Artă


Dacă aş avea o doctrină religioasă, ar suna cam aşa: dacă Dumnezeu există, la fel şi nemişcarea, Dumnezeu ar fi nemişcarea şi Satan mişcarea. (Louis Scutenaire 1905-1987)
  • ~ Artă cultă


      Lilith (basorelief sumerian)

      La Porte de l'Enfer (August Rodin)

      Imn la Satan (Alexandru Macedonski)

      Satan, fermecator Satan, proteu ce esti ascuns în toate,
      În iadul tau primesc sa ard, fiindca altfel nu se poate;
      Te-ador, Satan, fiindca tu esti zâmbet, raza si coloare,
      Esti cugetari si esti simtiri, esti aur, vin, cântare, floare, --
      Esti tot ce e ispititor: plasticitati de corpuri goale, --
      Si zbor spre cer si voluptati ce sunt titanice rascoale...
      O! singur zeu, fiindca rau — iar raul singur este forta --
      Al tau e-ntregul Univers, plecat sub sabie si torta...

      Când ai lipsi, ar fi tacerea si nemiscarea si robia...
      Satan, — oh! Iarta-mi neghiobia!

      Satan, fermecator Satan,
      Nemilostiv, cum e dorinta,
      Si ager, cum e iscusinta,
      Tot mai activ din an în an;
      Semet cum este biruinta...
      Satan, dorinta de stiinta,
      Satan, dorinta de frumos,
      Satan, vointa si putinta,
      Pe-altarul tau ma-aduc prinos...
      Jos, jos fatarnicia...

      Când ai lipsi, ar fi tacerea si nemiscarea si robia...
      În ochi adânci când scânteiezi, pe buze rosii când rasufli,
      Averi de-avari le risipesti prin simturi reci furtuni când sufli;
      Înnebunesti pe prea cuminti, ce stau tâmpiti de-ntelepciune
      Si schimbi deodata în focar ce-a fost mai stins ca un taciune.
      Tu, care culci sub sarutari în silnicia ta sublima
      Pe crinul fraged ca sa smulgi betia rara printr-o crima,
      Oh!... singur rodnic pestetot, când spargi a cerurilor bolta
      Si plumb topit în ea tâsnesti a vietii apriga revolta,
      Satan, — oh! iarta-mi neghiobia.

      Arhanghel de-aur si de foc,
      Ce-nsamântezi Dumnezeirea,
      Urmându-ti vecinic siluirea,
      Din timp în timp, din loc — în loc,
      Si ce-o supui sa-ti rabde firea...
      Satan, nenvinsa barbatie,
      Adolescent în orice timp,
      Urmeaza-a ta împaratie
      Si pravaleste-orice Olimp...

      Când ai lipsi, ar fi tacerea si nemiscarea si robia...
      Oh!... Iarta-mi, iarta-mi neghiobia




      Annunciation (Anonim)







      Rosemary's Baby (Roman Polanski)

      Lucifer, îngerul
      (Francisco Brines)



      Eu nu m-am lasat de lume.
      Si daca Satan e carne,
      eu îl iubesc pe Satan.
      E îngerul cel mai frumos,
      stapîn pe sine,
      fiindca a stiut sa renunte
      la Dumnezeul sau.
      Rebeliunea lui,
      el si-o exercita în mine;
      si eu mi-o încerc pe a mea.
      E noapte. Rasuna muzica
      în largul ei.
      Temelia casei se cutremura,
      si noi intram înlauntru.
      Trupul meu, învins
      de vîrsta inoportuna,
      se face pasune riverana,
      o blînda înserare. El paste.
      Si eu, ca un suvoi de raze,
      patrund în tineretea
      lui eterna,
      devin frumos si prihanit
      precum El.


      Lucifer (Jean-Jacques Feuchère)

      Satan (Tudor Arghezi)



      Calatorind pe malul talazelor latine
      L-am întâlnit, sol pacinic, pe-o stânca de topaz
      Cu ochii, râpi de umbra, deschisi din cer spre mine,
      Cu talpa roza, linsa, subt munte, de talaz.
      Gol în imensa zare, tacut si gânditor,
      Cu bratele paroase, la piept, facute cruce.
      Privea la luntrea-mi alba pe unda cum se duce
      Târâta de vârteje-picior peste picior.
      Desi namiez, în umbra-i, culcata peste mare
      Ca dâra unei neguri în care se rasfrâng,
      Vazui cum firmamentul roieste si tresare
      Din mii de candelabre aprinse din adânc.
      Si se-ntreba atuncea speranta mea mirata:
      Cine-ar fi fost sa fie barbatul urias.
      Oprit pe tarmii lumii, cu-o mâna-atât de lata
      încât putea sa joace pe deget un oras?
      Eu ridicai lopata în semn de datorie
      Si m-ara sculat din luntre, de jos, ca sa-! salut.
      Scotând pentru cinstire albastra-mi palarie
      Ca-n fata unui rege ce trebui-cunoscut.
      El îsi întoarse capul putin, strâmbând în loc
      Planetele ca mingea, si luna cum e chifla –
      Si încruntând sprinceana pe ochiul lui de foc,
      Raspunse Europei, orgolios, cu tifla.






      Rua Ruini (Alejandro Solari)





      Litanii catre Satan (Charles Baudelaire)

      O, tu, ce între îngeri, esti cel mai învatat
      Si mai frumos, de soarta si laude tradat,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!

      Print izgonit din ceruri, ramas nedreptatit,
      Si care, — nvins, de-a pururi, te-nalti mai otetit,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!

      Tu ce stii totul, rege al celor din-desubt,
      Vindecator al lumii cu sufletul abrupt,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!

      Tu care iei leprosul, hulitul si proscrisul
      Si cu a ta iubire le-nchipui paradisul,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!

      Tu, cel mereu al Mortii, preamarea ta iubita,
      Ai izvodit Speranta, nebuna fericita,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!

      Tu ce calmezi privirea celui pe esafod,
      Dispretuind tacerea prostitului norod,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!

      Tu care stii acele taramuri cu ispite,
      In care-ascunde Domnul comori nemaizarite,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!

      Tu ce cu ochiu-ti ager patrunzi în arsenale
      Unde, in mari adancuri, dorm neamuri de metale,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!

      Tu ce ascunzi cu mana genuna panditoare,
      Cand somnambulul trece pe stresini fara soare,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!
      Tu care in mod magic mladii batrane oase,
      Cand e zobit betivul tarziu în nopti cetoase,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!

      Tu care pe cel subred îl scapi de suferinta,
      Si-i pui tragaciul armei în mana cu stiinta,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!

      Tu care-ai pus pe fruntea lui Cresus cel marsav
      Pecetea-ti de putere si-a aurului brav,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!

      Tu ce ivesti in ochii fecioarelor crescand
      Poftirea spre amorul de trupul lor flamand,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!

      Toiag celui ce fuge si far nascocitor,
      La spanzurati duhovnici si la uneltitori,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!

      Tata-adoptiv al celor ce Domnu-a vrut sa fie
      Goniti din raiul vesnic, in neagra lui minie,

      Satan, te rog, ai mila de-a mea nefericire!


      Lilith (John Collier)





      Black ancient days (William Blake)





      Lilith (Dante Rossetti)



      Satan Presides at the Sabbat Attended by Demons
      (Bernard Zuber)



      Guillemette Babin at the Sabbat (Bernard Zuber)









      Inno a Satana (Giosue Carducci)


      Tie, celor cate sunt
      Cauza dintai,
      Materie si spirit,
      Gand si capatai;

      Cat turnat in cupe
      Licareste vinul
      Precum sufletul si-arata
      In priviri seninul;

      Cat zambesc unul spre altul
      Soare si pamant,
      Si amantii-nnoada
      Al iubirii cant,

      Asa fiorul izbucneste
      Pe cursu-i hymenal
      Din culmi, trezind in vaduri
      Al vietii rodnic val;

      Ti-este inchinat
      Versul far’ de lege,
      O Satan, chemat esti
      Desfatarii Rege!

      Ajunge, destula aiasma,
      Ajung lithaniile seci!
      Nu, parinte, Satan
      Nu piere, nu piere in veci!

      Iata: toceste rugina
      In mana lui sfant Michael
      Mistica spada credintei,
      Si-i ramane pururi fidel;

      Jumulit arhanghelul cade
      Azvarlit spre zadarnicie.
      Fulgerul demult a-nghetat
      In mana lui Yahweh pustie.

      Meteoriti ratacesc fara sens,
      Sunt stele apuse-n eter,
      Ploua cu ingeri, cad stropii
      In ropote repezi din cer.

      ‘Nauntrul materiei doar
      Acum fara de stare,
      Stapan al fenomenelor,
      Al formei in miscare,

      El singur, Satan este.
      El unic domnitor,
      Este scanteia vie
      Din bezna ochilor,

      Privirea languroasa
      Sub taina pleoapelor,
      Sau umed-lucitoare
      Zambind provocator.

      E-al strugurilor luciu
      N-aiasma sangerie
      De-mbie trup si suflet
      Rapid la veselie;

      Din vlaguire astfel
      La viata ne trezeste,
      Durerea o alunga,
      Si-n piept amor sadeste.

      Doar tu respiri, Satan,
      Traiesti in versul meu,
      Din piept ridic sfidare
      Acelui dumnezeu

      Al papilor corupti,
      Al cruzilor cezari;
      Si ca un fulger tu
      In minte reapari.

      Pe tine, Angra Mainyu,
      Adonis si Astarte,
      Te-au intrupat in piatra,
      In panze mii si-n carte;

      Si asa, sub minunate
      Ceruri ioniene,
      Aparu din valuri Venus
      Anadyomene.

      De tine se infiorara pomii
      Libanului vestit,
      Tu, divinei Kypria
      Reinviat iubit;

      Si cum erai tu preamarit
      In celebrari aprinse,
      Fecioarele iti ofereau
      Amoruri neatinse

      Sub palmierii parfumati
      Din veche Idumee, sau
      Pe tarmuri kypriote unde
      Spumoase valuri te-naltau.

      Oare la ce buna ura
      Nazarineanului barbar
      Pentru-agapele vechimii
      Si ritualul lor vulgar

      De-a luat faclia sfanta
      Templele sa-ti parjoleasca,
      Idolii argolici toti
      In pamant sa-i pravaleasca?

      Dar tot gasit-ai un refugiu
      In case tainuit
      De-acei care-ntre zeii lor
      Mereu te-au regasit.

      Odata coplesind femeii
      Candid sanu-i palpitant
      Cu-al tau fior, ramas mereu
      Zeu venerat si amant,

      Ai dat vrajitoarei putere
      In nesfarsita-i nazuinta
      Sa-ntinda o mana naturii
      Calcand pe orice suferinta.

      Chiar in perfecta nemiscarea
      Ochiului de alchimist,
      Chiar si-n strasnica privirea
      Magului cel fideist,

      Dincolo de-al manastirii
      Zid din piatra ridicat,
      Multe si stralucitoare
      Ceruri noi ai luminat.

      Spre strain pustiul Thebei
      Cand al tau cuvant l-ajunse
      Alerga bietul calugar
      Si acolo trist se-ascunse.

      Vai tie, suflet ratacit
      Rascrucii vietilor,
      Satan e bun: ti-a daruit
      Al Heloisei dor.

      Ce mutilare far’ de rost
      Sub chipul sutanei nesters:
      Satan la ureche-ti sopteste
      De Maro si Flaccus un vers

      Printre psalmii davidici rostiti
      Tristetii noastre din jale;
      Forme divine apoi
      Satan iti scoate in cale,

      Rosind n-atat de neagra
      Si trista lumea ta,
      Figura de Lycoris,
      Si poate Glycera.

      Dar spectre noi prind viata
      Din vremuri mai de vaza,
      Sunt oaspetii ce tin
      Chilia mereu treaza.

      Satan ti-arata-n pagini
      De Livius uneori,
      Tribuni zelosi sau consuli,
      Multimi de muritori;

      Sunat-a ceasul: radacini
      N-al Romei piept rapus
      Te-mping, calugar mizerabil,
      Spre Capitoliu sus.

      Iar voi, pe care ura
      Si rug nu v-au distrus,
      Voci doua ale sortii,
      John Wycliffe si Jan Huss,

      Strigati sa se auda
      Intr-un glas unit:
      ‘Incepe-o era noua,
      Vremea a sosit’.

      Iata cum deja tresara
      Mitre si tiare:
      Chiar in manastire
      Razvratire mare,

      Sfidare predicand pe-un rug
      Ce-si mistuie corola
      Ti-e vocea tunet Girolamo,
      Frate Savonarola.

      Cum Martin Luther dezbraca
      Haina preoteasca,
      Descatuseaza-te si tu,
      Minte omeneasca,

      In cercuri de foc preschimbata,
      Lumina si fulger devina;
      Trezi materia Satan,
      Biruinta lui e deplina.

      Pe cat superba si hada,
      Porni grabita bestia
      Oceane toate rand pe rand
      Si tarmuri cate-a colinda;

      Scaparand si fumegand
      Precum vulcanii aurii,
      Doboara munti in calea ei,
      Inghite cu totul campii.

      In zbor peste abisuri,
      Dispare din zari
      In grote nestiute,
      Pe mii de carari;

      Apoi reapare, de nestavilit
      Tarm dupa tarm haituind,
      Puternic suflu-i ingrozeste
      Ca un vifor bantuind,

      Ca o furtuna rascolind
      In fiece timpan:
      Luati aminte, popoare,
      E Marele Satan!

      Iata-l, trece, urmele-i raman
      Vii din loc in loc,
      De nestavilit e
      Carul sau de foc.

      Ave, Satan! Ave tie,
      Sublima razvratire!
      Esti forta razbunarii
      N-a omului gandire!

      Tie pururi inchinarea
      Legamintelor!
      Satan, strivit-ai dumnezeul
      Sacerdotilor.




  • ~ Lucrări trimise de membri/susţinători




      Florin B.



      Hora focului în şapte raze



      De şapte raze atins, în şapte părţi / Arsa semnul, adânc în trupul său.
      Un suflet tare cu trup de piatră / Sfânt drac, cu vorba de-o şoaptă
      Şi cu trupul negru şi dalb de roşu / Şi toate şi niciuna.


      Încet, şopot, şipot, tac şi susur / Să treci, pe năvăzut, prin tunel…
      În ceţuri… Prin văzduhuri, nepământeşti…
      Printre stihii, la drum flăcăi! Pe douăzeci şi una de aspre căi,
      La douăzeci şi unul de străjeri / Mari, ‘nalţi fără chip şi cu ochi roş
      Domni şi zei peste lumea din genune / Iară pentru noi, părinţi şi fraţi,
      Surori şi iubite duhuri - prieteni şi aliaţi.


      Ascultă-i şi te pierde / Şi de Moarce nu ţi-i frică !
      Şi de te pierde / Te vei alege !
      Ascultă-i şi te pierde / Şi de Moarce nu ţi-i frică !
      Şi de te pierde / Te vei găsi !


      Înşeptită Cale, cu chin şi venin / Cu vin şi dulce alin
      Cu tălpile-n neant, să calci printre sfere,
      Prin abis şi pe malul mării fără început.


      Şi din tăcere vin sunete! Multe, tari şi repede… Tunete, tobe, şuier!
      Vino cu noi la joc, sări peste jăratec, zboară şi cântă din fluier!
      La Hora Focului, la Poarta Iadului / Fără crâcnire, iute s-o ‘ncingi.

      Q



      Abstract mind games



      Mendrele soimanei
      Şoapta lui Murmur

      Prin pustiu, în toiul iernii, Steaua-Demon ne deschide calea.
      Templul Lunii este rece, pietrele-i sunt sure, iar timpul a 'ngheţat.

      [Suflete scăldate-n licoarea lui Dagon; prelungă meditaţie...]

      În mare taină, nouă clinchete răsună şi astfel, văpăile se aprind,
      Arome dulci se înălţă, iar şoaptele mă cheamă din abisul neumblat.
      Baghetă de alun, pocal de argint, fir împletit şi despletit,
      Tot aşa şi cercul îl petrec, în rit primenit.
      Deodată, cristalele lucesc şi un foc negru mă cuprinde:
      Trec de linia argintie, întâmpin liniştea cu paşii mei de Zeu,
      Iar de departe, ecouri îmi răspund. O lumină neagră se iveşte,
      Pământul se cutremură şi atunci Prinţul îmi vorbeşte.

      Nord

      Aspida



      Ana Maria S.

      Animus et Anima
      Animus et Anima
      Sammael
      Sammael
      Lucifer
      Lucifer
      Lilith
      Lilith
      Hypatia
      Hypatia
      Soul Reaper
      Dementor


      Alexandra G.

      Masks of Aosoth
      Aosoth
      Insight

      Cuplul

      Drakon

      Scarile

      Catharsis


      Alexandru I.

      Ziduri reci: Bucurestiul interbelic

      Calatorule




      Calatorule,

      De-ai stii ca vantul sufla sfarsindu-se de dor
      Si toti copacii gem vrand parca sa plece,
      Cu frunzele te cheama, cu ramurile lor ,
      Afara vremea vine, iar timpul nostru trece.

      Nu lunga ne e clipa pe care o-mpletim
      Din straie de lumina, praf, pamant, totuna,
      Din mersul nostru calm, de-ar fi sa ne oprim
      Pamantul ar pieri si soarele si luna.

      Priveste gloata-aceea si fumul ce se-nalta,
      In jurul nostru parca multimile roiesc
      Si striga cu putere un rau numit speranta,
      De-as sti macar acum din mers cum sa m-opresc.

      Am obosit de-o vreme, de cat am tot privit,
      Nu-i vant care sa sufle si aerul e rece,
      Atatea frunze tac, multimea s-a oprit,
      Afara vremea vine, iar timpul nostru trece.

      Ziduri reci: Bucurestiul postbelic

      Scrisoare in rime


      Sa le spui ca plec, poate nu ii voi vedea;
      In noaptea asta stau iar maine-mi vad de drum.
      Sa le spui ca timpul mereu ma va purta,
      Ca timpul este-un leagan cu un copil de fum.

      Se lasa seara asteptand si ploaie cade peste tot;
      In noaptea asta stau si scriu scrisori in rime.
      Am sa le spun ca toate amintirile le pot
      Intoarce din calea lor pierzanda inapoi la mine.

      Sa le spui in soapte ca viata mea e-a altui loc,
      Si doar o clipa mai astept in cerul lor de iad,
      Ca am citit povesti din pagini arse-n foc,
      Ca am privit la geam legiuni intregi cum cad.

      Sa le spuneti voi de-acum, cazutele cuvinte,
      Ca nu e cale de intors in nici un chip si fel.
      As vrea in schimb sa iti aduci aminte
      De leaganul de fier, copilul slab din el

      Tarot

      Coborare in mormant



      Aleea asta o cunosc,
      Copacii-i stiu prea bine,
      Dar cine-s cei ce stau aici
      Uitandu-se la mine?

      Pe banci se-aseaza frigul
      Din negura si ceata,
      Odihna mea pe-o banca
      Si trupul meu de gheata.

      Ascult un vals ciudat
      Al timpurilor vechi,
      Iar pleoapele imi cad,
      Gura, nas, urechi...

      Aleea asta o cunosc,
      O simt cu tot ce sunt,
      Iar voi imi umpleti visul

      Cu bulgari de pamant.

      Cand un suflet cere mila

      Orbirea mortii

      Nu cunosc pe nici un zeu,
      N-am cuvinte pentru ei
      Vorba mea si gandul meu
      Mi-au ramas singurii zei.

      Nu cunosc nici-o-ndurare
      Pentru-o fapta sau cuvant
      Zeii mei nu cer iertare,
      Nu arunca vorbe-n vant.

      Nu cunosc peceti de legi
      Sau porunci de la vreun zeu
      Pentru mine sunt doi regi,
      Vorbea mea si gandul meu.

      Zeii mei si zeii lor
      Nu cunosc nici un razboi,
      Insa oameni cad si mor,
      "Nu vedeti ca sunt eroi?

      Nu vedeti ca pentru voi
      Oamenii se-arunca morti?
      Bata vantu' numa-n ploi,
      Pumnul lor sa bata-n porti..."

      Nu cunosc pe nimeni care
      Tine-nchisa poarta lui
      Cand un suflet la intrare
      Cere mila zeului.
      Calarind un cal
      ingalbenit de vreme
      sosit-a mortea cu-n graal
      cu sange cald din vene.
      Si oameni erau peste tot

      dar nimeni nu gusta.
      Suflet prost, norod netot,
      in cercul vostru de voi sta
      si nici atunci n-am sa ajung
      sa va-nteleg orbirea!

      Pe lacul fara valuri
      isi facea o barca drum
      impinsa cu-un toiag
      de nu stiu ce,
      habar n-am cum,
      iar moartea
      cobori din ea
      infascand tot ce-i pribeag,
      lumea toata si orbirea,
      cersetorii morti in prag.

      Trecut-au mii de ani
      de cand
      prin cerul nestrapuns
      cadea un inger
      pe pamant,
      iar moartea i-a adus
      din tainuitul timp
      aceiasi ochi orbiti
      ce in zadar se schimb.

      Minuni

      As merge pe apa
      Daca as vrea
      Si mortii sa-nvie,
      Sa umble, sa bea.

      Umbla-voi pe mare
      De mi-as dori
      Ca toti sa se scoale,
      Batrani si copii.

      As face sa cada
      Din cer dungi de foc
      In marea cea moarta
      Fara de noroc.

      As merge pe apa
      Daca as vrea,
      Dar cerul ma scapa
      Si marea ma ia.

      Icoana desertaciunii Craniul
      Nu mai credeam in mersul meu pe langa oameni,
      in masina plina de icoane,
      in cainii care cer umil un ban,
      in rosul stins la semafor.
      Pentru ce sa cred in cei ce mor?
      lumini aprinse pe ecran,
      trotuare sparte de bastoane
      si mersul meu pe langa ei
      sangerand din ochi de sfant
      sa primesc ce dau in schimb
      mortilor de pe pamant,

      vis, uitare, cerc de nimb.




      Ultima actualizare: 21.06.2015