc inradacinat in ocultismul apusean si ofera o cale spre ascensiune care este exceptional de dificila din punct de vedere fizic si psihic. Sapte-le se refera atat la cele sapte grade ale Caii, cat si la cele sapte sfere care sunt de interes esoteric. Cele sapte grade ale Caii sunt:

      (1) Neofit
      (2) Initiat
      (3) Adept Extern
      (4) Adept Intern
      (5) Maestru/Maestra
      (6) Mare Maestru/Mousa
      (7) Nemuritor

      Totusi spre deosebire de alte sisteme bazate pe grade, ONA nu ofera initiere studentilor sai ci mai degraba studentii trebuie sa se autoinitieze prin ritualuri de grad personale si prin diverse incercari. De exemplu, persoana care doreste sa inceapa aceasta Cale trebuie sa obtina si sa studieze textele de baza si sa realizeze un ritual hermetic sub luna plina. Facand aceasta ei obtin primul grad (Neofit). Pentru a ajunge la cel de-al doilea grad, individului i se cere sa invete textele de baza si sa inceapa sa stapaneasca unele practici de baza, precum si sa urmeze un sistem de antrenament fizic. Alte practici importante presupun invatarea unei variante de cant monastic, lucrari pe sfere/cai cu un anumit tarot ‘sinistru’ pe care magicianul trebuie sa si-l faca/obtina si dezvoltarea abilitatilor de a juca un joc special numit ‘Jocul Stelelor’, care este detaliat in textele de baza ale Ordinului. Ritualurile de grad (adica ritualurile de trecere) pentru cel de-al patrulea stagiu (Adept Intern) presupun traiul in izolare completa pentru cel putin un anotimp precum si a fi capabil sa pedalezi, alergi si sa mergi pe distante considerabile. Fiecare grad prin urmare necesita incercari din ce in ce mai dificile, culminand cu al cincilea grad (Maestru) in care misticul trebuie sa treaca de niste probe fizice comparabile cu un triatlon, precum si sa-si dezvolte considerabil abilitatile esoterice de-a lungul drumului.



      ROLURI INTERIOARE



      Unul din ce mai dificile aspecte ale Caii Inseptite este insistenta invatarii prin adversitate, cunoscuta in limba greaca ca pathei-mathos. In termeni largi, odata ce un initiat al caii inseptite atinge un anumit nivel in calatoria spirituala (Adept Extern), este obligat sa interprinda un rol nu cu mult diferit de un internship profesional, in care pe o perioada de cateva luni initiatul trebuie sa practice un nou mod de viata. Scopul principal este constientizarea umbrei (in sens Jungian) si conflictul cu aceasta, urmand ca din aceasta antiteza sa se produca o sinteza care in timp devine rodul unei noi constiinte, superioare. Majoritatea rolurilor interioare oferite de ONA in anii 80’ si 90’ erau in mare parte militare sau criminale.


      Rol interior in armata


      In mod clar aceste prime roluri aveau un mare potential periculos si mai mult ca sigur il introduceau pe initiat pericolului si intr-adevar violentei (fie activ, fie pasiv). Totusi la inceputul secolului 21 noi roluri interioare au fost introduse in manuscrisele ONA. Hostia include si o perioada de viata monastica ca si calugar budist. Aceasta schimbare drastica in posibilele roluri ar putea fi inteleasa nu ca pe o atenuare a convingerilor ONA pro-violenta, ci mai degraba ca pe un pas in plus spre “internationalizarea” Ordinului.

      TARAMURILE CAUZAL SI ACAUZAL



      Ordinul celor Noua Unghiuri sustine ca lumea normalitatii, in care traim, este lumea cauzala. unde legile cauzei si efectului, timpului si spatiului se aplica intru totul. Lumea cauzala este un loc unde legile fizicii sunt absolute si unde stiinta e suficienta in a explica si a intelege toate lucrurile. Totusi ONA de asemenea sustine existenta acauzalului, un termen care se refera la taramurile supranaturale unde legile fizice nu mai au sens, iar timpul si spatiul sunt percepute sau exista in feluri in care majoritatea oamenilor nu pot intelege. Acauzalul joaca un rol central in traditia mistica a Ordinului. Intr-adevar, insasi conceptul de Initiat este legat de intelegerea acestuia asupra acauzalului si de abilitatea de a-l ‘manifesta’ – aceasta insemnand conectarea cu energiile numinoase din acel loc si aducerea lor in aceasta lume, pentru a provoca schimbari in acord cu dorinta vrajitorului.



      Efectiv asta inseamna magia sau vrajitoria, potrivit paradigmei mistice a ONA. Conform textelor principale ale ordinului, vrajitoria adevarata este complexa si poate fi impartita in trei categorii. Cea mai simpla forma de magie este cea externa (sau hermetica) si se aseamana cu ce majoritatea oamenilor cred atunci cand isi imagineza vrajitoria: vraji de dragoste, blesteme, lucrari de noroc, vraji care sa aduca recolte si bunastare. A doua categorie a magiei este interna, concentrandu-se pe tranformarea magului din ceva uman in ceva dincolo de sfera umanului. Ultima categorie este magie eonica care se concentreaza nu pe mag sau pe scopurile lui ci pe crearea la scara larga a schimbarilor pe scala sociala. In termeni ai teoriei din spatele magiei si vrajitoriei, oamenii sunt capabili de a crea schimbari supranaturale in lumea cauzala intrucat ei sunt nexionuri vii (sau portaluri) catre taramul supranatural acauzal. Si desi acauzalul este inteles ca o sursa de mare putere, nu este considerat a fi un taram sigur sau prietenos, nu mai putin decat insusi oceanul – si precum oceanul, se crede ca este populat de entitati atat antice, cat si deosebit de puternice.


      “Banais” din Tarotul Sinistru


      Totusi la fel de importanta este si sugestia ONA cu privire la o viata-de-dupa in acauzal, pentru aceia care o pot dobandi. Anton Long scrie in manuscrisul ‘Sinister Abyssal Nexion’ de exemplu, ca ‘individul poate, daca este pregatit, sa intre pe taramul acauzalitatii si sa devina similar entitatilor acauzale. Astfel, Abisul este un nexion catre acauzal; un nexus a unor dimensiuni temporale, a-temporale, spatiale si a-spatiale’. Astfel un rol important din lucrarea avansata a Caii Inseptite este ajungerea la intelegerea taramului acauzal, ca pregatire pentru potentiala existenta acolo dincolo de moartea fizica – si de aici vine probabil numele ultimei etape a Caii Inseptite: ‘Nemuritor’.

      POMUL WYRD





      ONA promoveaza un model al Cosmosului care e bazat pe un model care incorporeaza cele sapte planete intr-o structura cunoscuta sub numele de pomul Wyrd. Wyrd, in acest sens particular, este un cuvant anglo-saxon care poate fi tradus ca ‘soarta’ sau ‘destin’. Aceste sfere sunt Luna, Venus, Mercur, Soarele, Marte, Jupiter si Saturn. Textul ONA cunoscut ca si Naos include o imagine a Pomului, infatisand nu numai cele sapte sfere (in ele insele nexionuri), dar si caile (sau tunelele) dintre ele, care sunt utilizate in lucrarea hermetica cunoscuta drept ritualurile de ‘lucru pe cai’ (path-working in engleza) pentru cei ce-si doresc initiere esoterica in Calea Inseptita. Asta implica ca magul-initiat al Caii Inseptite poate intreprinde ritualuri hermetice care prusupun ca practicantul sa extraga energii din una sau mai multe astfel de sfere, intr-o anumita secventa sugerata de Pomul Wyrd. Astfel magia ordinului si cosmologia mistica oglindeste in anumite perspective cea a textelor astrologice medievale din Europa si Nordul Africii. ‘Glosarul de Termeni’ (2011) ai ONA descrie Pomul Wyrd astfel:

      ‘ Pomul Wyrd, asa cum e conventional descris (‘desenat’) si cu corespondentele, asociatiile sale si simbolurile sale […] reprezinta anumite energii acauzale iar individul care se familiarizeaza cu aceste asociatii si corespondente si simboluri poate accesa […] energiile asociate cu Pomul Wyrd. Pomul Wyrd este insusi un simbol, o reprezentare a acelei intalniri (sau “intersectii”) a cauzalului cu acauzalul care este fiinta umana si poate fi folosit pentru a reprezenta calatoriile, drumului individului de-a lungul acauzalului…’.

      ZEII INTUNECATI




      Sigiliul lui Atazoth




      Una din trasaturile definitorii ale Ordinului celor Noua Unghiuri este panteonul sau unic de entitati sinistre cu care misticul trebuie sa lucreze. Zeii Intunecati sunt unici pentru ONA, in aceea ca numele si sigiliile lor nu se gasesc in alte sisteme contemporane sau istorice ale traditiilor hermetice sau pagane. Cu toate acestea Ordinul nu e dogmatic vis-à-vis de existenta lor – in fapt, este cerut din partea misticului sa decida daca aceste entitati sunt parti ale subconstientului sau ceva extern. Textele ONA ofera numele si sigiliile a catorva dintre zeii intunecati, impreuna cu instructiuni pentru contactarea lor, cu mentiunea ca astfel de acte pot cauza nebunie sau chiar moarte daca nu sunt facute cum trebuie. In eseul ‘Zeii Intunecati: O introducere de baza pentru non-Adepti’, ONA afirma ca:

      ‘Potrivit traditiei sinistre, Zeii Intunecati sunt entitati de sine statatoare care exista in universul acauzal. Potrivit perceptiilor noastre spatiale, cauzale, aceste fiinte pot fi vazute ca ‘eterne’ (dincolo de timp) si ‘haotice’ (si de asemenea terifiante, fara sa mai mentionam “imorale”). Intrucat insasi constiinta noastra e in parte acauzala, aceste entitati se pot manifesta pentru noi – sau mai degraba pot fi partial percepute de noi… Dificultatea trecerii Abisului consta in confruntarea acestor entitati si acceptarea lor ca fiind ceea ce sunt si anume, independete de iluziile noastre despre contrarii si despre presupusul conflict dintre “bine si rau”.

      SENSUL CELOR NOUA UNGHIURI



      Unul din misterele Ordinului este insasi numele acestuia. Deseori neofitii aspiranti intreaba: la ce se refera cele ‘Noua’ unghiuri? ONA ofera cateva raspunsuri pentru aceasta intrebare in mai multe texte si eseuri. Pe de o parte, cele Noua Ungiuri se spune ca se refera individual la cele sapte sfere/planuri (ca sapte unghiuri), in aditie cu intregul sistem luat ca un tot (al optulea unghi) impreuna cu misticul drept al noulea unghi. In mod evident, termenul ‘unghi’ poate fi inteles in mod figurat. O alta posibilitate sugerata de textele ONA este aceea ca se refera la cele noua emanatii divine, asa cum se mentioneaza in textele medievale Sufi. Este la fel de probabil ca Ordinul sa fii imprumutat elemente din traditia clasica Indiana care aranjeaza sistemul solar in noua planete, iar lumea insasi are ‘noua colturi’. Anticii, incercand sa suprapuna un model esoteric peste lumea vazuta au asociat cele noua emanatii celor noua sfere vizibile. O alta sursa poate fi termenul sanscrit srivatsa, un semn special cu noua unghiuri care indica caracteristici supranaturale sau eroice.



      Potrivit O9A, termenul 'noua unghiuri' se refera si la transformarile celor trei elemente alchimice fundamentale (mercur, sulf, sare) in utilizarea lor oculta in Jocul Stelelor, dar si ca referire la anados-ul lor hermetic cu cele sapte sfere (cele sapte stadii alchimice ‘obisnuite’) si cele doua aspecte acauzale ale sale (procese aditionale care implica timpul esoteric).




      TEXTELE EZOTERICE ALE ONA



      Ordinul celor Noua Unghiuri a produs literalmente mii (5000-6000) de pagini de fictiune, teorie si ghiduri practice pentru initiatii sai si in mod surprinzator a facut majoritatea acestor texte disponibile gratis publicului larg prin distributia pe Internet. Ca lucrari de fictiune ONA scoate la lumina Deofel Quintet ca si lucrare principala: o colectie de cinci povesti esoterice insumand peste 500 de pagini, care vorbesc despre forte supranaturale infricosatoare si societati sinistre. Aceste povesti sunt prefatate de o introducere care sugereaza diverse interpretari critice posibile pentru ca initiatul sa inteleaga cat mai multe din povestille acestei colectii. Exista doua surse primare care merita atentie speciala: acestea sunt Naos si Codex Saerus.

      Naos este principalul text esoteric al Ordinului, care cuprinde stadiile Caii Septenare. Un manuscris interesant dupa standarde contemporane, este disponibil gratis pe internet ca document PDF. Documentul in sine curpinde sectiuni care au fost scrise initial la masina, avand chiar si cateva pagini care sunt scrise de mana. Naos contine trei sectiuni importante: (a) o privire de ansamblu asupra teoriei si practicii legate de Calea Inseptita (b) un almanah de vrajitorie (ex: extatica, hermetica, empatica, planetara) (c) o colectie de texte esoterice, acoperind subiecte precum Cantul Mistic, Tarotul Sinistru, Jocul Stelelor, sistemul esoteric si fara doar si poate are propriile influente. Mare parte din terminologie este imprumutata din latina sau greaca clasica in timp ce sistemul sau paradigma de magie hermetica care se bazeaza pe cele sapte planete este evidentiat in texte medievale arabe precum Ghayat l-Hakim (cunoscut ulterior sub numele latin de Picatrix), precum si Shams l-Maarif. Lucrul cu spiritele planetare este o trasatura comuna textelor esoterice din zona Nord Africana si a Orientului Mijlociu din perioada medievala, fata de textele magice europene din perioada medievala care se bazau pe Goetia (de origine Iudeo-Crestina).


      Manuscrisul arab Kitab Suwar al-kawakib al-thabitah


      Codex Saerus este celalalt grimoar principal al ONA. In timp ce Naos este in mare parte un text dedicat practicantului solitar, Codex-ul presupune ca individul a fondat sau face parte dintr-un nexion (coven) cu care sa intreprinda ceremonii de grup. In timp ce majoritatea din acestea au teme satanice (nu departe de La Bas a lui Huysmans), o citire mai atenta sugereaza un cadru mai mult antinomian decat ‘satanic’ in sens traditional. In mod interesant, in timp ce ambele texte isi au originea in aceeasi decada (1970), sunt putine nexionuri contemporane care fac uz de Codex, sau mai degraba doar ca un simbol sau ca o referinta la practici arhaice, in timp ce Naos este in continuare descris ca o unealta pentru initiatul modern. Mai trebuie notat faptul ca Codex-ul este un exemplu al unei intelegeri localizate (Britanice) a traditiei sinistre, si prin urmare nexionurile ONA din Americi, din Africa si Asia trebuie sa-si dezvolte propriile ‘Codex-uri’, relevante cultural pentru regiunea in care sunt situate aceste nexionuri.

      O alta publicatie care merita mentionata este Fenrir, jurnalul oficial al ONA. In mod traditional, Fenrir a servit drept vehiculul prin care Anton Long si Vechea Garda si-au impartasit anumite ganduri, perspective si obiective in scris. Pe masura ce ONA a devenit din ce in ce mai activa in ciberspatiu, inevitabil, putine numere au mai fost printate in ultimii ani. Totusi in 2013 doua numere au fost publicate la diferenta de sase luni, ritm care s-a mentinut pana acum, ceea ce indica poate o deplasare de la forumurile online si o intoarcere la cuvantul tiparit la metoda preferata de comunicare textuala.


      Jocul Stelelor


      SCOPURI CONTEMPORANE



      Inca de la crearea sa, Ordinul celor Noua Ungiuri si-a descris propriul progres ca evoluand prin mai multe iteratii sau faze. Initial in anii 1970 si anii 1980 misiunea principala a ONA era aceea de a-si face cunoscuta prezenta in cadrul comunitatii oculte si de a creste in numar. Ca rezultat direct, mare parte din textele de baza au fost produse si publicate in aceasta perioada critica. In anii 1990 si dupa 2000 ONA a intrat in cea de-a doua faza a existentei sale, care pune emfaza mai putin pe recrutare si mai mult pe definirea invataturilor Ordinului – aceasta a fost o perioada relativ linistita si multi din membrii seniori ai Ordinului s-au retras din atentia publicului, lasandu-i pe multi sa presupuna ca asa ca multe ordine oculte si ONA este defuncta. Totusi in 2008, ONA a intrat intr-o noua faza (cunoscuta si ca ONA 3.0 la sfarsitul lui 2011), care a presupus o promovare mai agresiva a Ordinului prin spatiul virtual, bloguri, forumuri de discutii online, Facebook si Youtube. Astazi ONA poate fi considerata cel mai proeminent grup de mana stanga prin virtutea prezentei sale online, evidentiata (de exemplu) prin includerea sa ca antagonist in seria de nuvele Nightingale de catre cunsacratul autor britanic Stephen Leather.

      Considerand structura non-ierarhica a ONA, este dificil de a identifica direct scopurile Ordinului pentru viitorul apropiat sau indepartat. Pe masura ce Garda Veche se retrage, Anton Long a afirmat ca viitorul Ordinului este in mainile membrilor sai mai tineri, deci orice presupuneri despre directia ONA pe viitor trebuie sa ia in considerare viziunile nexionurilor publice, in plus fata de cele afirmate de Long si de ceilalti membri seniori ai ONA. Cu toate acestea sunt cateva scopuri care par a fi comune Ordinului in general, acestea fiind sumarizate mai jos.

      Noul Eon: ONA crede ca aeon-ul curent (era spirituala) a esuat si ca cultura globala este imbolnavita de greutatea propriei stagnari. Lacomia corporatista, instabilitatea politica, extremismul religios si distrugerea mediului sunt toate simpotome ale influentei Magiene (Iudeo-Crestine) aflate la conducere. Solutia Ordinului este de a inaugura o noua epoca, un fel de epoca de aur in care societatea se intoarce la idealuri si norme culturale mai nobile si unde structura sociala sa se bazeze pe tribalism in locul oraselor/natiuni de azi. Acest lucru poate fi realizat prin intoarcerea zeilor intunecati, ceea ce poate fi inteles fie in sens literal, fie in sens figurat.

      Vindex: ONA crede ca schimbarea in aceasta epoca va fi anuntata de venirea lui Vindex, un revolutionar eroic care va conduce miscarea care va restabili justitia. Vindex (literalmente ‘razbunator’ in latina) este considerat a fi ‘manifestarea’ cu success a energiilor acauzale in lumea cauzala, poate intr-o maniera similara semizeilor Ahile sau Arjuna. De fapt, ar fi mai corect sa-l consideram pe Vindex un erou in sensul grecesc Homeric, insemnand un razboinic semi-divin. Se sustine ca Vindex conduce ONA la proeminenta (daca nu chiar la dominatie) in noul eon, cu suportul intregului Ordin. ONA afirma ca Vindex poate fi un barbat sau o femeie de orice etnie. Vindex este de asemenea un arhetip pe care orice mistic al Caii Inseptite poate aspira sa-l intrupeze.

      Extinde-te sau Mori: ONA este constienta ca nu se afla intr-un vacuum si ca traditii rivale sunt in competitie pentru acelasi numar pe potentiali initiati. Ordinul admite ca este unul din cele trei grupuri esoterice occidentale aliniate cu Calea Mainii Stangi. In plus, ONA de azi este considerabil mult mai diversa decat Ordinul din secolul anterior, in aceea ca insusi conceptul de afiliere s-a largit pentru a include nu numai mistici ai Caii Inseptite care sunt nucleul spiritual al ordinului, dar si artisti Balobieni care se folosesc de clipuri video si de media pentru a promova spiritualitatea sinistra a ONA si triburile urbane Drecciene care pun miturile sinistre in actiuni concrete.

      VIZIUNEA DE VIITOR A ONA



      Trecut, Prezent, Viitor: Pe de o parte, ONA priveste mult spre viitor si se foloseste de mijloacele de comunicatie moderne – dar simultan pune emfaza pe conceptul de traditie antica si ereditara transmisa personal, pe cale orala. ONA afirma: ‘ ONA este un tip de pathei-mathos ancestral predata la o persoana la alta in lumea reala (nu pe internet) si este calea individuala pentru lapis philosophicus, a ceea ce se gaseste in ‘abis’ dupa ce s-a urmat calea ONA. Chiar si dupa ce Anton Long s-a retras si multe din primele site-uri si bloguri ONA au fost sterse, Ordinul a creat noi site-uri care continua sa promoveze traditia autentica a ONA, in special acele traditii legate de Rounwytha si de traditia ancestrala. Totusi scrierile ordinului in ciberspatiu sunt intr-un sens, un fel de mecanism de siguranta si nu un inlocuitor pentru invatarea de la o persoana la cealalta, ca sa nu mai vorbim de experienta directa.

      Crestere si Evolutie: ONA recunoaste ca desi trecutul sau este inradacinat in traditiile pagane si satanice ale Europei apusene, acestea sunt doar un punct de plecare si nu o ancora. Nexionurile ONA de inceput de secol 21 admit faptul ca mostenirea lor spirituala are puternice radacini eurocentrice, dar tonul general al ultimelor publicatii ale Ordinului anunta un ton oarecum diferit (cultural si lingvistic) fata de anii 80-90. Intr-adevar, ONA de astazi pare sa includa si cuvinte din vocabularul spiritual al Budismului, Hinduismului si Islamului, poate intr-un efort de a-si extinde potentiala piata dincolo de obisnuitele subculturi ‘dark’ si gothic ale Americii si Europei. Mai mult, in timp ce membrii Ordinului continua sa foloseasca termenul de ‘satanic’ ca o referire la sine, este o imagine pe care ONA pare ca incepe s-o depaseasca la inceputul secolului 21. O atentie reinnoita asupra hermetismului si a corpusului hermetic este articulata in recentele eseuri ale Ordinului si e foarte probabil ca acest aspect al mostenirii ONA sa fie aspectul dominant pentru care va fi cunoscuta in deceniul urmator. Astfel in timp ce ONA continua sa creasca si sa se diversifice, va face asta cu un simt puternic al traditiilor inradacinate in sange si pamant. Acestea sunt vremuri interesante pentru ONA iar membrii seniori recunosc ca din punctul lor de vedere, viitorul ordinului pare unul promitator.


      Homo Galactica






      Ultima actualizare: 21.09.2015

  • Obstacole în calea evoluției spirituale

      [HTML]

      Orice cale spirituală autentică presupune depășirea unor serii de obstacole și provocări care testează individul și care-l fac să evolueze, cu condiția de a le trece cu succes. În caz contrar el va rămâne blocat la nivelul actual și nu va mai putea merge mai departe, fiind condamnat să repete iar și iar aceleași greșeli. Unele din aceste obstacole sunt specifice fiecărei tradiții, în timp ce altele se manifestă indiferent de drumul urmat. O parte a acestor piedici sunt moștenite din regnul animal, altele sunt produse ale inconștientului, dar majoritatea sunt rodul personalității noaste conștiente.
      Originea acestora din urmă este adânc înrădăcinată în natura umană și numai printr-un proces de rafinare internă pot fie ele depășite. Dar mai întâi trebuie conștientizate. Aceste obstacole sunt numeroase și este mai util să tratăm cauza decât efectul, așa că vom enumera doar câteva, în scop argumentativ și nu cu intenția de a le trece în revistă pe toate. Ele au la bază cinci cauze fundamentale.

      a) Prima dintre acestea este neștiința, care la rândul ei se poate manifesta sub diverse forme, precum ignoranța, neameliorarea cunoașterii, necunoașterea adevărului care transcede percepțiile minții și ale simțurilor în funcționarea lor normală. Ca urmare a acestei diminuări, rămânem aserviți prejudecăților și obiceiurilor conștiintei noastre naive. În felul acesta ajungem ușor la predicții false sau deducții eronate.

      Pentru depășirea acestui obstacol trebuie să dobândim viziune, iar pentru asta trebuie să ne folosim inteligența pentru a vedea unificarea contrariilor. Mai întâi, acestea trebuie considerate ca fiind separate unul de celălalt, iar apoi, cu înțelepciunea dobândită în urma experienței lor, acestea pot fi percepute ca un întreg. Această cunoaștere poate fi accesată continuu, reamintindu-ne constant de acest principiu, până când devine un obicei și începe să calmeze mintea prin el însuși.

      Dar acesta trebuie să fie adevăratul țel către înțelegere, nu autosugestia, care este o cale periculoasă către cunoaștere, ducând în final la deziluzie și orbire totală, deși la suprafață poate părea sigură. Căile emoției și rațiunii, atunci când sunt luate separat, nu pot duce niciodată la îndeplinirea scopului individual și chiar și în succesul lor aparent, în realitate duc departe de acest țel. Doar atunci când sunt unite ele pot fructifica. Și la fel cum autosugestia este periculoasă în orbirea ei, în același fel este și intelectualizarea periculoasă în surzenia ei.

      Lucrarea presupune unificarea celor două, a intelectului și a emoției, dar înainte că ele să fie unite, ambele trebuie mai întâi purificate. Dacă emoția e mai puternică într-o persoană, aceasta va auzi înainte să vadă; va auzi cântecul naturii și va simți vibrația acesteia. Dacă pe de altă parte, intelectul este mai puternic, atunci el va vedea mai devreme; va vedea cum totul este construit și înlănțuit într-un mod minunat, cum secretele naturii se revelaza unul după altul în fața lui. Idealul este acela de a vedea și a auzi, de a înțelege și de a empatiza simultan în interacțiunea cu Universul.

      b) A doua dintre aceste cinci cauze este identificarea cu ego-ul, senzația pe care o are omul cum că el ar fi acest “eu” evident, care-i susține experiența, care constituie esența și fundamentul “real” al ființei lui. Ego-ul este deseori numit și falsul sine pentru că ne orbește și ne îndepărtează de la adevărata noastră natură, ne dă impresia că în această scenă a vieții noi suntem personajele, și nu actori care doar interpreaza pe moment un rol sau altul. Atunci când cineva își proiectează experiențele spirituale asupra eului, cu timpul va ajunge să se considere pe sine sursa acelor experiențe, când în realitate el este doar un receptor. Ego-ul este mereu în căutare de rezultate rapide și gratificare imediată, reflex care este total nepotrivit pentru cineva care urmează o cale spirituală.

      Cramponarea de eul propriu și concepția noastră concretă, uzuală despre ceea ce este eul nostru, capitularea spontană în fața preferințelor și aversiunilor ce ne călăuzesc zi de zi pe drumul nostru și care, mai mult sau mai puțin inconștient, constituie cele mai îndrăgite ingrediente ale naturii noastre - iată obstacolele.

      c) A treia capcană este atașamentul, care se poate manifesta prin simpatie, interes, sau afecțiune de orice fel, față de concepte, lucruri, acțiuni, senzații. Să te agăți de ceva pe drumul tău înseamnă să te oprești sau să-ți încetinești călătoria. Există momente în calea unui ocultist când simte cu adevărat că a ajuns pe o treaptă superioară și a dobândit o cunoaștere neaccesibilă neinițiaților. Însă treapta actuală nu e ultima, e doar una dintr-o infinitate, iar în momentul în care consideri nivelul actual ca fiind ultimul, atunci se stinge orice șansă spre evoluții viitoare. Atașamentul omului față de concepte abstracte, pe care nu le înțelege rațional, creează puternice conflicte interioare care deseori îi sufocă potențialul. Să te agăți de o metodă, să confunzi mijlocul cu scopul este un efect al acestei cauze.

      d) A patra cauză este paradoxal sau nu, lipsa de înclinație, dezgustul, aversiunea, repulsia, ura. Ura are același fundament psihologic ca și iubirea, astfel că atunci când urăști un lucru ajungi să te legi, să te atașezi fără să vrei de acel ceva. Dacă într-o anumită etapă a călătoriei tale se întâmplă să urăști o anumită filozofie, religie sau cale spirituală, acest fapt te poate reține de la evolua mai departe. Numai în momentul în care ajungi să vezi și frumusețea care se găsește într-o cale sau într-un sistem ezoteric aparent opus (sau chiar adversar) celui practicat de tine, abia atunci poți să-ți continui drumul.

      Cineva ar putea spune că o soluție de compromis ar fi dezgustul, blazajul, însă acesta duce la o pierdere a vitalității, a sensului, duce la imposibilitatea de a mai cultiva sentimente. Se poate spune că un artist trebuie să gândească ca un ocultist și un ocultist trebuie să gândească ca un artist. Artiștii dau sens, în timp ce nonartiștii tind să reducă totul la banalitate și pare că nimic nu îi impresionează. Pentru ei transcendentul tinde să devină ceva neînsemnat, o pierdere de vreme, ceva ce nu merită atenție, lucrurile importante sunt cele materiale, spiritualului nu îi dau atenție pentru că nu-l pot valorifica.

      De-a lungul călătoriei sale, ezoteristul se poate folosi de o serie de vehicule, care cât timp sunt percepute ca mijloace și nimic mai mult, îl vor ajuta și-l vor propulsa mai departe.

      La fel cum un bun actor își joacă perfect rolul, fără a se identifica apoi cu rolul jucat, la fel și un ocultist trebuie să se imerseze în sistemul pe care-l practică, să fie absorbit pe moment de rolul pe care-l întreprinde, să trăiască și să experimenteze din plin nivelul pe care se află. În caz contrar, el nu-și asimilează și nu-și integrează o serie de experiențe care-i sunt indispensabile pentru evoluția sa viitoare. Astfel el va acumula o serie de lacune care cu timpul se vor aduna și-l vor opri la un moment dat de la a merge mai departe. Săritul peste etape este un efect al acestei cauze și este un comportament din ce în ce mai des întâlnit din păcate. Orice maestru a fost cândva un naiv și un neofit, și numai trecând printr-o serie lungă de transformări succesive, graduale a putut el ajunge în stadiul actual. Dacă un neofit își închipuie că va ajunge maestru imitând discursul, ideile și tehnicile maestrului, se înșeală amarnic. Experiența este factorul formator, și aceasta nu poate fi înlocuită cu nimic altceva.

      e) A cincea cauză e cramponarea de viață ca de un proces care ar putea continua la nesfârșit. Fiecare entitate cauzală, dorind să continue în veci, evită să se gândească la propriul său caracter tranzitoriu și refuză să ia aminte, jur-împrejurul său, la numeroasele simptome ale inevitabilității morții pentru toate cele ce sunt. Din adâncurile naturii fiecărei ființe vii răzbate parcă un strigăt universal: De n-aș înceta să exist! De-aș putea spori necontenit! Față-n față cu moartea, aceasta e suprema dorință, chiar și la cei mai înțelepți. Însă moartea este un proces natural, vitalizant și trebuie văzută ca pe o poartă către noi experiențe.




      Aceste cinci mari obstacole sunt generate involuntar și continuu, izvorând sub forma unei scurgeri neîntrerupte din sursa ascunsă a existenței noastre cauzale. Ele fortitifică substanța eului și-i construiesc necontenit rama iluzorie.

      În acest scop e necesară o nimicire decisă nu numai a personalității umane conștiente, ci și a pulsiunii animale inconștiente care susține personalitatea - forța vitală oarbă, prezentă atat în vierme, cât și în înțelept, care se cramponează cu aviditate de existență. Căci numai atunci când aceste două sfere ale rezistenței naturale (cea morală și cea biologică) au fost sfărâmate, poți experimenta, ca miez al ființei tale, acea esență izolată de strigătele vieții și de fluxul constant al schimbării.



      Ultima actualizare: 17.01.2014

  • Ceremonia dură și seducătoare

      [HTML]

      Magia ne permite să surpindem iar şi iar acele momente care nu numai că ne modelează vieţile, dar care ne pot extinde posibilităţile existenţei: acele momente în care o ştim cu bucurie şi cu o intuiţie care transcede cuvintele, atunci când devenim mai mult decât un individ singur şi izolat, împovărat cu o existenţă cauzală.

      Timp de câţiva ani a avut loc o negare şi diverse încercări de a submina ceremonia în magie: au apărut o mulţime de ritualuri scrise peste noapte şi lucrări de tip “chaos magick”. Aceasta, totuşi, porneşte de la o neînţelegere a naturii ritualului ceremonial. În esenţă, există două tipuri de lucrări ceremoniale în magie: ceremonia dură şi ceremonia seducătoare. Prima este esenţialmente ritual folosit pentru magie internă – să producă/provoace/inspire schimbări în interiorul conştiinţei celor care participă. Al doilea este (sau ar trebui să fie) o reprezentaţie, un spectacol care îi transportă pe indivizii participanţi într-un alt tărâm şi care le angrenează întreaga fiinţă. Totuşi nu este o posesie – ci mai degrabă o stare a minţii dezvoltată, o nouă cale de a te separa de existenţa “de zi cu zi”, una în care toate elementele (minte, corp, emoţii etc.) sunt un tot unitar. Un ritual ceremonial seducător este un eveniment artistic de cea mai înaltă calitate deoarce este o încercare conştientă de a face acauzalul real în timp cauzal. Totuşi, ca orice performanţă artistică, un ritual poate fi bun, indiferent, prost sau grozav, în funcţie de talentul şi abilităţile acelora care-l întreprind. Dacă este una din primele trei, atunci nu-şi va atinge scopul.

      O reprezentaţie nemaipomenită este una care surprinde esenţa ritualului – care aduce acauzalul, care “deschide un nexion” şi care astfel are puterea magică de a transforma. Bineînţeles, acesta este un eveniment rar – mai ales în zilele noastre – un exemplu ar fi o superbă interpretare a unei drame sau a unei simfonii, care necesită atât talent, cât şi pregătire. Din păcate, în trecut ca şi în prezent, ritualurile ceremoniale atunci când sunt încercate sunt întreprinse în general de participanţi inepţi şi cu puţină sau fără pregătire şi puţină sau nici un pic de empatie cu magia pe care ritualul o reprezintă. Astfel ritualul este ineficient din punct de vedere magic: non-inspirativ pentru participanţi/congregaţie.

      Mai mult, elemente de amăgire, deziluzie (în ceea ce priveşte “magia”) sunt cel mai adesea întâlnite. Astfel de “spectacole” tind să confime ideea greşită că formele ceremoniale sunt fie plictisitoare, fie depăşite, ori ambele.

      Un ritual ceremonial trebuie să fie însufleţitor şi să trezească sentimente “numinoase”. Trebuie să stimuleze toate simţurile – pentru ritualul seducător într-un mod subtil; pentru ritualul dur într-o manieră evidentă/clară. Esenţele, uleiurile şi parfumurile trebuie să stimuleze simţul olfactiv; ochii trebuie stimulaţi de culori şi imagini; auzul de sunetul incantaţiilor, muzicii, cuvintelor; intelectul de simboluri/conţinut/intenţii; pasiunile de spiritul sau de elanul reprezentaţiei şi poate suspinul/gesturile unui individ sau a indivizilor care joacă un anumit “rol”, stilul lor vestimentar (sau nuditatea) şi mişcarea lor scenică.



      Un ritual ceremonial este o seducţie – a participanţilor de către cei care îl dirjează sau de însăşi puterea ritualului deoarece ritualul capturează ori transformă un aspect sau aspecte ale acauzalului. Această seducere e subtilă dacă ritualul este unul seducător şi evidentă/aspră/stridentă dacă este unul dur. Dar prin natura lui are întotdeauna o structură temporală, căci mereu este un nexion către acauzal – dacă este un ritual magic autentic şi anume unul care posedă energie/putere acauzală (sau magică) atunci când este întreprins. Ambele aceste aspecte – structura temporală şi nexionul – sunt importante. În continuare fiecare va fi analizat separat.

      Mai întâi, structura temporală. Aceasta înseamnă că ritualul are un început, o parte de mijloc (sau ‘acţiune’/dezvoltare) şi un sfârşit bine definit: este limitat într-un domeniu temporal, cauzal şi în timp ce o anumită reprezentaţie poate fi ‘rapidă’ sau ‘lentă’ în funcţie de ton sau de intensitate, este în general de o anumită durată.

      În al doilea rând – un nexion. Aceasta înseamnă că în formă şi conţinut (e.g. tehnicile folosite pentru a atrage energie magică) este eficient – accesează formele/simbolurile/etc. necesare pentru scopurile lor. Asta înseamnă mai mult decât că “produce emoţie”. Emoţia se naşte sau ar trebui să se nască din reprezentaţie prin efortul şi talentul actorilor. Mai degrabă, o astfel de accesare înseamnă că reprezintă anumite elemente acauzale într-o formă accesibilă, precum arhetipuri sau simboluri numinoase. Aceasta necesită o aşa numită “creaţie artistică” – şi aceasta însăşi poate fi de calitate variabilă, la fel ca în muzică sau orice altă aspiraţie creativă. Totuşi majoritatea creaţiilor artistice, ca ritualuri, nu sunt eficiente: ele nu manifestă acauzalul, deşi pot produce emoţie şi poate ocazional, intuiţie şi pătrundere. Emoţia, totuşi, nu este magie – la fel cum nici “stimularea intelectuală “ şi/sau comportamentul indisciplinat nu sunt, deşi astfel de lucruri rezultă şi sunt aşteptate să rezulte din ceea ce trece ca “ritualuri magice” în zilele noastre. Doar rareori o creaţie ajunge să fie magică, şi anume, un nexion, în ciuda intenţiei persoanei sau persoanelor care întreprind astfel de creaţii. Astfel, nici un dram de dorinţă, nici un dram de intelect nu pot face sau crea un ritual care este eficient din punct de vedere magic. Doar rareori o creaţie devine sau este magică. Poate deveni astfel datorită “aurei” sau “tradiţiei” care o înconjoară (parţial datorită reprezentaţiilor anterioare) – dar chiar şi în acest caz totuşi trebuie să posede anumite aspecte care accesează acauzalul direct. Este magic atunci când este acea entitate rară: o creaţie magică autentică.

      Structura temporală şi accesarea unui ritual înseamnă că un ritual autentic, odată ce este creat şi transmis prin tradiţie, trebuie respectat pentru ceea ce este: interpretarea eficientă necesită fidelitate la limitele temporale şi la structura internă - în termenii tuturor elementelor formalizate precum cuvinte, cântece, simboluri, imagini, culori. În afară de asta, poate fi (şi într-adevăr, ar trebui să fie) interpretare artistică, o însufleţire a originalului de către talentul şi abilităţile interpreţilor. Un ritual magic autentic este o operă de artă – şi necesită “interpretare” şi anume, o execuţie care să manifeste acauzalul. Este, pe scurt, o expresie cauzală conştientă a aspectelor acauzalului – şi în interpretare trăieşte atât în cauzal cât şi în acauzal. De aici şi puterea lui de a transforma. Trebuie reamintit că numai magia ceremonială e discutată aici – cele spuse mai sus nu implică că numai formele ceremoniale sunt eficiente ca magie. Mai sunt multe alte forme şi mijloace de accesare a acauzalului.

      Fiind dată această cunoaştere, ar trebui să fie evident că există foarte puţine ritualuri, scrise şi transmise, care să aducă în prezenţă acauzalul şi care, într-o interpretare inspiratoare, sunt capabile de a transforma fie conştiinţa altora sau de a produce schimbări în însuşi planul cauzal. Anume, există foarte puţine ritualuri care posedă în formă scrisă potenţialul de a fi un nexion către acauzal: şi chiar şi acestea necesită execuţie inspiraţională: repetiţie, planificare, intenţia sau dorinţa corectă... Pe scurt, crearea unei “atmosfere” şi abilitate în interpretare. Ritualurile care proliferează astăzi – şi majoritatea acelor văzute că fiind “tradiţionale” – pot în întreprinderea lor să ocupe anumite momente de timp cauzal şi chiar pot umple unii indivizi de emoţie (şi plictiseala este o emoţie), dar nu sunt şi nu vor fi niciodată magice.

      Dintre ritualurile care există, acelea din “Cartea Neagră a lui Satan” împreună cu alte câteva (precum Ceremonia Rechemării în diversele sale forme) se situează la rangul de lucrări magice supreme. Câteva alte ritualuri posedă potenţialul de a face chiar mai mult la nivel cauzal (e.g. ritualurile celor Nouă Unghiuri) – producând schimbări eonice.

      Astfel explicată, Magia Neagră autentică ajunge la îndemâna tuturor: pentru prima oară în istorie.



      Ultima actualizare: 12.11.2015

  • Lucrările Întunericului, Magul şi Magia Neagră

      I - Lucrările Întunericului


      [HTML]

      Încă din cele mai vechi timpuri, de când oamenii îşi îngropau pentru prima oară morţii, Magia Neagră a reprezentat una din cele mai temute practici din societate. Când există foamete, molimi, condiţii climatice extreme, războaie şi crime care hărţuiesc rasa umană, de ce i-ar mai păsa cuiva de o persoană solitară sau un grup incantând, înţepând figurine de ceară şi conversând cu fiinţe pe care nimeni altcineva nu le poate vedea sau auzi? Până în perioada actuală a fost indiscutabil faptul că Lucrările Întunericului deţin puterea de a infecta masele cu boli, de a provoca furtuni sau inundaţii, de a influenţa deznodământul unui război, sau de a poseda până şi cel mai inocent om pentru a comite crime sau chiar suicid. Este răul nevăzut, lucrul inexplicabil care pândeşte în umbrele istoriei omenirii. Oamenii au crezut în Magia Neagră pentru că alternativa era mortală. Puterile Întunericului erau considerate la fel de reale precum furtunile care brăzdau cerurile, iar timp de milenii aceste Puteri au fost văzute drept sursa nenorocirilor rasei umane.



      Astăzi, în timpurile noastre de iluminare intelectuală, suntem blestemaţi să ne închipuim că deţinem o înţelegere solidă a realităţii, respingând şi denunţând tot ce nu poate fi uşor categorizat, etichetat şi “pus la dosar”. În timp ce mulţi cred în Dumnezeu, iar unii încă se roagă, sunt şi mai puţini aceia care Îi aud vocea sau Îi văd îngerii. Sunt puţini cei care cred că El are vreo putere aici, în lumea noastră a dovezilor ştiinţifice şi a faptelor verificabile. Sunt doar câţiva din miliardele de fiinţe umane de pe această planetă, care locuiesc în mediul urban, care să se auto-proclame profeţi ai lui Dumnezeu… Unde odată erau atât de mulţi, acum sunt doar câţiva. Aceşti câţiva fanatici sunt numiţi terorişti, sau în cel mai bun caz, potenţiali delicvenţi; aceşti câţiva care Văd, care Aud şi care în consecinţă nu se tem de nimic. Într-o lume fără Divinitate, este uimitor faptul că frica pentru diabolic încă persistă. Există în interiorul minţii omeneşti ceva care Ştie. Este o înţelegere atavică care a fost îngropată sub secole de ştiinţă şi educaţie, care şopteşte “Se lasă rău”.

      În aceste Planuri Inferioare ale cauzalităţii, există în mod sigur o dualitate. Lucrurile au substanţă prin virtutea celor opuse lor. Există cu siguranţă zi şi o indisputabila noapte. Există umbră şi lumină. Există oameni puternici şi oameni slabi. Există Magie Albă şi în mod sigur există şi Magie Neagră. Pentru a înţelege ce este Magia Neagră trebuie astfel să-i definim mai întâi opusul. Magia Albă este folosirea fluxurilor şi a forţelor care există în afara razei senzoriale normale pentru a declanşa anumite schimbări în lume în cea mai benefică manieră cu putinţă. De asemenea, Magia Albă este actul ritual şi spiritual de a lucra cu puteri, arhetipuri, entităţi şi simboluri a căror natură este altruistă şi benevolentă.

      Există o dragoste, o compasiune şi o lumină în inima care se pogoară asupra Operatorului Magiei Albe. Este o “sfinţenie” care înconjoară cercul ritualic atunci când Lucrările Luminii sunt întreprinse. Magia albă este darnică şi afectuoasă. Magia Albă presupune folosirea tuturor energiilor şi puterilor oculte în a aduce fericire şi creştere pozitivă. Magia Albă este forţa manifestată a tot ce este benign şi drept. Puţini recunosc puterea Magiei Albe şi chiar şi mai puţini şi-o asumă pentru a deveni Magicieni Albi, Magi, care au atât responsabilitatea, cât şi abilitatea de a face aceste lucruri. Atunci, Magia Neagră este folosirea puterilor din interiorul şi din exteriorul Magicianului pentru a aduce anumite schimbări în el însuşi, în lume şi în locuitorii ei în cea mai sinistră manieră cu putinţă. Magia Neagră este de asemenea actul spiritual şi ritualic de a lucra cu puteri, arhetipuri, entităţi şi simboluri a căror natură este malignă, diabolică, malefică, sinistră.

      Când cineva cheamă Puterile Întunericului, un rău bine determinat cuprinde întreaga încăpere, o negreală sufocantă cu care nu te poţi tocmi şi care nu poate fi oprită din cursul ei devastator. Atunci când Demonul vine în faţa Magicianului, cu respiraţia Sa înfiorătoare şi privirea Sa de gheaţă care face ca până şi ţărâna să se cutremure, fără îndoaială, acestea sunt Lucrări ale Întunericului.

      În momentul în care Vrăjitorul îşi exercită voinţă de a lua viaţa unei alte fiinţe umane printr-un blestem şi emisarii întunericului se reped din iad, şuierând prin Templu, linia dintre Negru şi Alb este trasată foarte clar. Acestea sunt Lucrări ale Întunericului. Oricine care afirmă că nu există Negru şi nici Alb, se află în mod sigur în Uitare şi Ignoranţă şi ar face bine să ia în considerare aceste rânduri şi să descopere pentru sine unde se termină Raiul şi de unde începe Iadul. Aceasta este calea către o putere inimaginabilă, spre o Întunecime şi un rău care gonesc prin Magician ca fulgerul. Aceasta este poarta către inexplicabil, unde cei puternici se ridică ca zei, iar cei slabi se prăvălesc în cenuşă. Aceasta este linia de argint dintre umbre şi lumină.

      Acesta e pasul care o calcă.

      II - Magul Negru


      [HTML]

      Toată lumea şi-a intersectat la un moment dat drumul cu Magul Negru, cel mai adesea cunoscându-l personal ca prieten sau coleg de muncă, dar totuşi fără să aibă nici cea mai mică suspiciune că el este deţinătorul Puterilor Întunericului.

      El este adolescentul slab şi palid îmbrăcat în negru şi cu piercing pe faţă. El este tânărul sau tânăra care arde lumânări negre în dormitor pentru a influenţa rezultatul unui examen. El este metalistul bărbos şi pletos care cântă la chitară şi urlă versuri violente. El este figura ascunsă într-o mantie care se duce în deşert ca să evoce răul. El este preşedintele care conduce lumea de la vârful ascuţit al stiloului. El este soţul şi tatăl pe care nimeni nu l-ar suspecta.

      În umbrele fiecărei mari civilizaţii şi în colibele de paie ale fiecărui trib nomad, Magul Negru a prosperat. El a fost Faraonul şi Papa, sclavul şi cuceritorul, savantul şi lunaticul. Când imperii şi religii au stăpânit şi au trecut, când mântuitori au apărut şi au fost înlăturaţi, el era acolo, privind, întinzând mâini invizibile pentru a-şi pava calea propriei agende.

      Magul Negru nu cunoaşte nici un dumnezeu şi nici nu urmează poruncile vreunuia, căci el este Marele Arhitect al propriului său univers. Pentru el, nu există nici o chestiune de morală sau damnare, ci numai ca voinţa lui să fie înfăptuită. Fie că şi numai o singură viaţă să înflorească şi un milion să fie stinse este de puţină importanţă pentru el, cât timp vine împărăţia lui.



      Pe măsură ce vrăjitorul îşi foloseşte sabia de putere şi aduce naţiuni şi lumi sub controlul lui, el curând descoperă că nu mai joacă rolul unei maiestăţi supreme cu puterile lui de zeu, dar că fiecare celulă a lui este îmbibată chiar cu acele forţe pe care el odată era nevoit să le cheme. El descoperă că la menţionarea numelui acestuia, demonul apare şi este gata să-l asiste în prăbuşirea unei lumi care nu este suficient de perfectă. El descoperă că acele lumi dincolo de materie sunt mai confortabile decât praful şi durerea mortalităţii şi astfel el există dincolo de umanitate, iar toate necesităţile şi dorinţele lui se îndeplinesc înainte ca el să şi le dorească conştient şi rămâne doar cu singura problema de a-şi îndeplini Destinul absolut. El nu mai joacă rolul unui Zeu. El este un Zeu care joacă rolul unui om. Ascensiunea lui este cimentată pe măsură ce exaltarea sa în puteri infinite nu mai este iminentă, ci este o realitate prezentă. Aceasta este Calea Magiei Negre şi Calea Ascensiunii. Este calea pe care cu toţii ori călcăm, ori suntem aruncaţi la marginea drumului.

      Amatorul

      Orice călătorie trebuie să pornească de undeva, chiar dacă nu este cel mai dorit loc de a începe. Privind retrospectiv, Magul Negru va realiza că singura metodă de a porni pe Cale este de a începe că Amator. Asta este cumva absurda şi paradoxala geneză a Amatorului. El are la îndemână cheile pentru toate puterile la care tânjeşte; totuşi totul pare atât de îndepărtat. El are o vagă idee asupra a ce vrea, dar nu poate vedea pasul următor.

      Amatorul încearcă câte puţin de ici, câte puţin de colo, totul cu ochii încleştaţi şi cu degetele încrucişate. Foarte puţini care urmează calea întunecată au de la început un sistem călăuzitor sau un mentor. Majoritatea vor cumpăra sau împrumuta orice carte pot, le vor citi fără să aibă o bază pentru contextul scrierii şi vor încerca orice ritualuri pe care le pot face cu uşurinţă. Cu siguranţă câţiva ochi de amator scanează aceste rânduri, întrebându-se dacă acest site îi poate ajuta în a înţelege ce direcţie ar trebui să urmeze.

      Această fază iniţială a dezvoltării Magice este cea care determină viitorul spiritual al Amatorului. Majoritatea oamenilor caută supranaturalul, Divinul sau Întunericul, viziunile fenomenale ale profeţilor. Totuşi, odată ce acestea apar chiar în faţa lor, ei pot realiza, cu toată sinceritatea, că preferă ideea ca aceste facultăţi sunt prezente într-o realitate abstractă care trebuie să rămână departe de a lor.

      În această joacă iniţială cu puterile Magiei Negre, acest tip de Amator fără să-şi dea seama va trăi experienţa încercării grele a succesului. O vrajă va merge, o Poartă se va deschide şi demonii se vor aduna în jurul diletantului. Indiferent de situaţie, Amatorul va realiza că s-a cufundat prea adânc şi va căuta cu disperare ieşirea de urgenţă a Iadului.

      În schimb, adevăratul Mag Negru, deşi numai un Amator, va găsi adicţie în acest întuneric. El va lăsa vârtejul să-l ridice de la pământ şi va lua succesul iniţial ca pe un semn al Destinului şi nu ca pe un augur al pierzaniei.

      Neofitul

      Urmărind ascensiunea magică a Magului Negru, observatorul obiectiv va observa un anumit moment când experienţele superficiale încetează şi Lucrarea începe. De regulă Neofitul s-a eliberat de majoritatea emoţiilor conflictuale şi de rămăşiţele religiei de când era Amator, luptându-se cu fostul sine şi ieşind învingător. El cu voce tare şi-a bătut joc de icoanele care i-au reprezentat fosta credinţă şi morală şi s-a îndepărtat cu toată forţa de hoardele fără suflet ale societăţii. Acum, el se poate concentra pe acea stea sclipitoare, aparent insesizabilă.

      Căutând printre zeci de cărţi, unele nume şi cuvinte au fost marcate în pagini şi au fost repetate prin texte. Nume ca evocare, invocare, chakre, aură, sinele superior, dublul eteric ş.a.m.d. Aceste nume şi cuvinte lucesc în mintea neofitului, răsunând cu o forţă hipnotizantă. El era incapabil de a-şi găsi direcţia şi direcţia l-a găsit pe el, conducându-l la aceşti oameni şi la aceste subiecte. Este totul atât de copleşitor, ameţitor, dar totuşi captivant. Jocul ocult pe care-l juca s-a evaporat şi în locul lui se dezvăluie o lume a posibilităţilor nelimitate. În loc să se ducă la secţiunea New Age a bibliotecii, acum se poate duce direct la vânzător. El nu are timp de pierdut pe răsfoiri suplimentare. Are treabă de făcut. O căutare după autor, o căutare după subiect, orice lucru care-l poate duce direct către lucrările acelora care Ştiu.

      Această grabă defineşte stagiul Neofitului. El se îngroapă în noile sale cărţi, scrise de Maeştri ai Magiei, deseori confuz de vocabularul lor, dar totuşi captivat de înţelesul lor. El studiază ritalurile şi învaţă formulele magice ştiind exact că, fără rezerve, toate acestea vor fi ale lui în timp.

      În acest punct dependenţa devine de neînduplecat. Viaţa pe care el o ştia înainte este lăsată în urmă, iar el ştie că nu există compromisuri. Aici Magicianul îşi alege Calea; o alegere pe care nu o va trăda niciodată.

      Practicantul

      Există o mare prăpastie între Magia în teorie şi Magia în practică. Teoria a fost examinată temeinic. Numele şi numărul Bestiei este cunoscut. Tot ceea ce rămâne de făcut e descoperirea esenţei acesteia.

      Practicantul Magiei îşi adună notiţele pe care şi le-a făcut ca Neofit şi se pregăteşte pentru drumul lui ca Mag Negru. Cel mai adesea, primul său pas este construirea sau achiziţia de unelte ritualice. Deşi acest lucru se poate să fi început de când era Amator, totuşi acum e văzut ca fiind incomplet şi are nevoie de revizuire.

      Cuţitul de vânătoare este înlocuit cu un pumnal ritualic cu mâner negru, bolul de cereale face loc unui ceaun de fier, iar cutia de carton e aruncată în favoarea unui altar din stejar solid. În acest proces, Neofitul este îndepărtat şi Practicantul se apropie.

      Odată ce templul este pregătit, Practicantul începe să ia Destinul de coarne. Îşi deschide cărţile şi citeşte Incantaţiile. Îngenunchează în linişte şi simte puterile cuprinzând întreaga cameră. Îşi spune poruncile şi le trimite cu fumul lumânărilor pe măsură ce le stinge.

      În această etapă, Magul ştie că trebuie să pună în acţiune acele lucruri pe care le-a învăţat. El îşi vede dansând în faţa sa toate dorinţele şi le apucă una câte una. Totuşi, el încă are un simţ al limitării. El simte că este peste el să evoce la manifestare vizibilă legiuni de demoni pentru a-i împlini porunca. Ştie că are putere şi că poate influenţa mediul inconjurator, dar nu concepe cât de multă putere aşteaptă să fie dezlănţuită.

      Practicantul face paşi mărunţi spre Măestrie, speriat că dacă sare poate cădea. El se uită la graniţele noii sale lumi, călcând uşor, inapt în a înţelege ceea ce este Nelimitat.

      Momentele petrecute ca Amator, arzând lumânări şi făcându-şi vise sunt revizuite; flacăra care se ridică din fitil acum încorporează însăşi puterile Magiei. Ochii Practicantului sunt deschişi către faptul că ritualul nu este suma totală a acţiunilor fizice cuplate cu o vagă dorinţă. El observă curenţii energetici care se mişcă prin toate lucrurile şi învaţă prin propriile sale experienţe metafizice maniera exactă prin care pot manipula acei curenţi în avantajul lui.

      Nivelul specific al Practicantului este acela în care realitatea Vrăjitoriei este solidificată în mintea Magului, iar aplicaţiile misterelor sale devin cimentate în fiinţa sa. În această etapă el devine un participant activ în Lucrările Întunericului şi nu doar un spectator curios.

      De asemenea, în această etapă a Practicantului, Magul Negru va tinde să-şi exorcizeze demonii credinţei sale anterioare. Anii de amatorism nu au fost luaţi în seamă niciodată suficient de serios pentru a garanta un astfel de divorţ faţă de fostul său sine. Timpul petrecut ca Neofit în Magia Neagră a fost atât de plin cu noutăţi, un timp al cunoaşterii şi experienţei ritualului şi Magiei, căci nu s-a putut opri şi examina metamorfoza internă care s-a petrecut din momentul în care a făcut primii paşi pe Calea Mâinii Stângi. Pe măsură ce puterile lui latente şi conştiinţa este deblocată şi dezlănţuită, deseori el va descoperi o furie ascunsă în interior, un demon necunoscut care nu este al Căii Negre, nici a fostei lui vieţi, dar care a luat fiinţă numai când cele două au început să între în coliziune.

      De regulă Practicantul îşi va începe divorţul spiritual printr-o încercare de a distruge ceea ce a fost odată, prin schimbarea înfăţişării fizice a ceea ce este în prezent. Îşi va lăsa părul lung sau se va rade în cap şi-l va vopsi sau şi-l va decolora, se va îmbrăca în hainele cele mai negre sau cu cele mai aprinse culori, va anunţa public emergenţa acelei fiinţe care sălăşluia odată înăuntrul lui, Vrăjitorul Negru, Cel Rău, care acum preia viaţa individului. El va încerca din greu să se reafirme faţă de el însuşi, deseori spunându-le celorlalţi în diverse feluri că nu mai este aceeaşi persoană care cândva îngenunchea în faţa lui Dumnezeu şi tremurând la senzaţia că ceva vine din noapte. El jură că va deveni acel ceva Întunecat, acel vânător din umbră. El jură că va deveni ceva – orice – altul decât cel care cândva a fost.

      Prea des Practicantul este distras prin aceste demonstraţii de la realităţile Magiei Negre şi puterea pe care aceasta o poate oferi. Îşi va arde Biblia, Tora, Talmudul şi Coranul. Ritualul lui va fi o profanare a sinelui precedent – nu direct, căci el trebuie să fie atent ca niciodată să nu lase torentul să-i atingă identitatea schimbătoare, neconstantă, în dezvoltare. Incapabil, în acest moment, de a-şi lua pe deplin responsabilitatea pentru propriul Destin, el atacă instituţiile trecutului şi pe toţi emisarii lor.

      Deseori el va fi plin de furie pentru el şi fostele sale “slăbiciuni”, vizibile numai odată ce începe să guste puterea pe care se străduieşte să fie capabil s-o vadă. Ulterior îşi va da seama că toate lucrurile sunt etape şi chiar şi trecutul lui a fost o unealtă pentru viitorul lui.

      În timp ce un număr important de Satanişti moderni sunt constant în această stare de furie, singurul lor scop fiind acela de a divorţa fără succes de trecutul lor, majoritatea celor care au urmat calea până aici vor constata că Ascensiunea lor continuă. Ei trec acum prin această etapă a ereziei şi a profanării şi apoi vor trece la propria propria dobândire a puterii şi a controlului. Ei sunt împăcaţi cu cine erau ei odată şi sunt dăruiţi spre ceea ce sunt acum . Ei pun în practică serioasă acele lucruri care i-ar ridica şi i-ar împinge înainte. Practicantul se bazează pe sine însuşi şi pe învăţăturile pe care le poate citi şi discerne pentru a-şi schiţa drumul de urmat şi îl urmează cu siguranţă.

      Unii Practicanţi pot rămâne aşa pentru ani de zile; unii pentru tot restul vieţii. Un mare potenţial de creştere şi Ascensiune poate fi experimentat lucrând ca Practicant solitar. Dacă Magul Negru se poate uita oriunde şi găsi cunoaştere, el nu se va găsi niciodată în situaţia de a-i lipsi experienţele din care să poată creşte şi învăţa. Este o întreagă lume a Ascensiunii pe care, totuşi, o neglijează dacă rămâne atât mentor, cât şi student.

      Iniţiatul

      Doar atât se poate atinge când individul stă singur în calea nenumeratelor obstacole din calea creşterii lui. Magicianul nu poate înţelege dificultatea absolută a sarcinii Ascensiunii până când greutăţile nu au fost atenuate. Privind retrospectiv la sinele lui de dinainte cu un mare dram de sinceritate, un suspin lung de care nu era nici măcar conştient îi iese din piept.

      Practicantul este capabil de mult mai multe decât a realizat iniţial. Devine mai evident, odată cu completarea fiecărui ritual şi culegând fiece recompensă, că Magia nu este nici de oprit, nici limitată. El descoperă că poate Magia este unica constantă şi că el este cel care are nevoie să se extindă cât de mult poate, nu Lucrările Întunericului, căci ele sunt şi au fost din totdeauna. El este substanţa străină injectată în fluxul sanguin al Răului şi astfel el este cel care trebuie să se adapteze şi să fie forjat de Puterile care trec prin el.

      Uitându-se prin cărţile care l-au învăţat atât de multe, citind lucrările Maeştrilor, Practicantul vede o tema comună: majoritatea au făcut parte şi au excelat în cel puţin un Ordin ezoteric sau Lojă Magică înainte de emergenţa lor ca revoluţionari spirituali. Majoritatea au lucrat şi au studiat în cadrul unui sistem practic de creştere Magică. Nici unul din ei nu a rămas practicant solitar de la început până la sfârşit.

      O nouă sarcină apare în calea Magului Negru.

      Pentru majoritatea simplilor practicanţi, afilierea la un Ordin sau Templu de Magie Neagră, deşi este mult dorită, este nu mai puţin intimidantă. El se întreabă dacă nu cumva se va face de râs, dacă fraţii lui vor vedea cât de inept este şi îl vor întoarce din drum. De asemenea el se gândeşte la sarcinile şi responsabilităţile care i se vor da, neştiind dacă va reuşi.

      Aceste temeri sunt bazate numai atunci când el chiar se pune pe căutarea unui astfel de Ordin. Se ştie că Magii Negrii nu-şi anunţă prezenţa, nici nu solicită adeziune la grupurile lor.

      Lumea întunecată care tocmai devenea confortabilă acum îl uimeşte complet pe Iniţiatul aspirant. El descoperă ritualuri de grad şi psihodrame care nu par a avea prea mult scop practic, ocult. El vede o ierarhie care este bazată mai mult pe vechime şi servilism decât pe abilităţile oculte reale. În contactarea membrilor acestor Temple, Loje sau Ordine rareori întâlneşte oameni cu aceleaşi scopuri şi viziuni ale Ascensiunii în Magia Neagră.

      În ciuda frustrării lui totale sau chiar a dezgustului faţă de procesul de a găsi un grup la care să adere, Iniţiatul aspirant nu observă că el îşi face legături şi cel puţin merge parţial pe aceleaşi Căi ca şi unele din aceste Loje. De asemenea, îşi va limita căutările, găsind implicit ceea ce-l atrage şi ceea ce nu.

      Uneori Magul se va alătura unei Loje oculte bine cunoscute şi astfel va acumula experienţă şi abilitatea necesare pentru Ascensiunea lui. Cel mai adesea, va găsi un mic Templu care-l va ajuta în mod similar. Totuşi mai sunt şi acei câţiva care nu se vor alătura nici unui grup, dar care se vor afilia cu alţii cu perspective asemănătoare şi vor învăţa unii de la alţii. Fie că realizează conştient sau nu acest lucru, Practicantul s-a pierdut în acest proces şi s-a născut Iniţiatul.

      Magul Negru / Vrăjitorul

      Magul Negru aspirant are un singur scop, indiferent în ce formă se manifestă: puterea. Acest scop este cel care crează marea diviziune între Negru şi Alb. Acest scop singular este cel care-l duce pe Vrăjitor în cele mai întunecate ritualuri şi prin nebunie, în adâncurile Iadului. Această Putere e cea care-i catapultează tronul deasupra stelelor lui Dumnezeu.

      Magicianul şi-a petrecut ani din viaţă dezvoltându-şi abilităţile şi cunoaşterea, generând putere de a sta în sfârşit în spaţiul ritualic şi să realizeze inimaginabilul. La această etapă a creşterii, sunt foarte puţine limite ale abilităţilor Magului Negru. Tot ce a văzut odată că fiind atât de greu de a fi atins este acum în mâinile sale.

      De acum înainte nu mai există gândul “oare va merge asta?”. Toată neîncrederea a fost înlocuită cu repetiţia succesului şi a reuşitei. Acum, tot ce este necesar este să pună în acţiune ceea ce a învăţat şi să lase Puterile Întunericului să curgă prin el fără oprelişti.

      Magul Negru îşi foloseşte majoritatea timpului ca să înveţe despre el şi despre limitările lui, sau despre lipsa lor. În loc să strângă diverse obiecte decorative şi lucioase, începe să strângă grimoare pline cu sigiliile şi formulele care pot deschise porţile Regatului Întunericului şi să reverse puterile Eternităţii.

      În loc să se străduiască pentru acea cunoaştere, tehnică şi putere internă pentru a fructifica miracolul şi Magia, Magicianul acum se străduieşte spre a-şi pune în valoare propriul Destin. El şi-a dovedit sieşi şi uneori în mod terifiant faţă de adversarii lui, că el deţine în mâinile sale abilitatea de a-şi trimite dorinţele pe aripile demonilor cu succes devastator.

      Vrăjitorul poate chiar descoperi cu timpul că această putere începe să depăşească dorinţa lui. Se surprinde deliberând nu cum să atingă un anumit scop, ci cum să-şi solicite imaginaţia pentru noi şi mai multe recompense fenomenale. Ceea ce poate fi ritualizat poate fi atins. Când toate dorinţele tale au fost îndeplinite, ceea ce mai rămâne este Tronul Zeilor.

      Deseori are loc o accelerare întunecată care este puntea dintre Iniţiat şi Vrăjitor. Această trezire este de regulă provocată printr-un act de pură Magie Neagră, sau prin rezultatul cu succes al unei Lucrări Malefice. Când realizează, prin experienţă dura, că prin decretul lui întunecat inima unei persoane se opreşte din a bate sau că o viaţă poate fi răvăşită dincolo de recunoaştere, el de bună voie lasă în urmă toate şansele iertării Divine şi trebuie să accepte o religie fie a haosului şi a entropiei spirituale, fie a propriei autonomii malefice. Majoritatea celor care-şi continuă drumul pe calea Magiei Negre şi Ascensiunii şi-au accepat rolul de Zei ai Întunericului.

      În acest moment adevăratul sadism spiritual se manifestă în Magul Negru. Setea lui pentru putere şi Întuneric ajunge la o intensitate insaţiabilă, nici un act nefiind prea extrem, scopurile nejustificand mijloacele, ci deseori luând o importantă secundară ritualurilor grele care le aduc la îndeplinire. Viziunea lui se distorsionează atât de mult până când nu mai se consideră un locuitor al acestui plan, ci un observator obiectiv, urmărind bucuriile meschine şi suferinţele mărunte ale celor din strâmtoarea mâinii sale stângi aşa cum ar face-o un specator de pe Olimp.

      El ştie că nu este Dumnezeu. Mai este şi o altă cunoaştere, totuşi, înveselitoare şi înfricoşătoare în acelaşi timp, de care el nu este prea departe. Are loc o recunoaştere subtilă a faptului că este la doar câţiva paşi distanţă de ultima treaptă a Ascensiunii.

      Maestrul

      Negreala spirituală şi pierderea speranţei pentru "mântuirea păcatelor" marchează Noaptea Întunecată a Sufletului Magului Negru, care este un proces vulcanic al iniţierii în cele mai Înalte mistere ale Magiei Negre. Odată ce totul este pierdut, iar sinele inferior e incinerat în inima infernului nuclear, ceea ce rămâne este ceea ce este Etern.

      Vrăjitorul a înfăptuit şi a perfecţionat fiecare formă de Magie ritualică, chemând spre manifestare vizibilă chiar şi cei mai incontrolabili Mari Demoni, constrângând umbrele morţilor, comândând legiuni de îngeri în Lucrarea lui sinistră şi stăpânindu-şi imperiul cu o mâna invizibilă. El a devenit un vas al Puterilor Întunericului şi acum influxul nu se poate opri. El descoperă că propria existenţă a devenit un torent de putere şi energie.

      Magicianul îşi va planifica un ritual pentru scopul dorit, doar că rezultatele Magice vor fi atinse spontan înainte că ritualul să fie realizat. Acest lucru se va întâmpla din ce în ce mai frecvent şi cu o mai mare uşurinţă de fiecare dată, până când Magul Negru este scutit cu totul de necesitatea realizării ritualurilor. Dorinţele şi ţelurile lui se precipită în manifestare fizică fără efortul lui conştient, conştiinţa lui de Zeu preluând o mare parte din sarcinile zilnice.

      Pentru Maestru ritualul este o poveste frumoasă fără vreo aplicaţie practică. Universul se mişcă în numele lui, permiţând puterii lui să-l propulseze spre Ascensiune. Aprinzând lumânări şi chemându-şi aliaţii demonici încă umple camera cu întuneric şi rău electrizant, dar el descoperă cu timpul că acelaşi lucru se poate realiza cu un gând sau cu o mişcare a mâinii. Voinţa pură pulsează prin el, fiecare răsuflare a lui şi fiecare mişcare a fiecărei celule din corpul lui este consacrată Lucrărilor Întunericului.

      Într-o manieră similară, cărţile sunt de puţin folos în instruirea Maestrului. El trebuie să acumuleze cunostiinţe direct de la Sursă. El trebuie să stea în linişte şi să-şi permită sieşi să înveţe despre univers chiar de la univers şi să înveţe despre sine prin el însuşi. Nu se mai poate baza pe presupunerile mărunte ale muritorilor de rând. Cărţile pot inspira spre învăţare, pot stabili un mediu psihologic propice pentru dobândirea unei viziuni mai clare, dar literele negre de pe pagini n-au nici o virtute prin ele însele.

      Tot ceea ce Magul Negru ştia odată că este Destinul lui este cel mai adesea eradicat la această etapă a progresiei. Pe măsură ce Puterile Întunericului se revarsă prin el, ducându-l pe tărâmurile purii Ascensiuni, el realizează că nu ştie nimic şi trebuie să se redescopere pe sine. El a dobândit control total asupra propriei fiinţe în toate aspectele şi astfel are putere asupra tuturor lucruilor; el a trecut prin Abisul spiritual şi se descoperă pe sine ca un nou venit într-o lume străină.

      III - Magia Neagră

      [HTML]

      Conform Satanismului Tradiţional, magia poate fi împărţită în trei forme: magie externă, magie internă şi magie eonică.

      Magia Externă

      Aceasta este magia rezultatelor sau vrăjitoria şi este Magia Iniţiatului. Ea însăşi există sub două forme: ceremonială şi hermetică. Ceremonia este magie ritualică – ceremonii şi ritualuri în care sunt implicate mai mult de două persoane. Magia ceremonială se poate face pentru două mari motive: pentru a crea/atrage şi apoi direcţiona energie magică pentru un anumit scop (de exemplu, blesteme), sau de a reprezenta prin cuvinte şi simbolism miturile/cunoştiinţele unei tradiţii anume. Uneori, totuşi, energia generată de un ritual simbolic poate fi direcţionată către un scop precis – ca în Liturghia Neagră.

      În general, ritualurile hermetice implică unul sau doi indivizi (‘Magia sexuală’ este de regulă hermetică) şi cel mai adesea se execută extempore. Acestea necesită ca cei care le săvârsesc să posede sau să fie capabili de a dezvolta în timpul ritualului o empatie cu forţele/energiile chemate, precum şi posedarea dorinţei necesare de a direcţiona aceste forţe/energii. În contrast, ritualurile ceremoniale sunt de regulă scrise şi atunci când sunt săvârşite se urmează un text fix, cu doar câteva variaţiuni minore pentru a fructifica emoţiile momentului.

      Magia Internă

      Aceasta implică folosirea unor tehnici magice pentru a modifica conştiinţa individului. Ritualurile de magie internă ‘deschid porţile’ dintre cauzal şi acauzal şi schimbă percepţia de la o conştiinţă de tip “ego” la una de tip “sine” şi chiar mai presus de atât. În sens Jungian, magia internă produce ‘individuaţie’ şi conduce la Măiestrie.
      Una din cele mai importante funcţii ale Ordinelor şi Templelor organizate este de a-şi pregăti membrii pentru magia internă şi de a le oferi ghidare pe parcurs.

      Magia Eonică

      Aceasta este magia Maestrului, a Stăpânei Pământului şi a Magului şi baza ei constă în înţelegerea acelor forţe care influenţează masele pe o perioada lungă de timp. La un anumit nivel, magia eonică este alterarea/distorsiunea acestor forţe; la alt nivel este ‘crearea’ unor noi energii şi dispersia lor asupra Pământului pentru a schimba evoluţia conştiinţei planetare. Dintr-un anumit punct de vedere, aceasta este cea mai ‘neagră’ formă de magie.

      Ritualurile se fac de obicei pe lună plină deoarece asta-l ajută pe practicant să vadă atunci când ritualul este executat în natură şi în plus, conferă atmosferă ritualului. Uneori, ritualurile sunt înfăptuite în timpul sau în apropierea schimbărilor anotimpurilor – solstiţii sau echinocţii – pentru că atunci este emanată energie magică (datorită schimbărilor Pământului) şi această energie poate fi folosită în ritual. Acelaşi lucru se aplică şi la lucrările planetare – poziţia şi conjuncţia planetelor (calculate astronomic pentru orizontul observatorului şi nu folosind acele tabele ‘planetare’ frauduloase date în majoritatea cărţilor). Aceste energii "planetare" există, dar sunt în general de mică intensitate şi au efect slab asupra ritualurilor făcute corect. Majoritatea ocultiştilor se amăgesc cu privire la natura şi la utilitatea acestor energii (acest lucru e cu precădere adevărat în ceea ce priveşte Luna) căci este dificil să dobândim o sensibilitate la acestea în societatea noastră protejată, tehnologică. În general, doar Iniţiaţii (şi cei înzestraţi de la natură) posedă empatia necesară.
      Totuşi, după cum am spus, luna plină este corect asociată cu ‘lunatismul’ şi posesia ‘demonică’ – precum oricine care a lucrat noaptea la spitalele de boli nervoase o poate certifica. Această putere poate fi de asemenea folosită în timpul unui ritual.

      Ritualurile de celebrare din Satanismul Tradiţional sunt de două feluri:

      1) cele care exprimă/manifestă energiile Satanismului (de ex. Liturghia Neagră, Ceremonia Rechemării) şi acelea a căror săvârşire distorsionează curenţii Vechiului Eon
      2) cele care crează noi energii potrivite epocii Satanice care urmează, precum invocarea Zeilor Întunecaţi

      Liturghia Neagră este încă celebrată deoarece Nazaritenii (împreună cu aliaţii lor) sunt încă puternici şi încă ne poluează cu mizeria lor. Este încă principalul ritualul ceremonial executat în mod regulat de către Templele organizate şi precum toate ritualurile ceremoniale, oferă identitate Templului întărind legăturile magice şi personale ale membrilor precum şi contribuind la munca Prinţului Întunericului deoarece este un ritual de Magie Neagră.

      Misterele celor Nouă Unghiuri formează un aspect important al Magiei Negre autentice. La nivel fizic, nouă reprezintă vibraţii energetice – căci conform tradiţiei, un cristal în formă de tetraedru răspunde la vibraţiile vocii la intensitatea şi timbrul corect. În termeni simpli, cristalul amplifică puterea gândului şi produce schimbări magice. Cuarţul dă cele mai bune rezultate, deşi şi spinelul poate fi folosit. Forma tetraedrică trebuie să fie creată din rocă brută de către un profesionist.

      La un alt nivel, nouă simbolizează (sau reprezintă) progresia Eonilor şi astfel energiile Eonice. Reprezentarea este aceea a celor nouă combinaţii ale celor trei substanţe alchimice principale peste cele şapte nivele fundamentale, aceste nivele fiind sferele ‘Pomului Wyrd’. Jocul Stelelor este o reprezentare fizică a acestor simboluri – cele şapte table sunt sferele, iar piesele sunt variaţiunile alchimice. (Trebuie notat că cele nouă variaţiuni principale care se extind peste cele şapte sfere de asemenea reprezintă un individ – conştiinţa lui, viaţa şi wyrd-ul, destinul lui). Astfel, magia sau ‘vrăjitoria’ Jocului Stelelor este o imitaţie (de factură magică) a unui Eon sau a unui Individ a cărui schimbare (mişcările din Jocul Stelelor) este manipulată de către magician (‘jucătorul’ jocului).



      Jocul Stelelor are două seturi a câte douăzeci şi şapte de piese: un set alb, celălalt negru, reprezentând cele două aspecte ale Schimbării cosmice (sau cauzalul şi acauzalul). Aceste piese sunt împrăştiate peste cele şapte table. Cele Nouă Unghiuri de asemenea simbolizează cele şapte plus două părţi (sau sfere) care unesc universul nostru cauzal cu universul acauzal (sau ‘magic’). Şapte sunt sferele din Pomul Wyrd (zone de energie magică) şi celelalte două sunt Abisul (acolo unde cauzalul şi acauzalul se întâlnesc într-un stasis temporal) şi acauzalul însăşi, care este chiar mai presus de Pom. Abisul, în sistemul septenar, se află între sfera Soarelui şi cea a lui Marte, iar parcurgerea lui este sarcina Iniţiatului şi geneza Stăpânului/Stăpânei Pământului. Semnifică începutul percepţiei acauzale.

      Cealaltă formă importantă de Magie Neagră are legătură cu supravieţuirea după moarte. Aceasta se poate face în două feluri, în funcţie de scopul practicantului. Primul este transferarea esenţei Sinelui, în apropierea momentului morţii fizice, în alt corp fizic, asigurând astfel continuarea existenţei pe plan fizic. Cealaltă constă în trecerea porţii acauzale – creând o existenţă cu totul în dimensiunile acauzale. Prima implică găsirea unui corp pentru a-l poseda, iar a doua se aseamănă cu crearea ‘corpului de diamant’ din unele şcoli ezoterice ale Taoismului şi de regulă această formă este întreprinsă de către Iniţiat. Prima este uneori făcută doar ca o măsură temporară sau dacă destinul individului implică îndeplinirea anumitor sarcini pe plan fizic.

      Prima metodă presupune crearea unui ‘dublu astral’ puternic – prin incantanţii şi vizualizări şi întărit prin acte de magie pe parcursul unei perioade de timp, de regulă folosind un tetraedru de cristal pentru a asigura cantitatea necesară de energie magică. Astfel ‘dublul astral’ creat, această energie este cel mai adeseaa stocată într-un cristal până la momentul transferului. Între timp, trebuie să fi fost găsit un donator – un specimen puternic şi sănătos. Psihicul acestui donator este apoi infiltrat prin mijloace astrale şi fizice. Transferul efectiv are loc în cadrul unui ritual în care atât donatorul cât şi operatorul sunt prezenţi (primul fiind hipnotizat sau sedat) – conştiinţa fiind transferată ‘dublului’ care apoi elimină psihicul slăbit al donatorului.
      A doua formă este de fapt următoarea etapă a evoluţiei conştiente şi este scopul Iniţiatului.

      Ceea ce este important de realizat despre Satanismul Tradiţional este ceea ce se înţelege prin ‘Satan’. Sataniştii tradiţionali nu-l văd pe Satan doar ca pe un simplu simbol al constiinţei de sine, ci mai degrabă ca pe un reprezentant al acelor forţe suprapersonale aflate dincolo de psihicul individual. A-l vedea pe 'Satan' doar ca pe un simplu simbol personal - aşa cum o fac unele grupuri 'Sataniste' recente - înseamnă în primul rând a te induce în eroare în legătură cu natura forţelor cosmice, iar în al doilea rând înseamnă să faci (sau să încerci să faci) Magia Neagră 'moale', pasivă, sigură şi lipsită de riscuri. A avea de-a face cu forţe mai puternice înseamnă a cocheta cu pericolul - psihologic şi fizic. Sataniştii tradiţionali văd în acet pericol un mijloc: cei puternici supravieţuiesc şi cei slabi pier; aceasta este o simplă reflecţie asupra filozofiei Sataniste autentice, în contrast cu viziunea 'moale' promovată de 'Sataniştii de duminică' care abundă în zilele noastre.

      Satan - în Satanismul Tradiţional - nu este niciodată reprezentat pictorial şi modul de a percepe manifestările fizice (cauzale) ale Prinţului nostru este o experienţă pe care fiecare Satanist o dobândeşte prin mijloace proprii, întreprinzând ritualuri de Magie Neagră, în concordanţă cu tradiţia întunecată.

      Este important să realizăm că numele de 'Satan' nu este numele Lui adevărat. Acesta e un epitet convenabil, deoarece este folosit pentru a numi o parte a naturii Lui. În realitate, nu există nici un 'nume' real, din perspectiva prin care privim numele - poate doar o vibraţie sonoră (care nu poate fi menţionată aici) care-L cheamă spre lumea şi conştiinţa noastră. Într-un sens pe care puţini oameni îl vor înţelege, Satan este esenţa acauzalului: forţa cosmică a Haosului a cărei intruziune în dimensiunile noastre cauzale sfărâmă entropia produsă de timpul liniar. Specia noastră are şi a avut nevoie de simboluri pentru a facilita înţelegerea şi evoluţia. Abisul distruge - sau crează o nouă specie, o nouă 'minte' capabilă de a funcţiona la nivele inaccesibile în mod normal acelora aflaţi pe o treaptă inferioară. Şi cel mai potent simbol al anumitor forţe cosmice a fost şi încă este Satan.



      În realitate, Satan (care are un nume secret sau ‘autentic’ cunoscut de către Iniţiaţi) se preocupă în general numai cu magia Eonică – schimbarea acestei lumi. Prin el, Maeştrii şi Maestrele lucrează Magia Internă şi prin Ordinele lor, Iniţiaţii întreprind ritualurile de Magie Externă, în Gloria numelui său.



      Ultima actualizare: 29.12.2015

  • Magie şi lacrimi

      [HTML]

      O preconcepţie greşită comună pentru acei câţiva care urmează Calea Sinistră este că aceasta le va face cumva vieţile mai uşoare, de exemplu prin faptul că atrag anumite forţe asupra lor, ei cred că prin ‘măiestrie satanică’ vor evita traumele vieţii. Simpla realizare a faptului că lucrurile nu se întâmplă astfel este suficientă pentru a-l face pe practicant (sau în unele cazuri, chiar pe iniţiat) să renunţe cu totul la drumul lui magic. Aceasta se poate întâmpla din două motive:

      1) individul devine posedat şi apoi deziluzionat de un ‘rol satanic’ (rolurile sunt folositoare doar dacă sunt percepute ca mijloace pentru a atinge un anumit scop)
      2) prin această realizare, energiile Sinistre sunt revelate într-o formă mult mai potentă decât o poate invoca jocul unui rol (aceste energii sunt totuşi o culminare a acelui rol).

      Simplu spus, Satanismul nu este o evadare din viaţă, ci o participare la ea. Provocarea de a trăi viaţa ca o entitate autonomă, creerea unui stil de viaţă care să urmeze intuitiv calea Destinului individual (prin acest proces Destinul devine, gradual, perceptibil la nivel conştient) este prea tulburătoare pentru ca majoritatea rasei umane să accepte acest lucru.

      Şi astfel rataţii se târăsc înapoi în mediocritate, absolviţi de orice responsabilitate faţă de propriile lor vieţi. Degenerarea mentală şi fizică urmează ca o modalitate de a uşura vina pe care noul/vechiul lor stil de viaţă o încurajează în ei. Pentru cei/cele ce-şi continuă căutarea, ridicarea la nivelul provocărilor Caii Sinistre creează Adeptul şi etapele următoare. Iar aceasta necesită o înţelegere a forţelor care sunt în joc şi cum ele toate contribuie la evoluţia de sine.
      Înţelegerea este aceea care previne ca astfel de experienţe să fie în detrimentul progresiei. Traumele nu vor fi niciodată eliminate de vreun sistem magic. Pentru aceia care lucrează în vederea iniţierii, este înţelept să vedeţi cum traumele de fapt hrănesc (printre alte lucruri) creativitatea şi cum această creativitate s-ar diminua dacă o siguranţă confortabilă – materială şi psihică – este asigurată unui alt individ.

      Această situaţie ar reduce obstacolele create din încrederea de sine; aceste obstacole fiind catalizatori ai expresiei creative individuale. Este suficient să va gândiţi la conţinutul neinspirat al pieselor celor mai mulţi artişti odată ce sunt ‘patronaţi’. Viaţa devine prea uşoară. Această situaţie în sine creează conflict, dar mulţi eşuează în a înţelege asta şi alunecă într-un hău al abuzului de sine. Aceasta creează concepţia greşită a “artistului suferind”.

      Suferinţa trebuie înţeleasă, căci în asta constă înţelepciunea. Aceasta necesită un anumit tip de sinceritate pe care mulţi nu au curajul să o exprime. A fi o victimă sau un martir al suferinţei va încetini, inversa şi distruge procesul evoluţiei de sine. De ce atât de mulţi dau greş în a înţelege acest lucru evident?
      Nimic din toate acestea nu înseamnă că un individ trebuie în mod deliberat să distrugă şi să creeze astfel de situaţii – decât dacă astfel de lucruri sunt văzute ca fiind benefice pe moment. Astfel de evenimente apar natural în virtutea traiului cu onestitate de sine şi străduinţă pentru excelenţa de sine. Fiecare act va fi spontan şi ‘sincer’ faţă de propriul Destin.

      A atinge cel mai mare succes posibil ar trebui să fie mereu total dezirabil, însă individul trebuie să ajungă la propriul concept al succesului şi nu la cel general acceptat.



      Ultima actualizare: 07.11.2015

  • O nouă şi numinoasă Artă

      [HTML]

      Realitatea prezentului este accea că sentimentele şi trăirile personale, având la bază relaţiile, conflictele interne şi/sau suferinţele indivizilor, au fost descrise prin mijloace artistice şi au reprezentat principalele teme ale acestora pentru mai bine de două milenii. Sunt secole întregi de opere referitoare şi create datorită iubirii şi a relaţiilor interpersonale – a problemelor vieţii şi societăţii cotidiene – în literatură, muzică, pictură, artă dramatică ş.a.m.d. Ceea ce era nevoie să fie spus, scris sau exprimat despre aceste lucruri, a fost spus, scris şi exprimat de numeroşii mari artişti ai ultimelor două milenii.



      Ceea ce este necesar să facem acum este să construim pe aceste temelii – să ne îndreptăm atenţia spre exterior, în afara lumii interioare a psihicului nostru şi în afara universului societăţii cotidiene. Ceea ce este necesar este să descriem şi să exprimăm ceea ce este relevant pentru următoarea etapă în evoluţia noastră, ca fiinţe umane. Aceasta este etapa unor noi aventuri, a unor noi lumi şi mijloace de trai, dobândite printr-o străduinţă pentru atingerea acestui scop suprapersonal.



      De acum înainte viaţa personală va trebui să-şi poarte singură de grijă – asta dacă există un scop numinos pentru această străduinţă [din lat. numen, termen folosit pentru a descrie puterea sau prezenţa unei divinităţi / termen folosit pentru componentele iraţionale ale categoriei religioase „sfânt“, din care a fost eliminat conţinutul moral. 'Nostalgia paradisului' este un termen de asemenea folosit de Mircea Eliade pentru a facilita înţelegerea numinosului. Această idee se bazează pe teoria conform căreia în fiecare persoană există un fel de dor pentru perfecţiune sau paradis, ceea ce crează o platformă pentru experienţa numinosului]. Pe scurt, măreaţa Artă a trecutului ne-a permis să atingem nivelul de înţelegere actual – ne-a condus spre individualizare, către înţelepciunea unei Iniţieri autentice, bazată pe o reconciliere a extremelor.

      Am descoperit şi învăţat să ne cunoaştem pe noi înşine – şi am descoperit unitatea, totul, care sălăşluieşte dincolo de Umbra Sinelui. Am învăţat că suntem – sau putem fi - atât Distrugător cât şi Creator, deoarece am învăţat necesitatea naturală a acestor două forţe ale creaţiei şi ale distrugerii şi cum reînnoirea şi renaşterea provin din acestea. Acum avem nevoie şi trebuie să trecem peste toate acestea – căci orice altceva este nesănătos şi este o pierdere de vreme, o irosire a vieţii. Este de asemenea, negaţia operelor acelor mari artişti care ne-au îngăduit această înţelegere.



      Astfel, de acum încolo nu mai e nevoie pentru aceia care-şi doresc să devină mari artişti să îndure sau să-şi dorească să îndure suferinţe personale, pentru a le fi de folos în procesul de dezvoltare şi înţelegere, căci nu mai este nevoie ca invidizii să-şi descrie suferinţele interioare, dezvoltarea personală şi înţelegerea lor personală prin mijloace artistice. Ceea ce ar trebui şi trebuie înţeles din punct de vedere personal, acum poate fi înţeles raţional printr-un act de voinţă – printr-o înţelegere conştientă a acestor opere de Artă a ultimelor două milenii.



      Se simte nevoia existenţei unei noi mişcări artistice, cu totul altfel faţă de ce există în prezent – sau chiar mai multe astfel de mişcări - care să caute să meargă dincolo de această înţelegere personală şi care să caute să dezvolte noi forme de Artă pentru a exprima şi descrie ceea ce trebuie exprimat şi descris în tărâmul ideilor superioare, care se află dincolo de această înţelegere personală.


      Trebuie să ne eliberăm din această lume cotidiană trecută şi să dobândim o adevărată înţelegere asupra necesităţii unei reale balanţe cu Natura Însăşi. Trebuie să ne străduim să evadăm din această planetă a noastră, mai întâi prin viziuni artistice şi vise, iar apoi în realitate practică pe măsură ce vom ajunge la alte planete din alte sisteme solare. Trebuie să avem din nou mari viziuni, aşa cum avem nevoie şi de străduinţă pentru a transforma aceste vise în realitate.

      Astfel, avem nevoie să fim inspiraţi de măreţie – avem nevoie să visăm şi să creeem noi civilizaţii, noi ere, noi epoci, noi Imperii, să explorăm şi să descoperim pentru ca, într-un final, să ajungem să creăm o întreagă nouă specie de fiinţe superioare care să-şi folosească din plin potenţialul. În esenţă, avem nevoie să surprindem şi să exprimăm însuşi numinosul şi să-l modelăm astfel prin opere de Artă unice.

      Orice altceva este nedemn de noi.


      Ultima actualizare: 03.12.2015

  • Măestria în magie

      [HTML]

      Reţeta succesului atât în ritualurile ceremoniale, cât şi în cele hermetice este de a restrânge scopul ritualului la un scop foarte precis şi înainte de ritual să se găsească: a) o vizualizare simplă a acestui ţel b) o frază (care poate fi incantată/vibrată) care să cuprindă scopul în câteva cuvinte. Această frază poate fi scrisă pe hârtie (de ex: pe un pergament şi într-un cod secret al tău, sau într-un limbaj "ocult" cunoscut) şi incinerat ceremonial în timpul ritualului.

      Scopul ritualului trebuie să devină dorinţa ta, iar ritualul este un mijloc prin care această dorinţă poate fi îndeplinită. Este esenţial, bineînţeles, ca această dorinţă să fie puternică, iar tehnicile de magie sunt doar simple mijloace pentru ca această dorinţă să fie fortificată şi direcţionată.

      Cea mai uşoară tehnică de folosit şi stăpânit este frenezia. Aceasta are loc atunci când îţi induci gradual o stare, până când ajunge la un maxim de emoţie şi senzaţie, iar ceremonialul ritualului este un mijloc pentru a spori această senzaţie, punând la dispoziţie un cadru atât în spaţiu cât şi în timp. Într-un ritual ceremonial, de exemplu, ar trebui să foloseşti texte fixe, pregătite dinainte ca mijloace pentru generarea (din interior) a emoţiilor necesare, spunând cuvintele viguros şi dramatic.



      Dacă dirijezi un ritual la care mai sunt şi alţi participanţi, înainte de toate adu-i în starea mentală necesară căci aceasta ajută la generarea unei anumite cantităţi de energie magică, de exemplu, îi poţi ţine într-o cameră întunecată timp de 30 de minute înainte de începerea ritualului. Este esenţial pentru tine să pui în scenă ritualul cât mai bine posibil, făcându-l un ritual memorabil. Întregul ritual, de la început până la sfârşit, trebuie să fie cât mai emoţionant.

      Pentru a putea atinge şi susţine asemenea emoţie şi dramatizare este nevoie de practică. Un bun magician va "juca" pentru congregaţia lui precum un actor de la teatru: magia ceremonială a fost dintotdeauna o Artă dramatică. De asemenea, vrăjitorul iniţiat (sau vrăjitoarea iniţiată) se va folosi uneori şi de unele improvizări în ritualurile ceremoniale şi de aceea unele incantaţii trebuie memorate în prealabil pentru a fi folosite atunci când circumstanţele o cer.

      Ritualurile, atât ceremoniale cât şi hermetice, necesită energie, iar tu eşti scânteia care aprinde focul Prometeic. Pentru a genera această scânteie este nevoie de efort, atât fizic, cât şi mental, iar la sfârşitul ritualului trebuie să ai o senzaţie de exaltare, dar şi de oboseală: să fii, de fapt, aproape de limita epuizării. Dacă nu eşti, este puţin probabil că ritualul să aibă succes. Acesta este unul din cele mai importante lucruri de ţinut minte. Nu-i destul doar să zici cuvintele şi să încerci câteva incantaţii: trebuie să pui suflet în ceea ce faci. Literalmente, trebuie să te aduci aproape de starea posesiei, a nebuniei divine/diabolice, dar mereu în acord cu dorinţa ta (scopul ritualului), oprindu-te puţin înainte de abandonarea totală. Trebuie să fii gata să dansezi, să sari, să râzi, să plângi şi să ţipi, dar trebuie să fii capabil(ă) să te schimbi brusc: cultivând liniştea dramatică şi arta privirilor.

      În cele mai multe ritualuri ceremoniale este una din sarcinile congregaţiei de a se abandona: dansurilor, plăcerilor s.a.m.d., dar tu, ca maestru/maestră al ceremoniei nu poţi, deoarece trebuie să direcţionezi energiile descătuşate. Există un echilibru în orice ritual pe care numai experienţa te învaţă şi măestria necesită întreprinderea unor numeroase ritualuri pentru dezvoltarea aptitudinilor necesare.

      Ritualurile funcţionează pe baza energiei: această energie este direcţionată prin vizualizări sau incantaţii/mantre după dorinţa ta. Astfel, ritualul însufleţit devine canalul sau "Poarta" care aduce un flux de energie acauzală în universul cauzal ("de zi cu zi"). Această energie re-ordonează cauzalul, producând astfel schimbări.

      Una din primele priorităţi ale oricărui vrăjitor aspirant trebuie să fie obţinerea şi mobilarea unei zone că Templu şi/sau să găsească o locaţie în aer liber potrivită. Mobilierul templului trebuie să fie simplu, lăsându-se spaţiu pentru mişcări. Fii creativ(ă) şi individual(ă) în creerea atmosferei potrivite pentru Templu. Nu folosi simboluri sau decoraţiuni pe care tu însuţi nu le înţelegi şi care se leagă de o anumită tradiţie trecută. De exemplu, un Satanist tradiţional autentic nu va folosi niciodată vreun simbolism cabalistic sau statuete/sigilii/unelte/obiecte de cult ale Eonilor trecuţi (ex: sumerian, egiptean). În schimb, trebuie folosită simbolistica Zeilor Întunecaţi (consultaţi lucrări precum "Codex Saerus" sau "Naos").

      Este esenţial pentru tine să simţi că faci parte dintr-o tradiţie vie, exclusivă, stăpânind o cunoaştere secretă pe care cei din afară nu o posedă şi nici n-o înţeleg. Pentru că magia să funcţioneze cu succes, să fii exclusiv înseamnă un plus de putere şi carismă.

      Dezvoltă-ţi abilitatea de incantare prin practică regulată şi nu-ţi fie teamă să foloseşti cântece Latine. Ele nu sunt folosite doar pentru că puţini înţeleg limba, ci pentru că din toate limbile, Latina permite să fie cântată cel mai bine conform cu principile cântecului ezoteric. A fost de asemenea limba folosită în Liturghia Neagră tradiţională şi puţine incantaţii netraduse au supravieţuit secolelor. Acestea sunt printre cele care trebuie memorate pentru a fi folosite pe moment.

      Exemple de incantaţii:

      *Veni, omnipotens aeterne diabolus!

      *Ad Satanas, qui laetificat juventutem meam.

      *Pone, Diabolus, custodiam!

      *Aperiatur terra, et germinet Abatu.

      *Caligo terrae scinitur
      Percussa solis spiculo
      Dum Lucifer ex stella nascitur
      In fedei diluculo
      Rebusque jam color
      Redit Partu nitentis sideris.

      *Oriens Splendor

      Oriens splendor lucis aeterne
      Et Lucifer justitiae: veni
      Et illumina sedentes in tenebris
      Et umbra mortis.

      *Diabolus

      Dies Irae, dies illa
      Solvet Saeclum in favilla
      Teste Satan cum sibylla.
      Quantos tremor est futurus
      Quando Vindex est venturus
      Cuncta Stricte discussurus.
      Dies irae, dies illa!

      *Sanctus Satanas

      Sanctus Satanas, Sanctus.
      Dominus Diabolus Sabaoth.
      Satanas, venire!
      Satanas, venire!
      Ave, Satanas, ave Satanas.
      Tui sunt caeli,
      Tua est terra,
      Ave Satanas!



      Ultima actualizare: 21.12.2015

  • Evocare şi invocare

      Există două moduri pentru chemarea unei entităţi sau pentru lucrul cu energie: "Evocarea" şi "Invocarea". Evocarea (spirituală) presupune chemarea unei entităţi (fie ea Demon, spirit, persoană decedată sau elemental) şi entitatea se manifestă în exteriorul operatorului. Când se lucrează cu energie, energia este mereu în afara operatorului şi niciodată în corpul lui/ei, neexistând niciodată vreo legătură sau conexiune directă între cele două părţi.



      Invocarea înseamnă să iei spiritul în tine. Entitatea efectiv intră în corpul operatorului. Un exemplu este invocarea unui Demon, în care Demonul vorbeşte prin intermediul operatorului folosindu-i vocea pentru a comunica. De cele mai multe ori când se întâmplă acest lucru, vocea persoanei în cauză se schimbă, devenind mai adâncă, mai puternică, mai groasă, sau diferită într-un anume fel.

      În timpul sesiunilor, de cele mai multe ori, mediumul este capabil să producă o substanţă numită "ectoplasmă", un material luminescent care-i permite spiritului evocat să se manifeste în mod vizibil. Aceasta este tot o formă de invocare deoarece există o conexiune directă între spirit şi medium.

      Există multe tipuri de entităţi. Demonii lui Satan, când ne posedă, nu ne fac nici un fel de rău (cât timp îi tratăm cu respect). Suntem pe deplin conştienţi, iar când aceştia vorbesc prin noi, realizăm ce anume spunem şi rareori este ceva forţat. Un individ nu va avea parte de lapsusuri sau pierderi de memorie, aşa cum au parte cei care invocă entităţi angelice. De cele mai multe ori, aceşti îngeri se dau drept Demoni. Există entităţi care nu sunt de partea lui Satan şi atunci când sunt invitate "înăuntru" vor prelua controlul (posesie totală) şi vor face rău persoanei care le-a invocat şi individul nu-şi va mai aminti nimic din cele întâmplate. Ei vor avea pierderi de memorie şi mai mult sau mai puţin probabil vor avea şi alte probleme, cum ar fi lentoarea, starea de moleşeală şi lipsa poftei de viaţă. Satan nu are nici un motiv să facă pe cineva să uite un anumit lucru sau să aibă pierderi de memorie pentru a ascunde ceva. Diletanţii, oamenii care lucrează în mod superficial cu diverse entităţi astrale cu care nu sunt familiari pot întâlni aceste probleme şi apoi, bineînţeles, din ignoranţă şi prostie, ei dau vina pe "Diavol".

      Din cauza unei lipse a informaţiilor corecte (cunoaşterea spirituală şi magică au fost sistematic înlăturate şi distruse de către biserica creştină), majoritatea textelor de vrăji şi magie disponibile nu numai că dau îndrumări false, dar şi instrucţiuni care pot fi foarte periculoase mai ales atunci când se operează cu "magie neagră", când se foloseşte energia morţii sau alte forţe distructive. Este o mare diferenţă între evocare şi invocare. Când invocăm energie sau spirite, noi creăm o legătură între acel spirit/acea energie şi noi înşine. Evident, dacă cineva foloseşte energie distructivă, poate fi foarte periculos. Invocarea include şi acumularea unei energii în suflet şi descărcarea în aură sau în chakrele unei persoane. Astfel se creează o legătură (coardă, string) către acea "victimă".

      Majoritatea vrăjilor de distrugere eşuate decurg astfel din cauza erorilor din partea magului. Mai sunt şi alte motive, cum ar fi o victima cu o aură puternică care este capabilă să reflecte energia negativă, sau victima se află sub protecţie spirituală, încheind cu proastă sincronizare din partea magului. Pot fi şi alte motive, dar acestea din urmă sunt cele mai comune. Chiar şi magia benefică ("albă"), care se ocupă cu vindecarea, poate prezenta probleme magului care invocă energia înainte de a o concentra. De fiecare dată când energia e invocată, o puternică conexiune este stabilită. Evident, nici un om în toate minţile nu ar vrea să se conecteze cu o boală. Dacă magul lucrează pe bani, putere personală sau alte aplicaţii pozitive ale energiei, atunci invocarea este dezirabilă. Aceasta se aplică şi pentru vrăjile pentru iubire şi pasiune.

      Trebuie să cunoaşteţi diferenţele atunci când lucraţi cu o vrajă, căci ignoranţa sau aplicarea greşită a acestora pot rezulta într-o "întoarcere" a vrăjii sau a altor rezultate nedorite.

      De exemplu, evocarea energiei morţii: Magul avansat trebuie să fie familiarizat cu această energie. Energia morţii este prevalentă în cimitire, cavouri, locuri unde s-au purtat războaie, bătălii, unde au avut loc masacre, sau în alte locuri ale morţii. Energia aceasta este gri, sumbră şi depresivă. Magul trebuie să intre în transă, să se înconjoare de această energie folosind vizualizarea, într-o bilă sau o altă formă. Energia trebuie comprimată din ce în ce mai mult în această bilă (sau altă formă). Energia astfel formată poate fi apoi expandată sau contractată în funcţie de cum doreşte magul ca această să fie "aruncată" asupra victimei. Dacă este trimisă spre chakrele victimei, energia trebuie compactată la început şi apoi expandată. Diversele variaţiuni se pot folosi în funcţie de preferinţele fiecăruia.



      Ultima actualizare: 12.01.2016

  • Adevăratul înţeles şi scop al Iniţierii

      [HTML]

      Dobândirea adevăratei Iniţieri este mai grea decât selecţia şi antrenamentul pentru o unitate a "Forţelor Speciale". Înainte de a explica de ce este aşa, vom descrie ce înseamnă Iniţierea autentică.

      Un Iniţiat este un individ care a întreprins o cale Ocultă şi care, în urma acestei căutări, are următoarele abilităţi şi calităţi:

      a) o adevărată înţelegere a domeniului ezoteric, ocult şi o profundă cunoaştere a acestuia.
      b) deprinderi ezoterice - dintre care cea mai importantă este empatia: atât cu forţele naturale, cât şi cu energiile "Oculte". Un aspect important al acestei empatii [o înţelegere intuitivă a lucrurilor aşa cum sunt ele în esenţă] se leagă de fiinţele vii şi mai ales de specia umană.
      c) un caracter unic, format prin experienţă.
      d) o filozofie de viaţă proprie, obţinută prin descoperirea de sine şi prin experienţă personală.

      Iniţierea rezultă în urma unei transformări, o transmutare a individului. Aceasta începe la Inducere, fie ceremonială sau hermetică [ca parte a unui grup sau pe cont propriu]. Este un proces intern al schimbării şi are loc la toate nivelele, psihic, magic, intelectual, psihologic şi fizic. Este naşterea unui nou individ, ale cărui îndemânări, deprinderi, a cărui cunoaştere, înţelegere şi judecată nu sunt deţinute de majoritate.

      Schimbările însele sunt un rezultat al sintezei, în urma unei reacţii cu succes la o provocare are loc o evoluţie a individului. Sau mai bine spus, în urma unei serii de astfel de reacţii potrivite pe parcursul a mai multor ani. Un iniţiat acceptă provocarea, se străduieşte să atingă un anumit scop şi dacă are succes, el creşte în caracter, maturitate, cunoştiinţe s.a.m.d. Apoi se îndreaptă spre noi provocări, până când procesul este dus la bun sfârşit şi Iniţierea este dobândită. Schimbările se produc la toate nivelele menţionate anterior, psihic, magic (sau ocult), intelectual, psihologic şi fizic.

      În mod esenţial, calea spre Iniţiere este o căutare care presupune grele încercări, atingerea ţelurilor ş.a.m.d. Mai mult, căutarea este individuală şi implică experienţe în lumea reală: nu doar "în minte" sau doar de "natură magică". Prin natura ei e solitară, presupune ca individul să-şi depăşească singur piedicile. Dacă unele încercări, provocări sau experienţe nu sunt întreprinse şi dacă nu sunt făcute pe cont propriu - atunci nu are loc nici o realizare şi astfel nici o Iniţiere autentică.

      Natura experienţelor, a provocărilor şi a încercărilor necesare şi faptul că toate trebuie făcute pe cont propriu, fără nici un ajutor, fac Iniţierea dificil de dobândit şi reprezintă motivul pentru care adevăraţii Iniţiaţi sunt rari, deşi sunt mulţi cei care-şi revendică această realizare.



      Revenind la exemplul menţionat mai sus, acela că adevărata Iniţiere este mai dificil de dobândit decât selecţia şi antrenamentul cu success în cadrul unei unităţi a Forţelor Speciale. Procedurile de selecţie pentru o astfel de Unitate sunt grele şi antrenamentul de asemenea. Dar individul care le întreprinde are un scop concret, bine definit, iar individul este împreună cu alţii: există o camaraderie şi o dorinţă de a nu fi mai prejos decât ceilalţi. De asemenea, individul se află într-un mediu definit, de regulă o tabără de antrenament cu instructori şi alţi membrii ai Unităţii. Există o "tradiţie" cu semnele ei speciale: o uniformă, o beretă, o insignă. Iar grijile de zi cu zi, mâncare, îmbrăcăminte, adăpost etc., sunt asigurate (cu excepţia, bineînţeles, a perioadelor când au loc antrenamente de supravieţuire, dar acestea sunt limitate ca timp şi spaţiu şi fac parte dintr-un program, care este real şi cunoscut...)

      În contrast cu acestea, Iniţierea este mai degrabă intangibilă: pare să fie "magică' şi ocultă; parcă-i din alt tărâm. Mai mult, Iniţiatul este pe cont propriu şi este, pentru cea mai mare parte din timp, în "lumea reală", având responsabilitatea, la limita inferioară, de a se hrăni şi îmbrăca (şi de a-şi procura un adăpost).

      Dar mai sunt multe altele. Doar probele fizice pe care un Iniţiat aspirant trebuie să le ducă la îndeplinire sunt, defapt, mai dificle, mai aspre decât cele folosite la antrenamentele Forţelor Speciale. Sunt mai selective. Numai cei mai puternici, cei mai determinaţi reuşesc să le treacă. Adăugând acestor probe fizice multe altele care sunt necesare, cele intelectuale, magice, psihologice ş.a.m.d, devine uşor de înţeles de ce Iniţiaţii (cel puţin cei autentici) sunt atât de rari şi de ce fac parte dintr-o elită.

      Bineînţeles, sunt mulţi, de fapt, sunt majoritatea, care se auto-intitulează ocultişti ai unei Căi oarecare sau ai niciuneia, care afirmă că aceste lucruri nu sunt necesare pentru ca Iniţierea să fie obţinută. [Imediat vom descrie în detaliu care sunt aceste provocări.]

      Aceşti ocultişti susţin că Iniţierea este de fapt una sau mai multe din următoarele:

      (a) acumularea unei cantităţi mari din ceea ce trece drept "cunoaştere ezoterică", de exemplu, prin citirea multor cărţi şi reviste şi prin participarea la diverse întâlniri/discuţii/conferinţe;
      (b) primirea titlului de "Iniţiat", fie (i) de la o anume persoană în schimbul unor servicii (ii) prin întreprinderea unui "Ritual" scris/publicat pe cont propriu în urma căruia cineva poate să se auto-intituleze Iniţiat;
      (c) atingerea unei "iluminări" pe parcursul unei ceremonii/ritual/transă/comunicarea cu o entitate supra-personală/inteligenţă extraterestră;
      (d) a fi "ales" de cineva anume/o entitate/inteligenţă extraterestră;
      (e) a sta alături de scenă oculta pentru atât de mult timp că persoană în cauză simte nevoia să se auto-intituleze Iniţiat.

      Toate acestea sunt doar nişte iluzii. Nu ne aşteptăm ca acest articol să spulbere deziluziile şi iluziile celor deziluzionaţi, pentru că aceştia au nevoie de ele. Iar falşii Iniţiaţi vor continua cu fanteziile despre realizările lor aşa cum şi mulţi indivizi vor continua cu poveştile despre apartenenţa lor la diverse unităţi ale Forţelor Speciale. Ceea ce face acest articol este să prezinte adevăratul înţeles şi adevărata semnificaţie a Iniţierii într-un mod care să nu fie deschis pentru false interpretări: să reveleze, odată pentru totdeauna, iluziile Ocultiştilor referitoare la cine sunt ei şi astfel ce este cu adevărat necesar pentru o Iniţiere autentică.

      Dintre probele pe care un Iniţiat trebuie să le întreprindă cu succes, enumerăm:

      1) Câteva ţeluri fizice (şi mentale) din care standardele minime sunt:

      (a) Mers 40 de km având în spate un ghiozdan nu mai uşor de 10kg în mai puţin de 7 ore, pe un teren dificil, deluros; (b) Alergat 30 de km în mai puţin de două ore şi jumătate, pe un teren dificil, montan; (c) Pedalat pe o distanţă de 300 km în 12 ore.

      2) Organizarea şi lucrul cu un grup ocult / ordin / Templu de nu mai puţin 6 persoane, timp de cel puţin 6 luni şi întreprinderea cu regularitate a ritualurilor ceremoniale şi hermetice.


      3) Să fi găsit şi iubit (şi probabil pierdut) cel puţin un "partener magic" cu care să fi lucrat atât în scopuri magice, cât şi personale, pe o perioadă de mai multe luni.

      4) Dobândirea unei înţelegeri şi a unei măestrii în ezoterismul magic, extern şi intern, prin lucrări practice într-o perioadă concentrată de timp, care să dureze cel puţin doi ani. Apoi, după aceasta, începerea înţelegerii a ceea ce este dincolo de magia externă şi internă, ex: magia şi procesele eonice .

      5) Să fi trăit, în situaţii reale, un pericol care să implice posibila moarte a unei persoane.

      6) Să fi avut de înfruntat multe şi grele dileme de natură personală şi "morală" a căror rezolvare să fi depins de o alegere şi care, în consecinţă, să fi adus o maturitate în perspectivă şi o anumită tristeţe.

      7) Să fi petrecut cel puţin 3 luni trăind în singurătate într-o zonă izolată fără a comunica cu nimeni şi fără nici un confort sau distracţie a lumii moderne.

      8) Dezvoltarea intelectului prin stăpânirea unui domeniu complex şi abstract care până la momentul actual să fie necunoscut individului, de ex: logică simbolică, criptografie, matematică superioară etc.

      Cineva care nu a facut toate acestea (sau lucruri similare) pe cont propriu şi care pretinde a fi un Iniţiat, este cu siguranţă un mincinos, fie el conştient sau nu de minciuna sa. Pentru prea mult timp, mincinoşii (fie ei intenţionaţi sau neintenţionaţi) n-au avut pe nimeni care să-i provoace pe ei şi versiunea lor simplificată a "Iniţierii".

      Toate provocările enumerate mai sus formează caracterul. Acestea sunt formative; ele crează Iniţiatul. Iar cele menţionate sunt doar câteva din provocările pe care un Iniţiat trebuie să le experimenteze cu succes şi să triumfe asupra lor, mai sunt multe altele.


      Nu există nici o cale uşoară, nici o scurtătură către Iniţiere. Călătoria durează ani de zile şi implică efort personal, descoperire de sine; toate acestea, fără nici un ajutor. Implică succese şi greşeli şi învăţarea din propriile greşeli. Dar mai degrabă, în cea mai mare măsură presupune o dedicaţie şi un studiu din experienţele practice.

      Cu toate acestea, trebuie reţinut că Iniţierea nu este sfârşitul călătoriei. Mai sunt etapele următoare, care necesită chiar mai multe experienţe dificile şi periculoase, care cer chiar mai multă sinceritate faţă de sine. Deoarece Iniţierea este abia la jumătatea drumului de la Inducere şi până la scopul final, descris uneori ca poarta spre nemurire.

      Cât despre Iniţiere, sunt mulţi cei care pretind să fi atins etape superioare Iniţierii, care pretind a fi "Maeştri" sau Mari Maeştri, sau chiar ultima etapă! La fel ca şi majoritatea "Iniţiaţilor", aceştia sunt nişte mincinoşi, atât intenţionaţi cât şi neintenţionaţi şi vor fi demascaţi într-un articol viitor.



      Ultima actualizare: 12.01.2016

  • Satanismul în România

      [HTML]

      Probabil că ați auzit vorbindu-se, în ultima vreme, despre o așa zisă încercare de "legalizare" a Satanismului în România. În acest sens, trebuie să lămurim câteva aspecte. În primul rând, nu este vorba de o "legalizare", deoarece la ora actuală Satanismul nu este ilegal, așa cum se speculează pe diverse forumuri de discuții. Nicăieri în Europa nu există conceptul de cult interzis. Bineînțeles, unele practici pot fi interzise, dar nu și cultele în sine. În cazul de față este vorba de demersul pentru recunoașterea oficială a Satanismului în România ca asociație religioasă sau cult.


      Pentru ca un cult să fie recunoscut de stat trebuie să aibă ca număr de adepți minim 1% din populația țării(asta însemnând cam 220.000 de mii de oameni), dar înainte de asta trebuie să fii funcționat timp de cel puțin 12 ani ca asociație religioasă.

      Pentru ca o grupare să fie recunoscută ca asociație religioasă, trebuie mai întâi înaintată o cerere scrisă către Ministerul Culturii și Cultelor, cerere care să conțină diverse informații referitoare la descrierea asociației, a credințelor, a ritualurilor etc. Printre altele, trebuie precizată structura ierarhică, dar Satanismul este, prin definiție, descentralizat, lipsit de ierarhie. În plus, nu se poate pune problema existenței unei autorități religioase, așa cum există în cazul religiilor organizate. Satanismul nu caută nici o formă de recunoaștere oficială așa cum nici nu încearcă să devină respectabil. Mai degrabă Satanismul "funcționează" și trebuie "să funcționeze" în cea mai mare măsură într-o manieră "clandestină". "Recunoașterea oficială" înseamna că o persoană sau o organizație își acordă un fel de "statut" și astfel își asumă atât în teorie cât și în fapt, o "autoritate" și o structură organizatorică care să o susțină. Această autoritate și această structură înseamna adepți, supuși, contrazicând astfel esența satanismului. "Respectabilitatea" înseamna o poziție morală în concordanță cu cea a momentului - aceasta fiind o etică restrictivă, precum și o limitare a acțiunii la ceea ce se consideră a fi "acceptabil" de către "societate".

      De asemenea, recunoașterea oficială și respectabilitatea înseamnă că autoritatea auto-proclamată recunoscută devine sau se dorește a fi respectabilă, stabilindu-și propriile limite: există o "proscriere" a altor grupuri și toate din multele capcane ale conformității de turmă; triumful aparenței peste esență. Pe scurt, iluzionarea altora, mai degrabă decât eliberarea lor.

      În plus, există în Legea Cultelor un articol care poate fi ușor de interpretat și anume:

      (2) Libertatea de a-și manifesta credința religioasă nu poate face obiectul altor restrângeri decât al celor care sunt prevăzute de lege și constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

      Morala publică este, evident, morala creștină, iar Satanismul și morala creștină se exclud reciproc, Satanismul fiind, prin definiție a-moral. În acest fel se poate bloca orice astfel de cerere. Poate că există și unele avantaje, dar o astfel de organizație, dacă ar exista (precum Church Of Satan sau Temple Of Set în SUA), ar fi în contradicție cu principiile Satanismului tradițional.

      Satanismul nu este și nici nu poate fi vreodată, o religie și nici doar o "filozofie". O religie înseamnă acceptarea autorității, structura rigidă a unei unei "Biserici" sau "Templu", precum și o dogmă unificată (în cele din urmă rezultând în schisme și pretinderea autenticității). Atitudinea religioasă este antiteza a ceea ce este satanismul cu adevărat - căci Satanismul este un mod de a trăi, un mod de a experimenta, în timp ce religia abstractizează, limitează demersurile și moralizează. Pe scurt, un satanist se cufundă în realitate, fără nici un fel de suport (moral, psihic sau uman) în timp ce o persoană religioasă are această realitate prescrisă de dogmă și autoritate și este sprijinită de o "Biserică", de membrii săi și atitudinile lor.

      Satanismul este o afirmare extatică a existenței.





      Ultima actualizare: 18.10.2015