Pelerinajul Negru :: Tradiţia Sinistră :: Flacăra Neagră :: Un site dedicat Satanismului Tradiţional

Tradiţia Sinistră

| Auto-iniţiere în Tradiţia Sinistră | Gradele de iniţiere | Sistemul Septenar | Tarotul Sinistru | Jocul Stelelor |

| Physis | Cântul ezoteric | Pelerinajul negru | Glosar de termeni | Corespondenţe septenare |
 
 

Pelerinajul negru

 
 
 
 
 
 
 

Așa cum este detaliat în manuscrisul Ordinului, numit Thernn, cultivarea abilităților în Magia Naturală este esențială pentru atingerea Inițierii autentice.

Primul stagiu în dobândirea acestor abilități [ultimul fiind acela al Adeptului Intern] implică întreprinderea regulată de ritualuri ceremoniale într-o locație aflată în aer liber – locația fiind aleasă pentru frumusețile naturale, nederanjate de dezvoltările urbane. Întreprinderea sezonieră a unui ritual precum cel al celor Nouă Unghiuri (qv. Cartea Neagră a lui Satan III), va oferi mult mai multă înțelegere participanților despre ‘Roata Anotimpurilor’, decât vreun ritual pseudo-păgân conținând reprezentări simbolice depășite ale forțelor implicate. Este important ca ritualurile să fie întreprinse în același loc pe parcursul anilor, pe parcursul celor șapte festivaluri (qv. Thernn).

A doua sarcină presupune realizarea, împreună cu partenerul, a formei Naturale a ritualului celor Nouă Unghiuri [locația poate fi aceeași cu cea aleasă drept Templu, sau una aleasă special în acest scop].

A treia sarcină implică întreprinderea Pelerinajului Negru. Din punct de vedere tradițional, acesta este o drumeție pe cont propriu de aproximativ 80 km, pe parcursul a circa 36 de ore, care trece prin locuri asociate Tradiției Sinistre. Acest ritual este întreprins în jurul Echinocțiului de Toamnă; începând în zori și terminându-se la apusul următoarei zi. Candidatul trebuie să posede un cristal de cuarț (ideal un tetraedru) și îi este permis să aibă asupra sa doar un sac de dormit (nici o altă formă de adăpost nu e permisă) și minimul necesar pentru mâncare. Candidatului îi este permis să se odihnească/doarmă pe parcursul orelor de întuneric din prima seară, la una dintre locațiile de interes. Pe parcursul drumeției, candidatul se poate opri la diverse obiective și să execute un Cânt (i.e. Diabolus). Către următoarea seară, candidatul trebuie să atingă un anumit sit aflat spre sfârșitul traseului și acolo, să execute forma solo a ritualului celor Nouă Unghiuri. La finalizarea ritualului, candidatul rămâne să se odihnească sau să doarmă în acel loc. Candidatul va pleca în zori, moment în care Pelerinajul se încheie. Această sarcină este în general întreprinsă de cei care au atins deja gradul Adeptului Extern (qv. Naos), dar Inițiatul poate alege să combine Pelerinajul cu ritualul de grad al Adeptului Extern. Asta implică faptul că Ritualul de Grad trebuie să urmeze imediat după finalizarea ritualului celor Nouă Unghiuri [aceasta este o combinație eficientă – dar e opțională].

Echinocțiul de toamnă

Pentru Inițiații care nu trăiesc în Regatul Unit – candidatul trebuie să dedice timp creând o rută potrivită pentru desfășurarea Pelerinajului. Ruta trebuie să includă situri care exprimă, pentru Candidat – și pentru următorii Inițiați – o anumită numinozitate: nu trebuie să fie puncte recunoscute de interes magic sau istoric (de altfel, ar fi mai bine să nu fie astfel). Mai degrabă, ele trebuie să ofere un anumit grad de izolare și frumusețe naturală/sălbăticie, iar ruta în sine trebuie să fie destul de solicitantă, îndepărtându-se de cărările obișnuite. Locul ales pentru ritualul solo al celor Nouă Unghiuri trebuie să fie de o anumită importanță esoterică, iar acest aspect trebuie creat înainte de începerea Pelerinajului – prin deschiderea ceremonială a unei Porți a Pământului, sau prin forma Naturală a ritualului celor Nouă Unghiuri ș.a.m.d. Crearea unui Pelerinaj Negru relevant
pentru Tărâmul natal al fiecărui Inițiat va fi o nouă și vitală expresie a Tradiției Sinistre.

Ultima actualizare: 29.12.2017